GUVERNUL VA DISCUTA UN PROIECT DE ORDONANŢĂ  Derularea Programului naţional de dezvoltare locală

F.C.
Politică / 23 august 2018

Derularea Programului naţional de dezvoltare locală

Guvernul va discuta, în şedinţa de joi, un proiect de ordonanţă privind instituirea unor măsuri pentru derularea Programului naţional de dezvoltare locală, etapa a II-a.

Potrivit unui comunicat al Executivului, transmis AGERPRES, printre proiectele de acte normative care ar putea fi incluse pe agenda şedinţei se mai numără un proiect de lege pentru completarea articolului 5 din ordonanţa 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice.

De asemenea, Guvernul va discuta joi un proiect de ordonanţă pentru instituirea unor măsuri privind însoţirea cu autovehicule ale poliţiei rutiere din cadrul Poliţiei Române a şefilor de delegaţii străine în perioada de exercitare a Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene 2019, dar şi un proiect de ordonanţă pentru modificarea Legii farmaciei.

Pe agenda şedinţei se mai află un proiect de hotărâre privind aprobarea nivelului cotizaţiilor şi taxei pentru realizarea interconectării cu instituţii similare internaţionale în domeniul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice, precum şi pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate, în anul 2018.

Totodată, Executivul ar putea discuta un proiect de hotărâre pentru modificarea HG 1217/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a structurii organizatorice ale Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" şi un proiect de hotărâre privind reaprobarea obiectivului de investiţii ''Acumularea Mihăileni pe râul Crişul Alb, judeţul Hunedoara''.

Printre proiectele de acte normative care ar putea fi incluse pe agenda şedinţei se mai numără un proiect de hotărâre pentru modificarea Strategiei naţionale pentru competitivitate 2015-2020 şi un proiect de hotărâre pentru modificarea HG 264/2003 privind stabilirea acţiunilor şi categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor şi limitelor pentru efectuarea de plăţi în avans din fonduri publice.

Pe agenda şedinţei se mai află un memorandum privind aprobarea Planului de acţiuni pentru implementarea Programului Naţional de Reformă 2018 şi a Recomandărilor Specifice de Ţară 2018, dar şi un Raport privind managementul funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici pentru anul 2017.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb