Guvernul german va cumpăra o participaţie de 23% la compania farmaceutică CureVac, care lucrează la un vaccin destinat Covid-19, pentru 300 de milioane de euro, a declarat luni ministrul Economiei, Peter Altmaier, informează news.ro.
Acordul evaluează compania, care nu este listată la bursă, la 1,3 miliarde de euro.
Potrivit sursei citate, achiziţia are loc în urma unor tentative ale guvernului american de a cumpăra CureVac sau activele sale, în luna martie, care au provocat nemulţumirea Berlinului, Altmaier şi ministrul de Interne exprimându-şi sprijinul pentru ca această companie să rămână în proprietate germană.
Altmaier a spus că guvernul doreşte să consolideze sectoarele ştiinţelor vieţii şi biotehnologiei din Germania şi că Berlinul nu va avea nicio influenţă asupra strategiei de afaceri a CureVac.
"Guvernul federal german a decis să investească în această companie promiţătoare, deoarece se aşteaptă că acest lucru va accelera programele de dezvoltare şi va oferi CureVac mijloacele pentru a-şi valorifica întregul potenţial al tehnologiei sale", a spus ministrul, adăugând că tranzacţia nu necesită aprobarea UE.
"Cu această investiţie ne propunem să oferim CureVac securitate financiară, astfel încât să poată continua să lucreze la producţia de vaccinuri cu aceeaşi dedicaţie", a afirmat Altmaier într-o conferinţă de presă, potrivit news.ro.
Reuters a relatat luni despre planul german de a participa la CureVac. O sursă guvernamentală a spus că această investiţie reflectă îngrijorarea germană legată de dependenţa prea mare de furnizorii de produse şi echipamente medicale din străinătate.
Reflectând sensibilitatea cu privire la drepturile de proprietate asupra celor doi dezvoltatori de vaccin pentru coronavirus din ţară - CureVac şi BioNTech - Berlinul şi-a acordat în mai noi competenţe care îi dau drept de veto faţă de ofertele de preluare ostile din străinătate pentru pentru preluarea unor companii din sectorul sănătăţii.
Dietmar Hopp, co-fondator al firmei de software SAP şi proprietar al unei pachet de acţiuni de peste 80% la CureVac, a declarat că niciunul dintre investitorii CureVac nu va vinde acţiuni guvernului, iar deţinerea lor va fi diluată în mod proporţional de acest acordul.