ÎCCJ respinge a doua cerere de arestare preventivă a lui Darius Vâlcov

V.B.
Anticorupţie / 7 aprilie 2015

Foto: Camera Deputaţilor

Foto: Camera Deputaţilor

Actualizare 20:03

Curtea Supremă a respins astăzi a doua propunere formulată de DNA pentru arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, privind infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

În aceste condiţii, Darius Vâlcov rămâne doar cu mandatul de arestare de 23 de zile, emis de instanţă pe 2 aprilie, în primul dosar în care fostul ministru este urmărit penal pentru trafic de influenţă.

Prin aceeaşi hotărâre, judecătorii au decis prelungirea arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, în cazul lui Minel Prina, primarul suspendat al municipiului Slatina, şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pentru Lucian Petruţ Şuşală.

(E.D.)

---

Actualizare 18:45 Vâlcov a demisionat din Parlament

Senat: "Nu am primit demisia"

Darius Vâlcov a anunţat că a demisionat din funcţia pe care a deţinea în Parlament, a anunţat avocata lui, după ce fostul ministru de Finanţe a fost dus cu duba la Curtea Supremă.

Senatul precizeaza, însă, într-un comunicat de presă, că până marţi seara la ora 18.00 demisia lui Darius Vâlcov nu a ajuns la cabinetul preşedintelui acestei Camere a Parlamentului.

"Când documentul va fi înregistrat, mass-media va fi înştiinţată", se spune în comunicat.

(Elena Deacu)

---

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) l-a prezentat, astăzi, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), pe fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, acesta fiind acuzat de acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în dosarul în care, la sfârşitul lunii trecute, procurorii au descoperit mai multe lingouri de aur şi tablouri despre care susţin că i-ar aparţine lui Vâlcov.

Anchetatorii cer arestul preventiv după ce au obţinut, în acest sens, încuviinţarea Senatului, la începutul acestei luni. În acelaşi dosar, instanţa supremă dispusese arestul la domiciliu, dar, după contestaţia DNA, ICCJ a hotărât ca fostul primar de Slatina să fie arestat preventiv. Acum, DNA solicită din nou aceeaşi măsură, după ce procurorii hotărâseră să continue urmărirea penală pe numele senatorului PSD.

Concret, DNA acuză că, din 2011 până în prezent, Vâlcov ar fi efectuat "operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru, utilizând informaţii deţinute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, firme pe care le deţine în fapt şi pe care le administrează, prin interpuşi".

Presupusul produs infracţional ar fi fost depozitat într-un seif, "lăsat spre păstrare unei persoane apropiate", conţinând următoarele:

- 90.000 dolari;

- 1.323.850 lei;

- 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme;

- un tablou cu ramă aurie, inscripţionat "RENOIR";

- un tablou inscripţionat "JEAN COCTEAU";

- o pictură pe lemn, purtând semnătura "AUREL ACASANDREI".

Procurorii anticorupţie continuă: "Ulterior, ca urmare a percheziţiilor domiciliare, s-au identificat 101 tablouri, despre care există indicii că ar fi fost achiziţionate, prin interpuşi, de către inculpatul Vâlcov Bogdan Darius, cu banii presupus obţinuţi din comiterea infracţiunilor pentru care se efectuează cercetări, în respectiva cauză. Pe tablouri, figurează semnătura unor pictori celebri, cum ar fi Pablo Picasso (două gravuri şi un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Constantin Piliuţă, Corneliu Baba, Horia Bernea, Octav Băncilă etc".

În aceeaşi cauză, procurorii au propus prelungirea arestului la domiciliu, pe 30 de zile (până la 13 mai, inclusiv), pe numele primarului suspendat al Slatinei, Minel Florin Prina, acuzat de complicitate la trafic de influenţă, şi înlocuirea arestării preventive cu cea la domiciliu (până la aceeaşi dată) a lui Lucian Petruţ Şuşală, învinuit de fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală, spălare de bani şi complicitate la trafic de influenţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb