Acţiunile Nikola au crescut ieri cu aproximativ 15%, ca urmare a începerii la timp a producţiei camionului său electric, transmite Reuters, conform News.ro.
Producătorul de vehicule electrice a declarat zilele trecute, la o întâlnire cu analiştii, că pe 21 martie a început să producă vehicule electrice cu baterie Tre BEV la uzina sa din Coolidge, Arizona şi că va livra 300 până la 500 de camioane Semi în acest an.
Compania din Phoenix, Arizona se aşteaptă să înceapă producţia camionului Tre BEV la fabrica sa din Germania în iunie 2023.
Câţiva producători de vehicule electrice, inclusiv producători de automobile vechi, cum ar fi Ford Motor şi General Motors, care au intrat pe acest segment, îşi propun să livreze primele lor vehicule electrice în acest an, pe măsura intensificării cererii, dar preţurile mai mari ale materiilor prime şi problemele lanţurilor de aprovizionare i-au umbrit previziunile.
Nikola se aşteaptă la marje brute pozitive pentru Tre BEV până în 2023, care ar putea creşte la aproximativ 20% după 2025, în timp ce în 2022 anticipează o marjă brută negativă de 60% până la 75%.
Până miercuri, acţiunile Nikola au pierdut cel puţin 35% din valoare de când fondatorul companiei a fost acuzat de fraudarea investitorilor, în iulie anul trecut.