Guvernul aprobă proiectul de lege privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 23 iulie 2015

Guvernul a aprobat înfiinţarea Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială, un organism care va avea rol de supraveghere a sistemului financiar naţional, iar preşedintele acestui comitet va fi guvernatorul BNR, a anunţat, ieri, Executivul.

Potrivit proiectului de lege aprobat, se va constitui Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială din reprezentanţi ai Bancii Naţionale a României, ai Autorităţii de Supraveghere Financiară şi ai Guvernului, şi va funcţiona ca structură de cooperare inter-instituţională, fără personalitate juridică, cu rolul de a asigura coordonarea supravegherii macroprudenţiale la nivel naţional.

Preşedintele Comitetului va fi guvernatorul BNR, iar organismul decizional al Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială va fi Consiliul general, format din nouă membri, respectiv: guvernatorul, prim-viceguvernatorul, cei doi viceguvernatori şi economistul-şef ai Băncii Naţionale a Româ-niei, preşedintele şi prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară şi doi reprezentanţi ai Guvernului, desemnaţi de primul-ministru.

De asemenea, directorul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, instituţie cu responsabilităţi în procesul de soluţionare a situaţiei instituţiilor de credit aflate în dificultate, va participa la şedinţele Comitetului, fără a avea drept de vot.

Deciziile Consiliului general sunt adoptate cu majoritatea voturilor exprimate, iar în caz de egalitate de voturi, preşedintele are vot decisiv.

Membrii Consiliului general nu vor fi remuneraţi pentru activitatea desfăşurată.

Obiectivul Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială este de a contribui la apărarea stabilităţii financiare, inclusiv prin consolidarea capacităţii sistemului financiar de a rezista la şocuri şi prin diminuarea acumulării de ris-curi sistemice, asigurând o contribuţie sustenabilă a sistemului financiar la creşterea economică. În îndeplinirea obiectivului său, Comitetul şi membrii Consiliului general nu solicită şi nu acceptă instrucţiuni din partea niciunei autorităţi, instituţii sau organism public ori privat. Această structură inter-instituţională va avea calitatea de autoritate macroprudenţială, în sensul Recomandării CERS/2011/3.

De asemenea, proiectul de lege stipulează obligativitatea menţinerii independenţei BNR, conform art.130 din Tratatul privind funcţionarea UE, în ceea ce priveşte deciziile privind politica macroprudenţială.

Principalele atribuţii ale Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială vizează: elaborarea strategiei privind politica macroprudenţială, colectarea şi analiza informaţiilor, precum şi identificarea, monitorizarea şi analiza riscurilor sistemice la adresa stabilităţii financiare, identificarea instituţiilor şi structurilor sistemului financiar relevante din punct de vedere sistemic, emiterea de recomandări şi avertizări în vederea prevenirii sau diminuării riscurilor sistemice la adresa stabilităţii sistemului financiar naţional şi monitorizarea implementării acestora etc.

În plus faţă de aceste atribuţii, Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială va avea res-ponsabilităţi şi în ceea ce priveşte coordonarea gestiunii crizelor financiare în sensul emiterii de recomandări, în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru reducerea riscului de contaminare în cazul în care unul sau mai mulţi participanţi la sistemul financiar se confruntă cu dificultăţi care au impact sistemic, precum şi a monitorizării implementării aces-tora.

Destinatarii recomandărilor Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială sunt fie BNR şi ASF, în calitate de autorităţi de supraveghere financiară sectorială, fie Guvernul României, potrivit Mediafax. În urma primirii unor astfel de recomandări sau avertizări, destinatarii au obligaţia, potrivit proiectului de act normativ, să adopte măsurile recomandate sau să întreprindă acţiuni în vederea diminuării riscurilor asupra cărora au fost avertizaţi, inclusiv în sensul emiterii de reglementări.

Comitetul publică anual un raport de activitate, pe care preşedintele Comitetului îl prezintă Parlamentului României până la data de 30 iunie a anului următor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb