Human Invest anunţă debutul unei noi ediţii Nextep

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Consultanţă / 30 iulie 2008

Lansat pe 25 Octombrie anul trecut, programul de dezvoltare managerială Nextep s-a bucurat de un mare succes atât datorită calităţii cursurilor, cât şi a competenţei invitaţilor care le-au susţinut. În curând, prima grupă de manageri va absolvi acest program şi începând cu luna octombrie 2008, o nouă grupă se va bucura de "experienţa" Nextep.

Programul se adresează managerilor de nivel "middle" care doresc să înveţe în mod practic cum pot câştiga loialitatea, angajamentul şi creşte productivitatea celor pe care îi conduc. "Promisiunea şi aspiraţiile noastre sunt ca Nextep să devina un program de referinţă în România, indispensabil organizaţiilor care doresc să-şi pregătească rapid managerii cu potenţial, să realizeze performanţa în noul context de business - caracterizat de o competiţie în creştere, resurse limitate şi o forţă de muncă cu o loialitate din ce în ce mai mică!" Viorel Panaite, Partner Human Invest

Programul se desfăşoară pe trei nivele: Leadership şi Management, Management Funcţional şi Management Strategic. Toate modulele sunt abordate într-un mod care le oferă participanţilor ocazia să înveţe, dezbătând exemple şi exersând deprinderi pe care apoi să le aplice în propria companie. Un rol esenţial în dezbaterile cursanţilor îl au poveştile de succes ale invitaţilor şi ale trainerilor precum şi lecţiile pe care aceştia le-au învăţat de-a lungul carierei.

Mediul de business actual are nevoie de manageri profesionişti şi eficienţi, gata să facă faţă provocărilor complexe care apar într-o companie. Nextep este special creat pentru a răspunde acestor cerinţe de pregătire managerială. Pe lângă obiectivele de educaţie managerială, participanţii au parte şi de o experienţă personală, fiind integraţi într-o comunitate care sprijină învăţarea şi schimbul de idei. Contactul cu alţi manageri din medii diferite permite un transfer de cunoştinţe în ceea ce priveşte rezolvarea diverselor probleme cu care se confruntă orice organizaţie la un anumit moment.

"Nextep ne dă ocazia să găsim la o problemă, mai multe posibile rezolvări şi mai mult decât atât, interacţiunea umană din cadrul programului îţi oferă unghiuri diferite de abordare a problemelor manageriale. Personal, am avut cazuri concrete în cadrul programului, în care mi-am dat seama că există mai mult de o soluţie la o problemă de management, iar reuşita unei soluţii alese spre implementare, ţine foarte mult de înţelegerea cadrului şi a mediului în care activezi", ne spune Cristina Opran, unul din invitaţii speciali ai ediţiei curente a programului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb