HANS TIMMER, BANCA MONDIALĂ: "Sistemul de taxare trebuie regândit"

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Internaţional / 22 octombrie 2018

"Sistemul de taxare trebuie regândit"

Hans Timmer, economist-şef al Băncii Mondiale (BM) pentru Europa şi Asia Centrală, sfătuieşte ţările din regiune să crească anumite taxe (n.r. inclusiv ca ţara noastră să elimine taxa unică pe venit) şi să regândească, în coordonare, întregul sistem de taxare.

Domnia sa a precizat vineri, la prezentarea studiului intitulat "Toward a New Social Contract: Taking on Distributional Tensions in Europe and Central Asia": "Este dificil să faci un sistem de taxare progresiv dacă o faci singur, deoarece capitalul este mobil şi se poate muta în alte ţări. Dar pentru a regândi întregul sistem (...), de exemplu, dacă te îndrepţi în direcţia unui venit universal garantat în care toată lumea primeşte bani, acesta trebuie combinat cu taxe mai mari pe nivele de venituri mai ridicate. Există motive să regândim taxa unică pe venit şi taxele scăzute pe venituri din capital, deoarece sunt unele dintre elementele care au condus către această anxietate şi către sentimentul că sistemul este nedrept. (...) Acesta nu este un sfat doar pentru o schimbare minoră în sis­temul de taxe, ci este parte dintr-o modificare mai generală, este un sfat pentru regândirea întregului contract social. (...) Aş spune că indiferent dacă vorbim de taxe, asigurarea de servicii publice, sisteme de asigurări sau de pensii, acestea nu funcţionează pentru oamenii din noua economie. Asta înseamnă că trebuie să regândim sistemul astfel încât să funcţioneze şi pentru aceştia. (...) Nu mă surprinde că tinerii se întreabă de ce trebuie să contribuie la toate aceste sisteme, dacă, în condiţiile actuale, nu beneficiază de pe urma lor sau nu mă pot aştepta să beneficieze în viitor".

Întrebat care sunt principalele obstacole în schimbarea acestor structuri ale sistemului capitalist, domnul Timmer a răspuns: "Nu le văd ca pe o schimbare a capitalismului, ci le văd ca pe o reconsiderare a regulilor dintr-o economie de piaţă, foarte consistentă cu dorinţele din Europa. Schimbările mari sunt mereu dificile, observăm mereu că reglementările sunt într-un defazaj cu tendinţele din economia reală, şi vedem drept cauză modificările fundamentale din domeniul tehnologiilor, care schimbă modul în care funcţionează piaţa muncii. Consider că în Europa şi în mod special în Europa Centrală este foarte dificilă (schimbarea) din cauza economiei politice. În special, vârstnicii votează, în timp ce tinerii, deseori, nu votează, iar uneori chiar se mută în alte ţări. Există multe dovezi că preferinţele oamenilor în vârstă sunt foarte diferite de preferinţele tinerilor. Fără surprindere, le pasă de propria pensie, le pasă mai puţin de educaţie şi de mediu, deci au un orizont mai apropiat. Ăsta este un obstacol politic şi consider că toată societatea, inclusiv politicienii, trebuie să înceapă să privească dincolo de orizontul apropiat şi să înceapă să realizeze că pentru toată ţara, chiar şi pentru politicieni, este important să creeze un mediu atractiv pentru tineri. Deoarece îţi doreşti ca aceştia să rămână în ţară, să se întoarcă, iar în cele din urmă, oamenii în vârstă vor avea nevoie, în viitor, de tineri. Obiectivul nu trebuie să fie să te uiţi la cine votează în următorul ciclu electoral, ci cum să faci o ţară atractivă pentru toată lumea, inclusiv pentru tineri. Pregătirea societăţii pentru o nouă tehnologie este mult mai importantă decât să-i satisfaci pe cei care încă trăiesc în economia veche".

"Oportunităţile şi locurile de muncă pentru cei care fac parte din economia veche încep să dispară"

Tehnologiile schimbă fundamental modul în care oamenii lucrează, iar oportunităţile şi locurile de muncă pentru cei care fac parte din economia veche încep să dispară, fiind necesară o tranziţie globală către taxarea progresivă şi o extindere a protecţiilor sociale, a mai declarat Hans Timmer.

Domnia sa a precizat: "Vedem inegalităţi în creştere între regiuni, la nivel de ţară, fapt care este foarte valabil şi pentru România. Mai important, tensiunile distribuţionale în creştere apar din cauza schimbărilor din piaţa muncii, iar, în opinia noastră, asta are multe în comun cu noile tehnologii, tehnologiile digitale, care schimbă fundamental modul în care lucrăm. În primul rând, vedem că oportunităţile de muncă, în special în ceea ce am putea numi centrul pieţei muncii, dispar. Acestea sunt oportunităţi pentru oamenii care fac munci de rutină, manuale sau cognitive. Aceste locuri de muncă devin automatizate sau sunt externalizate, în timp ce locurile de muncă creative se află la vârful pieţei muncii. Deci observăm o relativă polarizare a pieţei muncii".

Potrivit domnului Timmer, cea mai importantă dezvoltare din piaţa muncii, privind spre viitor, este existenţa unei inegalităţi în creştere între persoa­nele tinere şi cele în vârstă.

Domnia sa a explicat: "Situaţia pentru tinerii din majoritatea ţărilor europene este diferită, în mod dramatic, comparativ cu situaţia oamenilor în vârstă, dar diferită şi de situaţia tinerilor de acum 20-25 de ani. În zilele noas­tre, generaţia tânără se confruntă cu mult mai multă nesiguranţă a muncii. Nu este din cauză că nu generează venituri, dar fac asta într-un mod diferit, deoarece nu au locuri de muncă permanente, full-time, ci locuri de muncă part-time. Uneori chiar mai mult de o slujbă. Schimbarea constantă a locurilor de muncă devine foarte normală şi există o legătură clară cu noile tehnologii, cu aşa-numita gig economy. Vedem că munca devine mult mai informală, ca efect al revoluţiei digitale. Asta este o inversiune a unei tendinţe care ţine de circa 200 de ani, pentru că dezvoltarea, în trecut, însemna schimbarea de la informal la formal. Iar acum, tinerii au concluzionat că sistemul nu mai funcţionează pentru ei. Deoarece toate tipurile de sisteme de protecţie socială, toate revoluţiile din piaţa muncii care aveau sens pentru generaţia anterioară erau bazate pe supoziţia că participanţii vor avea locuri de muncă full-time pentru o durată lungă de timp".

Reprezentantul Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală a subliniat că tinerii nu vor să se întoarcă în timp, dar observă că toate aceste sisteme economice nu funcţionează în beneficiul lor, acesta putând fi o explicaţie pentru care mulţi politicieni nu reuşesc să-i convingă pe tineri, adăugând: "Această anxietate creează tendinţa fie de a nu participa la sistemul politic, fie să încerce soluţii foarte diferite (n.r. partide populiste)".

Potrivit domnului Timmer, aceste schimbări tehnologice şi din piaţa muncii vor necesita o regândire a contractului social şi o reconsiderare atât a modului de organizare a protecţiilor sociale, cât şi a reglementărilor din piaţa muncii. În acest sens, conform domnului Timmer, Banca Mondială oferă soluţii pe trei zone: "Guvernele şi societăţile vor trebui să regândească trei arii. În primul rând, economia veche, pentru că reglementările actuale din piaţa muncii trebuie făcute mai flexibile. Dacă doreşti să pregăteşti întreaga societate pentru o situaţie viitoare, pe care tinerii o experimentează deja, nu se pot păstra reglementările actuale. A doua zonă reprezintă schimbarea şi extinderea protecţiilor sociale. Acestea trebuie să devină mult mai universale, iar în Europa vedem că cetăţenii îşi doresc egalitate şi siguranţă. Asta se aplică la nivelul întregii economii, nu doar celor care au locuri de muncă permanente. Astfel că, indiferent de locul tău de muncă, eşti acoperit prin aceste măsuri universale de protecţie socială, care includ un minimum (de venit). Exemplul extrem al acestui concept este venitul de bază garantat, care spune că indiferent de situaţia persoanei există o plasă de siguranţă. Există experimente în acest sens, soluţia nu este încă clară, dar în ultimă instanţă trebuie să ne gândim dacă este o soluţie care să încurajeze (beneficiarii) şi să asigure un sistem care să funcţioneze pentru toată lumea. Iar în ultimul rând, trebuie să începem să ne gândim să facem sistemul de taxare mai progresiv, deoarece am văzut în numeroase ţări că modificările din sistemul de taxare şi inegalitatea ridicată a condus către o situaţie în care acele câteva persoane din vârf au un venit mult mai mare în comparaţie cu anii trecuţi, graţie scăderii taxelor pe venitul din capitaluri. Desigur, acesta este un lucru dificil de realizat, deoarece capitalul poate fi mutat cu uşurinţă în alte ţări, aşadar această schimbare trebuie realizată într-un mod coordonat (...) pentru a finanţa o plasă de siguranţă universală".

Totodată, domnul Timmer spune că pentru a reduce anxietatea şi simţul de nedreptate al anumitor grupuri sociale, taxarea progresivă trebuie luată în considerare, iar începerea dezbaterii în acest scop este esenţială, altfel riscându-se înţelegerea tendinţelor din piaţa muncii de către oameni.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Venit net minim garantat înseamnă socialism. Impozit progresiv pe veniturile din munca înseamnă iliescu. Daca se dorește o redistribuire mai buna a beneficiilor și a obligațiilor de ce se pedalează in continuare pe impozitarea muncii si nu a averii? Socialiștii ăștia sunt ciudați rău, adică tot de la ăla ce cara cu spatele sa luam?

    1. "Socialiștii ăștia sunt ciudați rău, adică tot de la ăla ce cara cu spatele sa luam?" Pai sigur ca da, este socialism pentru sclavi. Adica luam de la sclavul care cara cu carca mai mult si ii dam sclavului mai slab/puturos/jmecher/etc. Ca sa fie "pace sociala". Schema asta nu include boierii (oamenii de afaceri, antreprenorii/investitorii/ren tierii etc). Nu este clar? Pai ce facem ne vindem vilele si iahturile de pe Coasta de Azur, Bahamas etc....

      "Socialiștii ăștia sunt ciudați rău, adică tot de la ăla ce cara cu spatele sa luam?" Pai sigur ca da, este socialism pentru sclavi. Adica luam de la sclavul care cara cu carca mai mult si ii dam sclavului mai slab/puturos/jmecher/etc. Ca sa fie "pace sociala". Schema asta nu include boierii (oamenii de afaceri, antreprenorii/investitorii/ren tierii etc). Nu este clar? Pai ce facem ne vindem vilele si iahturile de pe Coasta de Azur, Bahamas etc....

    Actualul sistem de pensii porneste de la premisa, profund idioata si nerealista, ca omul poate munci pana la 65 de ani si se poate pensioana la aceasta varsta. Ori, ca sa se intample acest lucru trebuie sa lucrezi la Primarie, la ANAF, la trezorerie, RADET sau mai stiu eu ce alta entitate de stat. In mediul privat, zbori mult mai rapid.. pe la 40-45 de ani si nu-ti mai gasesti nimic, ca nu mai da nici dku o ceapa degerata pe abilitatile tale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb