ILAN LAUFER, MMACA: "Nu vom mai plăti decât taxele care pot fi achitate online"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 27 aprilie 2017

"Nu vom mai plăti decât taxele care pot fi achitate online"

Programul Start Up Nation urmează să fie aprobat în Parlament

Taxele care nu pot fi achitate online nu vor mai fi plătite deloc, a anunţat, ieri, Ilan Laufer, secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), menţionând că, până pe 2 decembrie 2018, toate plăţile către stat ar urma să fie făcute online.

Această măsură face parte din programul ministerului de resort de debirocratizare, a adăugat oficialul, precizând că, după ce au fost eliminate cele 102 taxe, autorităţile intenţionează să ajungă la un număr de doar 50 de taxe.

Printre altele, domul Laufer a prezentat, în amănunt, Programul Start Up Nation, primii bani pentru antreprenorii care vor adera la acesta urmând să ajungă la beneficiari în luna august.

Programul, care are ca scop stimularea înfiinţării de noi societăţi în România, urmează să fie aprobat în Parlament şi promulgat de preşedintele ţării.

Condiţiile pentru accesarea acestui program presupun, printre altele, ca societatea să fie înfiinţată după data de 30 ianuarie 2017, să fie creat minim un loc de muncă pentru doi ani, iar business-ul să fie unul nou pentru beneficiar.

Bugetul aferent întregului program se ridică la 1,7 miliarde lei, alcătuit din 1,2 miliarde lei - bani de la bugetul de stat şi 500 milioane lei - fonduri europene.

Potrivit lui Ilan Laufer, prin acest program se urmăreşte înfiinţarea a circa 10.000 de start-up-uri şi aproximativ 15.000-20.000 de locuri de muncă. Cheltuielile eligibile vor fi multiple, printre acestea numărându-se plata chiriilor, a salariilor şi a utilajelor, achiziţiile de stat etc.

Normele de aplicare pentru Start Up Nation se apropie de o formă finală, a conchis reprezentantul ministerului.

Acesta a menţionat că procedura de înscriere în program ar urma să fie lansată până la finalul lunii mai, înscrierile făcându-se timp de 30 de zile. După selecţie, în alte 30 de zile, documentele depuse vor fi evaluate, astfel încât, ulterior, contractele să poate fi semnate.

Vor exista două mecanisme de plată, a mai declarat domnul Laufer, respectiv rambursarea şi principiul cererii de plată.

Domnia sa a mai adăugat că i-a propus ministrului finanţelor Viorel Ştefan să creeze un sistem prin care start-up-urile plătitoare de TVA să-şi poată deduce imediat această taxă.

"Cred că Programul Start Up Nation va fi bine primit", a concluzionat Ilan Laufer, subliniind că, potrivit sondajelor efectuate, 25-30% dintre cei interesaţi de acest program au spus că vor rămâne în zona antreprenoriatului chiar dacă nu vor reuşi să acceseze Start Up Nation. Programul nu presupune limite de vârstă pentru cei interesaţi şi va fi derulat pe o perioadă de patru ani.

Ilan Laufer a vorbit şi despre Legea prevenţiei, care se află în dezbatere publică până în 2 mai. Domnia sa a menţionat că Legea prevenţiei creează un echilibru între mediul privat şi organismenle de control ale statului, evitând sancţiunile în mod direct. Astfel, în momentul în care autorităţile merg în control şi găsesc peste 300 de contravenţii la o firmă, acea firmă nu va fi amendată automat, ci va primi un plan de conformare şi 90 de zile ca să intre în normalitate.

"Ne dorim să finalizăm Legea lobby-ului şi am început să lucrăm şi la Legea parteneriatului public-privat", a mai spus domnia sa.

Domnul Laufer a precizat că autorităţile lucrează şi la realizarea Programului Naţional Multianual dedicat femeilor antreprenor din sectorul IMM-urilor, care dispune de un buget de 1 milion de lei şi finanţează participarea femeilor la conferinţe naţionale, internaţionale şi workshopuri.

"În România există un trend, atât din punct de vedere politic, cât şi al mediului de afaceri, potrivit căruia tot mai multe femei apar cu poveşti de succes. Este foarte greu să fii şi femeie de succes, şi soţie, şi mamă dacă este cazul şi, de aceea, cu atât mai mult ar trebui apreciate femeile antreprenor", a spus Ilan Laufer, menţionând că dorinţa sa este să avem un mediu de afaceri mai prietenos şi mai predictibil.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. "Taxele care nu pot fi achitate online nu vor mai fi plătite deloc"

    Remaniere scrie pe el :)))) 

    Very good !!!

    Conferinta a fost minunata nu am inteles in schimb formulele matematice ale doamnei Vass. Trebuie sa se reintoarca la scoala, nu stie sa calculeze lucruri elementare. Poate mai invata totusi putina matematica pina la urmatoarea lectie plina de aforisme politice.

    1. Da, asa e. E greu cu matematica asta. La scoala cea mai usoara inmultire era cu 1, urmatoarea cu 10. Asta insa era mai grea, trebuie putina atentie. Dna Vass a spus in conferinta ca statul cheltuie cu un angajat din proiect 250.000 euro. Apoi a publicat un articol 25.000, s-a sucit sau a invatat impartirea la 10. In sala nu-i iesea, dar se certa cu toata lumea pentru statistica pnl...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb