Ia-mă, nene!

S-a întâmplat acum circa zece ani. Ultima dată când am făcut autostopul. Trebuia să ajung la Mizil, cred că era Crăciunul. Nu circula mai nimic, aşa că m-am dus la Băneasa. Am aşteptat aproape o oră până când a oprit cineva. Un microbuz. Mare eroare. Şoferul asculta ceva ce nu putea fi numit nici măcar "manele". Toate locurile ocupate cu autostopişti. A fost ireal... În cele din urmă, am ajuns. La întoarcere am luat un tren din Ploieşti, m-a dus cineva până acolo, într-atâta mă marcase experienţa...

Îmi amintesc că unele "ocazii" erau, pe vremuri, mai plăcute. De fapt autostopul era o parte din experienţa obişnuită a multor români, înainte de 1989. Unii mergeau la rude, alţii la serviciu, iar alţii chiar în vacanţă - cu autostopul.

Ce s-a întâmplat între timp cu această "cultură a autostopului"?

Poate mi se pare, dar a dispărut aproape cu totul. Nu am mers foarte mult pe şoselele patriei, dar cât am făcut-o pot spune că nu mai sunt mulţi oameni care fac semn şoferilor. Care să fie motivele?

Speologii folosesc o vopsea fluorescentă pentru a descoperi traseul unor râuri subterane. Tot astfel, în sociologie putem examina un fapt restrâns pentru a înţelege felul în care se structurează societatea, modul în care unele grupuri intră în relaţii cu altele.

Mai întâi, de ce făceau atât de frecvent oamenii autostopul înainte de 1989? Primul răspuns, evident: pentru că mulţi nu aveau maşini proprii. "Socialismul real" era producător de sărăcie în masă. Nu doar maşinile proprii lipseau, ci şi o infrastructură de transport decentă. Reţelele de taximetrie erau minimale şi nu mulţi îşi permiteau să ia taxiul. Liniile de autobuz funcţionau când-şi-când. Oamenii făceau autostopul, de fapt, pentru că apăruse, spontan, un fel de piaţă cvasi-privată a transportului, care suplimenta reţelele deficitare de stat.

Mai era ceva. Noţiunea de "avere" nu era, pe atunci, înţeleasă într-o manieră strict individuală. Desigur, oamenii ţineau la lucrurile lor proprii. Însă exista şi un fel de datorie de a fi util celorlalţi. Rudelor, în primul rând, dar şi vecinilor şi colegilor. Maşina sau telefonul erau un fel de "bunuri sociale", până la un punct, care serveau şi celorlalţi (între anumite limite, desigur).

Aceste reţele sociale s-au destrămat după 1989 aproape complet. Mulţi oameni nici nu-şi mai cunosc vecinii. Familii întregi s-au separat. Milioane de oameni au plecat din ţară ori s-au mutat în alte localităţi.

Cei care trec acum pe lângă noi cu maşina sunt, practic toţi, străini. Dar chiar şi aşa, de ce a dispărut aproape complet autostopul?

Cred că un răspuns posibil este dat de absenţa încrederii. Şi nu este vorba doar de încrederea că şoferul sau pasagerul nu îşi vor da unul altuia în cap pentru a-şi lua ceasul de la mână. Este vorba de încrederea că celălalt chiar are nevoie de serviciile tale, că nu este un profitor care te trage pe sfoară.

Autostopul, cândva, avea o dimensiune etică. Cel care oprea "făcea un bine". Era o lume în care mai existau troiţe pe marginea drumului, unele cu lumânari aprinse. Plata era simbolică, un fel de pomană. Ambele părţi ştiau asta şi respectau ritualul. Şoferii care cereau contravaloarea "reală" a cursei stârneau nemulţumire. Autostopul nu avea o logică exclusiv economică.

După 1989 oamenii au început să devină suspicioşi. Poate aveau motive. Îmi amintesc cum prin anii '90 am fost abordaţi, eu şi soţia mea, de un tânăr. Era prin Centru, omul era îmbrăcat decent. Ne-a explicat că nu mai are bani de metrou, ceva de genul acesta. Ne-a cerut câţiva lei (nu mai ştiu cât, nu am în minte acum istoria inflaţiei teribile a anilor '90). I-am dat. După jumătate de oră, plimbându-ne prin aceleaşi locuri, suntem opriţi de acelaşi individ. Ne-a cerut bani, pretinzând că nu are cum să ajungă acasă cu metroul etc. Specimenul uitase că ne abordase cu puţin timp înainte... De atunci m-am lecuit. Îmi imaginez că nu sunt singurul...

Aici este morala: declinul încrederii.

O societate în care oamenii au încredere unii în alţii este una în care fiecare se bucură, potenţial, de respectul şi de aprecierea altora. De aceea mulţi îşi fac mici servicii, simbolice, unul altuia. Îmi amintesc cât de surprins am fost, acum mai bine de 20 de ani, când, ajuns pentru prima oară în Marea Britanie, am observat că la magazin ori la bancă, oamenii, chiar şi cei în vârstă, ţin uşa când intri. Politeţea, acolo, este inserată în fibrele corpului social.

Şi mai am o explicaţie posibilă. Poate că lumea nu mai călătoreşte atât de mult cum o făcea odată. La prima vedere, greu de crezut. În fond, mulţi călătoresc departe, prin străinătate, cum nu o făceau înainte de 1989. Însă la nivel local, suspectez că s-a petrecut un fenomen opus. În sate şi în oraşele mici mulţi oameni au îmbătrânit, iar lumea lor s-a restrâns. Aceiaşi oameni care ieşeau odată la şosea, acum s-au retras în curţile lor. De unde şi comportamente electorale şi economice diferite. Dar asta este altă poveste, pe care am să o spun la un alt autostop pe hârtie.