HORIA CONSTANTINESCU, DUPĂ COMANDAMENTUL DE MUNTE: "Au fost făcute toate presiunile posibile pentru stoparea controalelor ANPC"

EMILIA OLESCU
Companii / 23 decembrie 2017

"Au fost făcute toate presiunile posibile pentru stoparea controalelor ANPC"

"Mi-e teamă să spun câţi comercianţi din cei controlaţi au fost găsiţi neconformi"

"În condiţiile în care totul este imitaţie în comerţul de la munte, o să avem o imitaţie de turism"

Comisarii ANPC au fost supuşi unor anumite presiuni pentru stoparea controalelor desfăşurate în ultimele zile pe Valea Prahovei, după cum ne-a spus Horia Constantinescu, comisar şef în cadrul CJPC Constanţa, detaşat pentru Comandamentul de munte.

Acesta ne-a spus că jumătate din agenţii economici unde au fost identificate deficienţe le-au semnalat comisarilor ANPC că au cunoştinţe în cadrul instituţiilor publice: "Au încercat să facă toate presiunile posibile ca să nu continăm controalele, lansând în piaţă zvonul că ne comportăm abuziv, ca nişte racheţi. Comercianţii ne-au ameninţat prin toate pilele pe care le au în cadrul instituţiilor statului. Faptul că de mulţi ani nu au mai fost făcute controale adevărate îi face să se comporte astfel, însă eu dau asigurări că nicio sancţiune nu a fost aplicată în mod abuziv. Sunt foarte mulţi comercianţi impecabili, la care nu avem ce să le reproşăm, dar sunt extrem de mulţi cei care au produse neconforme".

Horia Constantinescu ne-a spus că în comerţul de pe Valea Prahovei predonimă imitaţiile: "Nu se poate ca produsele alimentare să conţină imitaţie de nucă, imitaţie de ciocolată, pentru că, în acest mod, vom avea imitaţie de turism".

Comisarul şef de la CJPC ne-a mai spus, printre altele, că o parte din marfa de la căsuţele cu suveniruri nu are documente de provenienţă, unele produse având etichete în limba poloneză sau ungară. Domnia sa a adăugat: "Aceste magazine ar fi trebui închise de mult, pentru că omul crede că achiziţionează un produs românesc, pe care dă mulţi bani, iar el este o imitaţie poloneză".

Alte produse au fost găsite în afara termenului de valabilitate, conform domnului Constantinescu: "Am găsit şorici congelat, sarmale congelate de la 1 decembrie, lenjerii şi prosoape vechi de peste zece ani, saltele de acum 20 de ani, pătate etc. Ce să facem în aceste condiţii? Să lăsăm turistul să vină, ca să salvăm turismul sau să îi «omorâm» pe cei care îşi bat joc de turişti şi să îi avertizăm pe oameni? Mi-e teamă să vă spun câţi dintre comercianţii controlaţi au fost găsiţi neconformi. Însă, 80% dintre aceştia au înţeles să-şi remedieze problemele şi să ne cheme să îi redeschidem".

Comandamentul de munte a început în 17 decembrie şi s-a încheiat ieri, urmând să fie reluat în data de 27 decembrie. Controalele ANPC s-au desfăşurat în staţiuni precum Buşteni, Sinaia, Poiana Ţapului, Azuga, comisarii de la Protecţia Consumatorilor aplicând sancţiuni de tipul amenzilor şi avertismentelor şi oprind temporar activitatea până la remedierea situaţiei, conform domnului Constantinescu. Domnia sa ne-a precizat că cei care nu procedează la remedierea situaţiei, pot fi închişi pentru o perioadă de şase luni.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. De aproape 30 de ani se discuta despre autostrada dintre Comarnic-Brașov. Nu se face insa nimic! Presiunea de care vorbește dl. Constantinescu se face remarcata si in cazul autostrazii. Cine a controlat cu amanuntime proprietarii de terenuri si pensiuni din cele trei locatii? Multi au fost facuti persoane importante precum cetateni de onoare! S-a taiat padurea ,s-a facut lotul de 2000 de metri. Acele personaje au ridicat pensiuni si hoteluri cu fonduri nerambursabile sau vanzand jumatate din teren. Apoi,au facut tot posibilul ca bietii oameni care incercau sa ajunga mai departe sa fie obligati de oboseala sau lehamite sa se oprească la ei. O autostrada le-ar strica aranjamentele!!!???...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb