Hidrocentralele mari ar putea fi recunoscute ca surse regenerabile de energie

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 6 iunie 2007

Consiliul UE pentru Energie va discuta, astăzi, o directivă aşteptată privind recunoaşterea ca energie regenerabilă a electricităţii produse în hidrocentralele mari. Româ­nia are o poziţie privilegiată în acest sector, a spus, ieri, şeful Departamentului pentru Afaceri Europene, Adrian Ciocănea. "În prezent, 28-32% din necesarul de energie electrică al României este produs în hidrocentrale", a adăugat domnia sa. Dacă va fi aprobată directiva, companiile româneşti care doresc să investească în astfel de centrale vor putea primi finanţare din fondurile destinate proiectelor de valorificare a resurselor energetice regenerabile. Potrivit NewsIn, şeful Departamentului pentru Afaceri Europene susţine că ţara noastră are, în sfârşit, cu ce să negocieze, pentru că, în cadrul Consiliului UE pentru Energie, se va discuta şi despre liberalizarea pieţei de energie. Totodată, în perioada următoare, va exista o dezbatere la nivelul Uniunii Europene despre separarea acţionariatului în transportul şi distribuţia de energie electrică şi gaze naturale, această problemă vizând companiile integrate pe verticală. România nu întâmpină probleme nici la acest capitol, fiind mai avansată decât alte state membre. Ţara noastră urmează să primească, în perioada 2007-2013, fonduri europene de circa 600 de milioane de euro ca finanţare nerambursabilă pentru mai multe proiecte energetice.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb