IFC şi APS Holding vor prelua credite neperformante de la băncile din Centrul şi Estul Europei, inclusiv din România

A.C.
Bănci-Asigurări / 29 aprilie 2014

International Finance Corporation (IFC), membră a Grupului Banca Mondială (BM), va furniza finanţare de până la 20 milioane euro companiei cehe APS Holding pentru preluarea de active neperformante din regiune, fiind vizate şi până la 30.000 de credite problematice în România, potrivit unui comunicat emis de IFC.

Acordul vizează achiziţia, în parteneriat de către IFC şi APS, a unor portofolii de active neperformante, inclusiv credite retail şi ipotecare, împrumuturi către companii mai mici sau mai mari.

"Numai în România, parteneriatul ar putea rezolva până la 30.000 de credite problematice, ar înlătura aceste active din bilanţurile băncilor şi ar elibera capital pentru creditare", se arată în comunicat.

APS Holding este o companie de management al datoriilor şi gestionarea investiţiilor neperformante cu sediul în Cehia şi cu operaţiuni în Cehia, România, Slovacia, Polonia şi Serbia.

Acordul cu IFC vizează credite din România, Bulgaria, Muntenegru, Serbia şi, posibil, alte state din estul şi sudul Europei.

"Prin aceste investiţii, IFC se va asigura că băncile vor putea continua să furnizeze acces la finanţare pentru companii şi persoane, esenţială pentru revenirea economică", a declarat în comunicat K. Aftab Ahmed, director IFC pentru instituţii financiare şi private equity.

Acordul face parte din "Debt and Asset Recovery Program" al IFC, care vizează preluarea şi soluţionarea activelor neperformante, refinanţarea debitorilor viabili şi restructurarea întreprinderilor mici şi mijlocii.

Instituţia a alocat până în prezent în cadrul acestui program fonduri proprii de peste 1 miliard de dolari şi a mobilizat finanţare de 2,7 miliarde de dolari. Băncile au descărcat până în prezent, prin acest program, credite neperformante cu o valoare de până la 25 miliarde de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930