HR Connect: Resursele umane, redefinite prin încurajarea talentelor în era inteligenţei artificiale

F.D.
Miscellanea / 4 martie

HR Connect: Resursele umane, redefinite prin încurajarea talentelor în era inteligenţei artificiale

Peste 170 de specialişti din domeniul resurselor umane din companii au fost prezenţi la Muzeul Imersiv al Noilor Arte (MINA), în Bucureşti, pentru a lua parte la evenimentul de tehnologie din România dedicat domeniului resurselor umane, HR Connect 2024, conform unui comunicat de presă al organizatorului.

"Integrarea inteligenţei artificiale în procesele de resurse umane are un potenţial imens, care este descoperit din ce în ce mai mult în rândul organizaţiilor din România. Mă bucur nespus să observ o astfel de deschidere faţă de explorarea acestei tehnologii şi a beneficiilor sale, lucru care s-a reflectat în mod clar prin participarea numeroasă la eveniment. În concordanţă cu acest interes, rămânem mereu pregătiţi să răspundem celor mai profunde provocări şi nevoi ale clienţilor noştri, pentru a-i ajuta să se dezvolte într-un mod sustenabil," a menţionat Diana David, Managing Director SAP România.

Ediţia din acest an a gravitat în jurul integrării inteligenţei artificiale în procesele de resurse umane, dar şi a modului în care această tehnologie poate îmbunătăţi pe termen lung domeniile strategice ale unei organizaţii. În prezent, inteligenţa artificială deschide noi uşi pentru organizaţii şi angajaţi atunci când vine vorba de transformarea tuturor proceselor interne, de la recrutare şi până la pensionare. Prin urmare, utilizarea IA în domeniul HR poate sprijini companiile în optimizarea planificării forţei de muncă, aprofundarea angajamentului angajaţilor şi alinierea experienţei angajaţilor la obiectivele de business.

"Prin seria de evenimente HR Connect asigurăm că atât clienţii noştri, cât şi profesioniştii din domeniul resurselor umane în general sunt încrezători în strategia lor de navigare a evoluţiei rapide a modului în care ne desfăşurăm activitatea la locul de muncă - de la abordarea deficitului de competenţe până la descoperirea modului în care să valorificăm inteligenţa artificială şi să optimizăm procesele de resurse umane în cloud. Comunitatea SuccessFactors are acces la informaţii, cele mai bune practici şi la cele mai recente tendinţe şi tehnologii de HR pentru a alimenta succesul afacerii lor. SAP SuccessFactors susţine astfel organizaţiile să funcţioneze mai bine, să inoveze mai rapid şi să rezolve deja de astăzi problemele de mâine," a adăugat Irina Tache Scorţea, SAP SuccessFactors Lead for Eastern Cluster.

Unul dintre punctele cheie dezvăluite în cadrul HR Connect este faptul că, pe măsură ce inteligenţa artificială continuă să avanseze, organizaţiile au posibilitatea, de asemenea, să utilizeze cunoştinţele pe care le aduce la suprafaţă IA pentru a descoperi punctele forte ascunse în cadrul forţei de muncă şi pentru a le debloca potenţialul prin conectarea angajaţilor la noi oportunităţi în conformitate cu aceste atuuri şi cu nevoile organizaţiei.

În cadrul unei serii de discursuri revelatoare susţinute de specialişti, parteneri şi clienţi SAP, audienţa a aprofundat potenţialul transformator al IA în domeniul resurselor umane, concentrându-se pe roadmap-ul de implementare şi pe impactul asupra experienţei angajaţilor din organizaţiile româneşti. Subiectele abordate au variat de la abordarea SAP în ceea ce priveşte soluţiile tehnologice legate de domeniul HR, subliniind importanţa transformărilor proceselor bazate pe inteligenţă artificială, şi până la împărtăşirea de experienţe folosind exemple concrete şi practice.

Concluzia principală a evenimentului de anul acesta întăreşte ideea că atunci când oamenii au parte de o experienţă profesională plăcută, când nevoile le sunt satisfăcute şi când pot învăţa şi se pot dezvolta în cadrul unei organizaţii, în ei se regăseşte un sentiment de apartenenţă. Acest lucru conduce la o implicare mai mare şi, în cele din urmă, contribuie la crearea unui set mai divers de perspective. Iar o forţă de muncă diversă, dedicată şi responsabilizată conduce la o organizaţie inovatoare care poate soluţiona mai uşor provocările, ţine pasul cu schimbările rapide şi produce rezultate mai bune pe termen lung.

HR Connect este un eveniment care abordează evoluţia muncii prin împărtăşirea de insight-uri, bune practici şi prezentarea celor mai noi tendinţe în materie de tehnologie în domeniul resurselor umane. Evenimentul are la bază aportul adus atât de experţi din partea SAP, cât şi de membrii comunităţii HR Connect, formată din profesionişti români şi internaţionali din domeniul resurselor umane. Aflat la cea de-a 4-a ediţie, HR Connect a contribuit, de-a lungul anilor, la o creştere semnificativă a comunităţii sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb