IGPF: Peste 98.000 de persoane au intrat marţi în România

S.B.
Miscellanea / 7 iunie 2023

IGPF: Peste 98.000 de persoane au intrat marţi în România

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) informează că marţi au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 98.100 persoane, dintre care 9.957 de cetăţeni ucraineni, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al IGPF, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 177.300 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu aproximativ 47.700 de mijloace de transport.

Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 4.446.588 de cetăţeni ucraineni.

În zonele de competenţă, punctele de trecere şi "frontiera verde", poliţiştii au constatat 63 de fapte ilegale (36 de infracţiuni şi 27 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la suma de 10.400 de lei.

Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 1.183.000 de lei.

Marţi nu s-a permis intrarea în ţară a 12 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 22 de cetăţeni români din diferite motive legale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2934
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9005
Gram de aur (XAU)Gram de aur417.1686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb