Guvernul sesizează DNA cu privire la terenurile de la Institutul Fundulea

A.O.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 16 aprilie 2014

Guvernul va sesiza DNA în legătură cu trecerea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea în domeniul privat al oraşului Fundulea, potrivit unui comunicat al Executivului remis redacţiei.

Decizia survine în urma anchetei Corpului de Control al primului ministru la instituţiile publice implicate în reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri situate pe raza judeţului Călăraşi, având ca obiect verificarea respectării prevederilor legale în legătură cu trecerea unor suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea în domeniul privat al unor unităţi administrativ-teritoriale.

Potrivit documentului, Comisia judeţeană de fond funciar Călăraşi a aprobat în 2007 delimitarea unei suprafeţe de 1982,54 ha de teren, aflată în proprietatea publică a statului şi administrarea Institutului Fundulea, precum şi trecerea acestei suprafeţe din domeniul public al statului în domeniul privat al oraşului Fundulea "în vederea punerii în posesie a persoanelor al căror drept de proprietate a fost reconstituit (...) de către comisiile locale Fundulea, Tămădău, Gurbăneşti, Săruleşti, Nicolae Bălcescu, Valea Argovei, Nana, Lehliu, Lupşanu".

Potrivit concluziilor documentului, inspectorii executivului au observat că emiterea acestei hotărâri nu a respectat dispoziţiile legale privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

Totodată, documentul arată că, prin hotărârea emisă, Comisia judeţeană de fond funciar Călăraşi a aprobat trecerea terenului în domeniul privat "fără a exista o justificare" pentru delimitarea acestei suprafeţe de teren.

"Transferul terenurilor de la comunele Gurbăneşti, Săruleşti, Valea Argovei, Nicolae Bălcescu, Lupşanu, Nana şi Tămădău Mare la oraşul Fundulea s-a realizat cu nerespectarea condiţiilor legale, având în vedere faptul că trecerea terenului din domeniul public al statului în domeniul privat al oraşului Fundulea s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispoziţiilor din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, cu modificările şi completările ulterioare", se mai arată în Raportul Corpului de control.

Valoarea suprafeţei retrocedate abuziv, respectiv 1982,54 ha, este estimată între 1,4 milioane de euro şi 2,9 milioane de eur, conform aceleiaşi surse.

Fostul Ministru al Agriculturii, Stelian Fuia şi-a susţinut ieri încă odată neimplicarea în acest caz. Domnia sa a declarat unui post de televiziune: "Eu nu am avut nicio legătură cu acest lucru. Nu am condus niciodată Institutul. Este adevărat că de la Institut s-au preluat în 2007 în jur de 2.000 de hectare care au fost retrocedate unor alţi cetăţeni din alte localităţi, nu din Fundulea. Retrocedările s-au făcut probabil prin hotărâri judecătoreşti. Eu nu am nicio legătură nici cu retrocedările şi nici cu dosarul Nana. Eu nu am legătură cu acest dosar, dar dacă voi fi chemat la Parchet, voi merge şi voi da explicaţii. Eu nu fug din faţa justiţiei".

Stelian Fuia a fost în schimb audiat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) la începutul anului în dosarul în care este urmărit penal pentru abuz în serviciu privind vânzarea ilegală a unor imobile din patrimoniul statului, în perioada când lucra la Staţiunea de Cercetare Fundulea.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Buna ziua,

    Oare care este motivul pt care nu incep cercetarile si la Primaria Fundulea, unde s-au improprietarit persoane care nu au avut niciodata terenuri in zona- in timp ce fostilor proprietari nu li s-au retrocedat vechile amplasamente?! Sunt fiica unuia dintre fostii "chiaburi", cu bunicul detinut politic- care nu si-a primit proprietatea nici la 24 ani de la asa zisa democratie..Cand se va aplica Legea 165/2013 ? In ceea ce priveste activitatea Institutului Fundulea sunt mari semne de intrebare referitoare la asa zisa cercetare...Este o mafie cumplita, atat la Primaria Fundulea - cat si la Institutul Fundulea.Legile proprietatii nu au fost emise spre a se face retrocedarile persoanelor in drept, ci spre a crea o falsa aparenta de "europenizare" si spre a fi in folosul hotilor !!! 

    Cu regret, resemnare, constatam ca in Romania acestui mileniu nu exista dreptate. 

    Vom incerca si noi, toti fostii proprietari, sa contactam televiziuni, mass-media spre a ne rezolva situatia...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb