Ieşirea din scenă

Cîtă discreţie! Nu tu spasme violente în faţa martorilor împietriţi, provocate de veninul neiertător al otrăvii fără de leac strecurate în talerul cu bucate sau în cupa de ospăţ. Nu tu bubuituri asurzitoare în urma exploziei spectaculoase a autoturismului. Personal blindat, păzit de gărzi şi din lăuntru şi din afară. Nici măcar avionul cu care se deplasa, împreună cu mai toată conducerea operativă a "cooperativei" Wagner, nu a explodat. A căzut din cer ca un bolovan. O aripă frîntă brusc, se pare, lovită din neatenţia piloţilor de un nor mai consistent. Sau de nişte muniţie 14,5 scăpată din întîmplare dintr-o baterie antiaeriană aflată pe traseu. Un incident de zbor, undeva, pe cerul senin al Moscovei, la nici o sută de kilometri de zidurile şi turnurile Kremlinului. Personajul Prigojin nu a avut parte nici măcar de o cădere de cortină. Spectacolul a continuat fără cea mai mică întrerupere, ca şi cînd el nu ar fi fost niciodată în distribuţie. A ieşit, destul de discret, undeva în culise, iar de acolo, fără nici o sincopă, în Marele Neant. Aparent, o banală "dramă la vînătoare". Cehov. Doamne, clasicii!! Arta lor ne-a lăsat tiparele în care, peste sute sau chiar mii de ani, realitatea şi întîmplările ei se aşază recognoscibil, ca vrăjite, cuminţi, articulate, ascultătoare. Tocmai pentru că sunt creatorii şi păstrătorii acestor comori de cunoaştere a tiparelor esenţiale în care cristalizează realitatea socială şi istoria, psihologia individuală şi colectivă, destinul oamenilor, luaţi individual şi în comunităţile lor, sunt ei astăzi prigoniţi, aruncaţi afară din patrimoniul educaţional şi cultural, luaţi în derîdere, batjocoriţi, demonetizaţi şi demonizaţi. Cu un cuvînt definitoriu pentru cultura post-culturii, "destructuraţi". Esenţialul memoriei sociale trebuie şters, iar accesul generaţiilor care vin, fie şi la rămăşiţe ale acestei memorii, împiedicat cu orice preţ. Noua poliţie a gîndirii e de mult în pîine, cu bulanul greu pe spinarea celor ce au chef să cînte alte ghersuri, a celor ce nu se închină suficient de adînc, nu laudă cu tot entuziasmul voma pe care o aclamă ei şi stăpînii lor drept "cultură nouă".

Ei, a murit sau n-a murit? Era în avionul prăbuşit sau nu era? Era acela avionul cu care Prigojin plecase de la Moscova, sau altul? Este acesta scenariul unei spectaculoase pensionări sau al unei încheieri de socoteli, pe veci? Este răzbunarea lui Putin sau extragerea discretă din cîmpul operativ a Maurului care şi-a făcut datoria, iar acum, nu-i aşa, poate să plece? Este aia sau ailaltă...? Nu are nici o importanţă!

Atîta vreme cît în centrul întrebărilor stă Prigojin, acest personaj mediocru, străveziu, marionetă fără nici o şansă de a mişca altfel decît tras de sforile ţinute în mînă de Putin, patron de restaurant devenit mare comandant de oşti private în slujba "ţarului", nu putem avansa pe calea înţelegerii modului în care se învîrt rotiţele din măruntaiele puterii putiniene. Un mecanism nu tocmai simplu şi, mai ales, în cea mai mare parte ascuns, bine camunflat. Ceea ce se vede nu este ceea ce credeţi că vedeţi, iar ceea ce nu vedeţi este cu mult mai important, determinant pentru rezultanta finală. Vorbele lui Churchill sunt încă valabile: Rusia este o şaradă drapată în mister, închisă în miezul unei enigme. Cu alte cuvinte, pentru a înţelege încotro merg lucrurile trebuie să ne întrebăm nu despre Prigojin, ci despre Putin. Care va fi următoarea lui mutare şi care sunt resorturile ei. Un scenariu este acela ilustrat de dinamica puterii personale a lui Hitler în Cel de al Treilea Reich. Şi acolo, o vreme, existenţa unei armate a partidului şi personal a Fuhrerului (Sturmabtailung) a fost o soluţie cu semnificative avantaje. Cînd partidul a luat ferm şi definitiv în stăpînire toate instituţiile statale, devenind partidul-stat, această armată privată s-a transformat într-o povară, menţinînd o ruinătoare competiţie a orgoliilor şi o importantă, dar inutilă, risipă de resurse. Soluţia simplă a fost decapitarea S.A. şi ulterior integrarea membrilor săi în formaţiunile regulate ale Armatei sau ale Poliţiei de stat. Cam asta pare să facă acum şi Putin, cu Wagner. Alt scenariu este cel al înlocuirii forţate şi rapide a conducerii Wagner. De ce? Poate pentru că era prea marcată de loialităţile şi temele personale ale relaţiilor lui Progojin, poate pentru că a fost mai reticentă decît s-ar fi căzut, să accepte noile misiuni reieşite din scenariile actualizate pregătite de Putin pentru ei. Un fel de epurare stalinistă, la vîrf! În sfîrşit, ipoteza că cineva care urmăreşte sistematic slăbirea puterii lui Putin a pus la cale, din interior şi/sau din afară, eliminarea lui Prigojin, pentru a-l lipsi pe liderul de la Kremlin de o importantă unealtă a puterii sale personale, nu este nici ea de aruncat la gunoi. Cine ştie unde se mai află "realitatea", în această lume de oglinzi paralele în care nu unul, ci mai mulţi jucători proiectează simultan seturi de lumini şi umbre care mai de care mai înşelătoare?

Tot ceea ce ştim, deocamdată, este că ne-am ales cu o ieşire din scenă. A unui personaj de mîna a doua.