Horaţiu Cercel vrea să mute "Concefa" la Bursa de la Sibiu sau pe piaţa reglementată de la BVB

Ştefania Ciocîrlan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 31 mai 2010

Horaţiu Cercel vrea să mute "Concefa" la Bursa de la Sibiu sau pe piaţa reglementată de la BVB

Teodor Ancuţa, director general Sibex: "Concefa este unul dintre acţionarii noştri de bază"

Acţionarii companiei de construcţii "Concefa" Sibiu (simbol COFI pe piaţa Rasdaq) au decis, săptămâna trecută, să împuternicească adminis­tratorii companiei să facă demersurile necesare pentru mutarea companiei pe piaţa reglementată de la Bursa de Valori Bucureşti sau pe piaţa la vedere a Bursei de la Sibiu.

Printre punctele aprobate în AGA se numără şi majorarea capitalului social al companiei, cu 39,4 milioane de lei, prin emiterea unui număr de 394.078.416 acţiuni, cu valoarea nominală de 0,1 lei.

Horaţiu Cercel, directorul general al "Concefa" şi acţionarul majoritar al companiei a spus, pentru ziarul BURSA, că decizia de a majora capitalul social şi de a muta compania pe altă piaţă a fost luată în speranţa că lichiditatea acţiunilor va creşte. Acest lucru ar putea fi nu doar în interesul acţionarilor actuali, cât şi în interesul unor acţionari viitori: "Suntem una din cele mai tranzacţionate companii de pe piaţa Rasaq. Cu asta venim în întâmpinarea acţionarilor noştri. Atât de la majorarea de capital, cât şi de la piaţa pe care o să o alegem, ne aşteptăm la o creştere a lichidităţii, care corespunde atât intereselor acţionarilor existenţi, cât şi ale celor care ar putea avea interes pe viitor".

Deşi "Concefa" Sibiu este acţionar al Bursei de la Sibiu, cu o participaţie de 0,35% din capitalul instituţiei sibiene, conducerea societăţii spune că mutarea companiei pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti are prioritate.

"BVB are prioritate, având în vedere istoricul colaborării, dar detaliile vor face diferenţa între BVB şi Rasdaq", a mai spus Horaţiu Cercel.

Teodor Ancuţa, preşedintele Bursei sibine, a anunţat că nu va încerca să convingă compania să se listeze pe piaţa spot de la Sibiu, în virtutea noilor relaţii dintre BVB şi Sibex.

"Concefa este unul dintre acţionarii noştri de bază de la care am primit sprijin considerabil la începuturile Bursei de la Sibiu", a spus Teodor Ancuţa adăugând: "Voi lăsa această alegere la latitudinea conducerii companiei, nu voi face presiune ca să se listeze la noi, având în vedere relaţiile bune pe care le avem cu actualul Consiliu de Administraţie de la Bucureşti. Suntem în competiţie cu Bursa de Valori Bucureşti, însă nu pe segmentul companiilor deja listate acolo".

Declaraţia conducerii Bursei sibiene vine după ce acţionarii unei alte companii de pe Rasdaq, "Balanţa" Sibiu (simbol BALT pe piaţa Rasdaq) au votat, la începutul lunii aprilie, transferarea evidenţei acţionarilor la Depozitarul de la Sibiu. Conducerea Bursei de la Sibiu a anunţat, recent, că "Balanţa" urmează să fie cotată pe piaţa sibiană, fiind prima companie care pleacă de pe Rasdaq pentru Bursa de la Sibiu.

Teodor Ancuţa: \"Nu voi face presiune ca să se listeze la noi (n.r. Concefa), având în vedere relaţiile bune pe care le avem cu actualul Consiliu de Administraţie de la Bucureşti\".

Horaţiu Cercel speră la un profit de 24 de milioane de lei în 2010

Acţionarii companiei au mai aprobat, în Adunarea Generală de săptămâna trecută, şi Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al companiei. Administratorii "Concefa" au bugetat, pentru acest an, un profit net de 24 de milioane de lei, după ce, în 2009, societatea a raportat un profit de 4,45 milioane de lei.

"Concefa" Sibiu are o capitalizare bursieră de 59,11 milioane de lei, potrivit preţului de 0,3 lei/acţiune, înregistrat în şedinţa bursieră din 20 mai.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb