Biroul de meteorologie din Hong Kong a crescut vineri, la ora locală 18:20 (10:20 GMT), nivelul de alertă pentru super-taifunul Saola la al doilea cel mai ridicat, în condiţiile în care furtuna ameninţă să devină cea mai puternică care a lovit sudul Chinei în ultimele decenii, relatează AFP, conform agerpres.ro.
"Semnalul de furtună a fost emis la ora 18:20. Aceasta înseamnă că vânturile sunt aşteptate să crească în intensitate în mod semnificativ", a spus Observatorul din Hong Kong, îndemnând oamenii să rămână în locuinţe, să stea departe de uşile şi ferestrele expuse şi să găsească un loc sigur în care să se adăpostească.
Saola, însoţit de viteze ale vântului de peste 200 km/h, urmează să atingă zona de uscat la Guangdong, care cuprinde Hong Kong. Acesta s-ar putea număra printre cele mai puternice cinci taifunuri care au lovit Guangdong după anul 1949, au avertizat joi autorităţile chineze.
Saola ar putea lovi vineri noaptea sau sâmbătă dimineaţa, cu intensitatea unui taifun deosebit de puternic, coasta dintre oraşele Huidong şi Taishan, conform Centrului de Meteorologie al Chinei. Hong Kong şi Macao se află în centrul acelei linii de coastă.