Iarna vrajbei noastre

Se pregăteşte să-şi intre în drepturi, iarna. O dată cu ea, par să se fi reînnodat iţele vrajbei care leagă palatele din Cotroceni şi Victoriei. Focul a fost re-aţîţat de demisia doamnei Udrea. Un gest a cărui coerenţă administrativă şi politică nu se lasă ghicită pe de-a-ntregul, nici acum. Faptul că "presa ticăloşită" s-a apucat să scotocească printre rufele numai bune de dat la nufărul ale afacerilor familiei sale, precum şi prin încrengătura de interese ale specialiştilor în tunuri şi ţepe cu care ele se leagă, nu jus-tifică demisia. Dimpotrivă! În ciuda culorii pe care a ales-o pentru părul său, doamna Udrea nu pare genul diafan. E mai degrabă genul luptător. Răzbunător chiar, dacă ne uităm la ceea ce încearcă să facă, după ce şi-a dat demisia de la Cotroceni. Într-un discurs pregătit cu minuţiozitate şi difuzat pe cît mai multe canale, fostul înalt funcţionar public aruncă jerbe de imprecaţii, aluzii străvezii, semi-acuzaţii şi voalate ameninţări spre Palatul Victoria şi actualul său ocupant, primul ministru Tăriceanu. Teza principală - grupurile de interese pe care acesta le-ar servi, constituite în jurul omului de afaceri Dinu Patriciu. Ele reiau, în culori şi cuvinte mult mai tari, îngrijorarea exprimată de Preşedintele Băses-cu doar cîteva luni în urmă, în legătură cu posibilitatea ca deciziile guvernamentale să fie prea mult influenţate de "cercurile de interese" din jurul Premierului. Ce ştia atunci Preşedintele şi nu a spus? Ce ştie doamna Udrea şi nu ne spune, decît cu jumătate de gură şi printre dinţii scrîşnind? Ce semnifică această din urmă ieşire la rampă? O încercare de a-i crea Premierului o problemă de imagine, de a-i transfera cos-turile unei demisii pentru care, oricît l-am crede de diabolic, nu pare responsabil? Anunţul premonitor al reluării campaniei în forţă a Preşedintelui Băsescu împotriva tandemului Tăriceanu-Patriciu. Portretul pe care îl face doamna Udrea Premierului şi relaţiilor sale cu magnatul petrolului a fost neaşteptat de prompt întărit de Parchetul general. Da, Premierul a pus mîna pe telefon să se intereseze dacă au de gînd să-l aresteze pe Patriciu! Acesta pare să fie mesajul. Ceea ce interesează aici nu este neapărat disputa în jurul temelor juridico-morale. Avea sau nu Tăriceanu căderea să dea acel telefon? L-a dat folosind autoritatea primului-minis-tru, sau doar ca "simplu cetăţean"? Dacă îl suna pe Botoş de la un telefon public, să-l întrebe care-i soarta lui Patriciu era mai puţin codamnabil, decît dacă s-a folosit de "firul scurt"? A fost presiune, sau doar un gest natural, uman, de sprijin, de îngrijorare pentru soarta unui prieten? Toate aceste întrebări sînt aruncate la lada de gunoi de mesajul doamnei Udrea. Povestea cu telefonul contează şi a fost prompt confirmată de Parchet doar pentru a arăta că tandemul Tăriceanu-Patriciu există, funcţionează şi defineşte nu doar stilul guvernării, dar poate şi o parte semnificativă din substanţa ei. Aceasta-i miza! Şi ea a fost perfect jucată de ieşirea la rampă a fostului înalt funcţionar de la Cotroceni.

Va tensiona acest episod şi mai mult relaţiile celor doi oameni politici? Fără îndoială! Va creşte temperatura în relaţiile dintre PNL şi PD? Cu siguranţă, mai ales dacă, aşa cum pare să anunţe, doamna Udrea urmează să sară din barca PNL în cea a PD, să uite fotoliile fine ale cancelariei prezidenţiale pentru a coborî în tranşeele pline de noroi ale bătăliilor politice.

Oricît ar fi de tentantă pista de investigaţii care ne îndeamnă ca în orice confruntare "să căutăm femeia", credem că aici se opreşte rolul doamnei brune din sonetele nescrise ale Cotrocenilor. Dincolo, sînt adevăratele mize ale unei competiţii a orgoliilor 100% masculine, ale unei curse nu doar contra-cronometru, ci contra tuturor, pentru salvarea unui destin politic, pe care atît Băsescu, cît şi Tăriceanu îl doresc cu ardoare prelungit, după 2008.

Dar, iarna aceasta nu se anunţă grea doar datorită furtunilor politice. "O masă de aer polar" se îndreaptă cu repeziciune spre meleagurile noastre şi ameninţă să stea aici, pe depresiunea creată de ceea ce pare să fie decizia politică de a renunţa la acordul cu FMI. Spun pare să fie, pentru că pînă acum nu e clar dacă relaţia cu FMI a fost înmormîntată ca urmare a unei decizii luată cum se cade, adică parcurgîndu-se etapele unei dezbateri serioase măcar în coaliţia de guvernare, sau este mai degrabă rezultatul faptului că FMI şi-a luat jucăriile şi a plecat la el acasă, supărat pe guvern că nu mai vrea să stea în cifrele de siguranţă ale stabilităţii macro-economice pe care i le prescrie. Gestul nu va rămîne fără consecinţe importante. Dacă pînă acum s-a crezut că posibila aplicare a clauzei care ne va mai întîrzia un an integrarea în UE s-ar putea face din cauza problemelor din justiţie şi a celor de corupţie, acum oficialii de la Bruxelles chiar au un motiv serios să se gîndească de două ori - FMI şi-a retras plasa de siguranţă de sub sîrma pe care guvernarea de la Bucureşti face de atîta timp exerciţii de echilibristică financiar-bugetară. Nu ştiu de ce, dar mie mi s-a făcut, deja, frig!