Holde Agri Invest ajunge la o suprafaţă totală de peste 13.000 de hectare

D.T.
Companii / 22 martie 2023

Liviu Zăgan, Director General Holde Agri Invest

Liviu Zăgan, Director General Holde Agri Invest

Holde Agri Invest, companie românească care exploatează terenuri agricole, anunţă achiziţionarea unei noi ferme în judeţul Dâmboviţa, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Ferma are o suprafaţă de aproximativ 980 de hectare de teren şi va fi integrată în nucleul Conţeşti al Holde.

Potrivit comunicatului, valoarea tranzacţiei se ridică la 2 milioane de euro, din care Holde a plătit circa 1,2 milioane de euro din surse proprii, urmând ca restul să fie achitat până la finalul acestui an în mai multe tranşe. Terenurile din cadrul fermei sunt operate în regim de arendă, iar în valoarea tranzacţiei sunt incluse atât baza agricolă proprie, precum şi parcul de utilaje care vor fi integrate în nucleul Conţeşti.

"Strategia noastră de creştere a suprafeţei agricole exploatate continuă şi în acest an. Suntem încântaţi de noua achiziţie efectuată, având în vedere dimensiunea considerabilă a acesteia şi potenţialul agricol. Astfel, în cadrul fermei am însămânţat cu rapiţă 280 de hectare, iar restul de 700 de hectare urmează să fie însămânţate cu porumb. Prin integrarea noii ferme în nucleul Conţeşti, ajungem să exploatăm o suprafaţă totală de aproximativ 13.200 de hectare, o performanţă remarcabilă, având în vedere că Holde a fost înfiinţată în urmă cu mai puţin de cinci ani. În această perioadă, compania a capitalizat valoare ajungând să deţină patru nuclee în trei judeţe importante pentru domeniul agriculturii din România. Totodată, în urma investiţiilor efectuate, fermele noastre deţin utilaje moderne, capacităţi de stocare extinse, precum şi sisteme de irigaţii avansate. În plus, în ciuda perturbărilor care au avut loc în ultimii ani, am reuşit să implementăm în permanenţă cele mai bune soluţii, astfel încât să putem trece cu brio peste orice provocare. În 2023, ne propunem să continuăm să extindem suprafaţa agricolă şi să ajungem să exploatăm 15.000 de hectare până la finalul anului, pentru a ne apropia şi mai mult de obiectivul nostru, de a ajunge unul dintre cei mai mari jucători din domeniul agriculturii din România", a declarat Liviu Zăgan, Director General Holde Agri Invest.

În 2022, Holde Agri Invest a derulat investiţii în valoare totală de 37,7 milioane de lei, finanţate din surse proprii şi capital împrumutat, în modernizarea fermelor existente şi lărgirea suprafeţelor exploatate, arată comunicatul. Acestea au inclus achiziţionarea fermei Conţeşti din judeţul Dâmboviţa, cu o suprafaţă totală de 2.100 de hectare de teren şi care a devenit cel de-al patrulea nucleu Holde, după Roşiori, Videle şi Frumuşani, precum şi achiziţionarea de utilaje de ultimă generaţie, extinderea sistemului de irigaţii la ferma Frumuşani, de la 125 la 275 de hectare şi mărirea capacităţii de depozitare de la Călineşti, de la 10.000 la 15.000 de tone, se precizează în comunicat.

În prezent, Holde exploatează o suprafaţă totală agricolă de aproximativ 13.200 de hectare împărţită în patru nuclee - Roşiori, aproximativ 3.830 hectare, Frumuşani, circa 3.720 hectare, Videle, aproximativ 2.300 hectare şi Conţeşti, circa 3.350 hectare.

Acţiunile Holde Agri Invest sunt listate pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti din data de 1 octombrie 2020 şi se tranzacţionează sub simbolul bursier HAI. În prezent, compania are o capitalizare de piaţă de 138 milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. si compensatia pentru trecerea de la contract management la salariu ajunge la 2 M euro

    si profitul nu ajunge pentru nimic la actionari si asa si pe viitor 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb