Iarna vrajbei noastre

Iarna încă nu s-a instalat cu adevărat pe plaiurile noastre, dar vrajba este în toi. Cel puţin, vrajba lor! A politicienilor noştri! Nici un soare, nici un vlăstar al vreunei mari familii, nu i-ar putea pune capăt. După cum, fie vorba între noi, nici vlăstarul de York nu i-a putut pune capăt celei despre care ne povesteşte Shakespeare, în drama sa. A deschis în schimb ceva: traiectoria monstruoasă a lui Richard al III-lea spre puterea coroanei, clădită pe cadavrele competitorilor, pe sîngele nevinovat al celor de un sînge, fie ei şi nevinovaţi copii, pe înşelăciune şi trădare. Un tablou nu tocmai vesel, dar nu ştiu să fie prea mulţi cei care au cercetat îndeaproape politica şi au găsit-o, astăzi, ori peste veacuri, alfel decît murdară pe dinlăuntru şi dată din belşug cu sclipici, pe dinafară.

Nici n-a început bine campania noastră electorală, că ne-au şi inundat deversările de ură, ignomie, vulgaritate, scandal, care însoţesc loviturile pe la spate, "asasinatele" mediatico-politice la care pretendenţii voturilor noastre se dedau, cu aparenţa celei mai naturale normalităţi şi cu îndemînarea, autentică, a celei mai desăvîrşite "profesionalităţi", pe care numai practica îndelungată şi asiduă o poate atinge. Pe bună dreptate, cetăţeanul este îndreptăţit să pună la îndoială criteriile pe care politica şi oamenii ei ni le propun pentru a fundamenta alegerea, la urne.

De programe, nici nu poate fi vorba! Ele nu sunt decît însăilări de vorbe, adunate între coperţi frumos colorate. Cu experienţa celor două decenii de minciuni electorale, alegătorul sălăşuitor al României nu are cum să arunce măcar vreo privire spre aceste alcătuiri inutile. Cine ar mai putea crede că vreun partid are capacitatea să analizeze onest şi profesionist situaţia României, să prefigureze un viitor credibil, să inventeze soluţii care să transforme acest viitor din posibil în real şi să pună în practică toate astea, odată ajuns la guvernare! Partidele noastre ar putea să ne spună, mai degrabă, cum văd ele zborul pe Marte şi ce vor face în primele luni după stabilirea cu succes a bazei marţiene, decît ce ar trebui să facă odată ajunse la guvernare, în ţărişoara noastră dragă, şi mai ales ce vor face, efectiv, atunci cînd au ajuns acolo! Pentru cei care au gestionat puterea în toţi aceşti ani în care ne tot jucăm de-a democraţia, mai mult încălcînd regulile jocului, decît respectîndu-le, guvernarea este o nesfîrşită şaradă, la care niciodată nu găsesc răspunsul, oferindu-ne, de aceea, în schimb, cîte o improvizaţie în fiecare zi. Iar ei, politicienii, în asta s-au şi specializat, în improvizaţii, numai bune de a fi înlocuite mîine cu alte improvizaţii, pentru că mîine, nu-i aşa, este o nouă zi! Dacă nu programe, atunci ce? Personalităţi? Ar fi bine, doar că politicienii nu ne propun personalităţi, ci personaje! Cu cît mai "pitoreşti", cu cît mai capabile să lase lumea cu gura căscată, cu atît mai bine. Cum să explici, altfel, "înnobilarea" liberală a unui panglicar cu un apetit pantagruelic pentru scăldatul în zoaiele admiraţiei publice, ori năvala de gurişti, manelişti şi alţi "artişti de nişă" prin listele parlamentare? Cum să explici, suprareprezentarea beizadelelor, generaţia 2.0, pe listele electorale? Cum să înţelegi încercările ridicole ale altei categorii de personaje politice de a-şi vopsi, gardul, părul, menajeria, domiciliul şi tot ce mai aveau identitar, pentru a se înfăţişa alegătorilor într-o "haină nouă", doar-doar se vor mai lăsa cîţiva inocenţi păcăliţi de aparenţe? Cît despre spectacolul "poliţiei morale", jucat de nişte îmbătrînite în rele "domniţe" ale politicii noastre, prin care încearcă să ne vîndă aceeaşi Mărie, doar cu altă pălărie, ridicolul este întrecut doar de abjecţia celor care se joacă atît de inconştient şi odios cu ultimele rămăşiţe care mai supravieţuiesc în cuprinsul societăţii noastre, din această materie, în general, atît de rară, morala! Dacă nici programe, nici personalităţi, atunci ce alegem? Ideologii, pare să fie răspunsul! Nu foarte bine colorate, nu foarte bine precizate, suficient cît să putem spune că unii sunt, spre exemplu "de dreapta" şi alţii "de stînga". Ce înseamnă asta, de unde se trage, ce au partidele noastre în clin sau în mînecă cu dreapta şi stînga, prea puţin mai contează. Important este să ne propună un criteriu cu care să operăm în cîmpul alegerilor.

În realitate, nu este nici măcar atît, oamenii vor alege nu după culoarea ideologică, fie ea şi presupusă a partidelor, ci după culoarea speranţelor personale. Acesta este mecanismul care întreţine cealaltă vrajbă, cu adevărat importantă din politica Româ­niei, cea dintre cei care concură pentru a fi aleşi şi cei care îi aleg, în cele din urmă, doar în temeiul unor speranţe personale. Speranţe mereu călcate în picioare, mereu ignorate, mereu batjocorite, mereu tîrîte prin mlaştinile gregare ale politicii care-i interesează doar pe ei, politicienii, pentru că lor le sunt satisfăcute aspiraţiile, dorinţele şi visurile de bogăţie şi mărire şi niciodată nouă, cei care rămînem cu modestele noastre vise de normalitate, aşteptînd de fiecare dată un nou mandat, pentru a investi din nou, fără nicio şansă de a cîştiga vreodată la această trucată loterie.