HOSSU, CARTEL ALFA: "Guvernul nu doreşte să vină cu o soluţie şi insistă asupra transferului de taxe"

Andrei Stan
Macroeconomie / 7 octombrie 2017

Mitingul de miercuri din Piaţa Victoriei (Foto: Mihnea Dumitru)

Mitingul de miercuri din Piaţa Victoriei (Foto: Mihnea Dumitru)

Liderul sindical mai susţine că s-a încercat un şantaj împotriva sindicatelor

Transferul de taxe de la angajator la angajat nu face decât să ia de la salariaţi o parte ca să acopere găurile bugetului de stat, dar cu toate acestea Guvernul nu doreşte să vină cu o soluţie şi insistă asupra acestui transfer, a declarat, ieri, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, la ieşirea de la discuţiile avute cu oficialii din Guvern, potrivit Agerpres.

Hossu a spus: "România va deveni o ladă de gunoi din punct de vedere al condiţiilor şi implicit se va crea un dumping. În loc ca angajatorul să plătească pentru condiţii deosebite sau speciale, grupa I sau II de muncă, practic va fi salariatul care va scoate din buzunar ca să îşi plătească prostia aceea de loc de muncă, care nu corespunde condiţiilor şi standardelor normale. Niciunde nu mai există chestiunea asta cu transferul integral. A rămas că Guvernul nu doreşte să vină cu o soluţie şi insistă asupra transferului de taxe. Transferul nu face decât să ia de la salariaţi o parte ca să acopere găurile bugetului de stat. În acelaşi timp a rămas că va fi o nouă discuţie, după ce Guvernul va discuta cu angajatorii, întrucât premierul crede că va putea lua angajamentul ca toţi angajatorii din România, reprezentaţi de confederaţiile patronale, vor face majorarea cu 23% ca să nu existe un efect negativ pe salariile respective".

De asemenea, acesta a spus că s-a încercat un şantaj împotriva sindicatelor, în sensul că dacă aceştia nu acceptă transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, Guvernul nu va aproba Legea salarizării.

Hossu a precizat: "S-a încercat un şantaj împotriva părţii sindicale, în sensul în care «Nu vreţi să acceptaţi transferul, atunci anulăm Legea de salarizare», ceea ce este complet anormal, pentru că practic, legat de acest lucru, niciodată nu s-a pus la pachet cu o multitudine de alte mecanisme. Sunt invenţii pe care le-au introdus din luna aprilie, când şi-au dat seama că depăşesc capacitatea lor financiară, insistând pe o imagine populistă legată de acest lucru".

La rândul său, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a subliniat că a venit cu o propunere, conform căreia dacă reţinerile salariale făcute de către angajator nu vor fi virate către bugete, acest lucru să devină o infracţiune.

Costin a punctat: "Blocul Naţional Sindical este împotriva deciziei de a transfera contribuţiile angajatorului şi de a modifica, a creşte artificial salariul brut al angajatului. De asemenea BNS a propus în aceste condiţii ca salariul minim să crească, de la 1.450 de lei la 1.550 de lei, de la 1 ianuarie. Am propus de asemenea indexarea deducerilor din codul fiscal, prin care se aplică salariile din România, întrucât dacă nu s-ar face această indexare de deducere, vom rămâne în continuare cu cea mai mare fiscalitate pe salariile mici. Am propus, de asemenea, întrucât în opinia noastră legea nr. 153 în formatul în care este publicată în Monitorul Oficial nu se poate aplica, ca Fondul de salarii disponibil pentru anul următor să fie orientat diferenţiat, după cum urmează: anul viitor, corecţiile să fie propuse în sistemul public de sănătate, educaţie, apărare şi ordine publică. Nu în ultimul rând, ultima propunere pe care am făcut-o Guvernului a fost aceea de a reintroduce, ori în legea pentru combaterea evaziunii fiscale, ori în Codul fiscal, o prevedere prin care reţinerile la sursă făcute de angajator, care nu sunt virate către bugete, să redevină infracţiune, considerând că este un gest extrem de grav, care nu trebuie lăsat aşa în voia sorţii".

Întrebat ce vor face sindicatele de acum încolo, Costin a spus că joi, 12 octombrie, va fi o întâlnire în cadrul Biroului Executiv al BNS, în cadrul căruia se vor decide acţiunile de protest, precum şi demersuri de natură juridică.

O delegaţie formată din reprezentanţii principalelor confederaţii sindicale a intrat, ieri dimineaţă, la discuţii cu premierul Mihai Tudose, la sediul Guvernului. Tema discuţiilor a fost reprezentată, în principal, de revendicarea privind anularea măsurii de transfer al contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.

Confederaţia Cartel Alfa a organizat, miercuri, un miting în Piaţa Victoriei la care au participat câteva mii de sindicalişti. Cartel Alfa a solicitat modificarea Legii 62 a dialogului social şi renunţarea la propunerea de transfer al contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.

Premierul Mihai Tudose a declarat, miercuri, că nu a renunţat la transferul plăţii contribuţiilor de la angajator la angajat şi că în această privinţă se caută o soluţie alături de sindicate, astfel încât toată lumea să fie de acord. Acesta a adăugat că măsura transferului de taxe sociale la angajat face parte dintr-un pachet legislativ, alături de Legea salarizării şi scăderea nivelului de impozitare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb