Iluziile progresului

În sfîrşit, iaca, după lupte seculare care au durat aproape 30 de ani de la Revoluţie încoace, l-am ajuns din urmă pe Caţavencu!!! O singură şi de netrecut tranşee politică împarte taberele care se luptă pentru putere în Româ­nia de astăzi: pro şi anti-europeni, localişti şi globalişti! Discursul lui Drag­nea, cel de la întrunirea de alaltăieri, se suprapune mai bine de 90%, ca tramă de idei, peste cel al personajului caragialian. Un singur lucru pare să se fi schimbat între timp. Acum, avem în sfîrşit şi noi faliţii noştrii, ba încă cu asupra de măsură. "Ei" care sunt "pes­te noi", ei care ne-au "colonizat" nu prea au, aici, faliţii lor!!! Reacţiile "opoziţiunii" stau şi ele cuminţi în acelaşi calapod cu cele ale partidului atît de "tradiţionalei familii extinse româ­neşti" Trahanache-Zoe-Tipătescu, bază şi parte a "familiei politice", Farfuridi-Brînzovenescu şi desigur "unealta", poliţaiul Ghiţă. Atunci, ne trebuia, musai, "un sufragiu universale". Astăzi e de trebuinţă neapărată o amnistie cît mai cuprinzătoare...ce mai...cvasi universală. Aşa, să o facem şi noi lată, ca la o sută de ani o dată! Şi, ca orice universal, nu că ar fi ceva întradins, ea, amnistia, nu are cum să nu îl cuprindă şi pe onorabilul domn Dragnea. Mă rog, ca pe toţi ceilalţi cîteva mii de "Dragnea" de care este înţesată clasa politică a României de astăzi, de ieri şi de cînd ne ştim. În sfîrşit, progresul este evident. Lui Caţavencu nu-i dăduse în gînd ideea cu amnistia. O cale sigură să scape de consecinţele juridice ale plastografiei cu ajutorul căreia furase nişte bani din puşculiţa societăţii enciclopedice-cooperative "Aurora Economică Română". Noroc cu Coana Joiţica, damă bună! Ea l-a amnistiat cu de la sine putere pe Caţavencu, în schimbul înregimentării sale "cvasi acoperite" în slujba "statului paralel", condus local chiar de ea! Şi... a unei trecătoare umilinţe la care l-a supus pe onorabilul, nu pentru orgoliile ei, ci mai degrabă ca să "repereze" onoarea rătăcită a lui Tipătescu, făcut KO de intrigile proaste ale lui Caţavencu. Lui Dragnea nu numai că i-a dat prin cap ideea, dar a făcut din ea stindardul luptei sale politice, pe care este hotărît să o cîştige, cu orice mijloace, indiferent de consecinţe....de consecinţele care s-ar abate peste capul altora, desigur... inclusiv peste capul acestui insignifiant subiect colectiv al politicii de la noi, numit România!!!

Acum, vorba românului, tot răul spre bine. Iată politica României sincronizată brusc cu marele val de întrebări şi dileme care străbate politica Europei şi a lumii. La urma urmei, nu doar Dragnea a descoperit că "globalis­mul" nu e bun pentru România. La fel i s-a întîmplat, recent lui Macron, ba chiar şi doamnei Merkel ca să nu mai vorbim despre Trump care a descoperit că globalismul "de stînga" nu este deloc favorabil pentru centrele de interese cele mai importante ale "dreaptei conservatoare" din America. Un pic de "anti-globalism" deşănţat, l-a dus pînă dincolo de pragul Casei Albe! De ce nu l-ar duce şi pe Dragnea o boare fetidă de anti-europenism în pridvorul de la Cotroceni? Pe el, sau pe cel pentru care se pregăteşte, cu atîtea eforturi şi sacrificii, măreaţa amnistie. Ironia "tragică" a situaţiei personajului nos­tru este aceea că, sub impactul orbitor al evidenţei, nimeni nu mai vrea să ia în considerare ipoteza că ar putea fi sincer atunci cînd spune că "marea iertare naţională" nu se pregăteşte pentru el, ci pentru altcineva!!! Cu alte cuvinte, dacă este să îl lovească, el nu este decît o biată victimă colaterală!!!

Celălalt cîştig este acela că ne putem întreba, după o bucată de vreme în care asemenea întrebări erau pur şi simplu interzise de "bunul simţ", de "corectitudinea politică", prin definiţie retrograde, incriminatoare: care este starea "progresului" în istoria recentă a României? Asta, cu atît mai mult cu cît cursul recent al acestei istorii vine după o "Revoluţie". Ar fi trebuit, aşadar, să fie "predestinat" progresului!!! Dacă ar fi să o luăm după legea progresului (vezi Caţavencu) "istoria ne învaţă, anume, că un popor care nu merge înainte stă pe loc, ba chiar dă înapoi, că legea progresului este aşa, că cu cît mergi mai iute, cu atît ajungi mai departe." Or, noi, bădie, tot ca vitezele Trabantului: înşet, înşetişor şi tăt pi loc, pi loc, pi loc! Sigur, poţi împrumuta viziunea festivist-optimistă a aceluiaşi Caţavencu: "Ce eram acuma cîtva timp înainte de Crimeea? (Malta!!!) Am luptat şi am progresat: ieri obscuritatea, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansisismul! Ieri întris­tarea, azi veselia!...Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional!" Dincolo de aceste extreme strident colorate ideologic, mai este loc pentru un discurs interogativ asupra naturii şi direcţiilor de mişcare ale "progresului" în cazul României? Eu zi că da! Ba chiar ar merita un program serios de cercetare organizată în mai multe puncte, distincte ca perspectivă ideologică şi metodologică, diferite ca abordări unghiulare, preocupate atît de teme care se întretaie, cît şi de cele care rămîn paralele. Doar că cercetarea socială, ca şi munca, travaliul, pe vremea lui Caţavencu, este aclamată, dar nu se face deloc în ţara noastră!!! Cît despre început, am putea să începem cu analiza lui G. Sorel care, în prag de secol al XIX-lea, des­cifra cu atîta acurateţe rădăcinile lăstărişului bogat de iluzii ale progresului care împînzeau deja gîndirea politică şi academică a vremii sale şi care, între timp, au devenit o uriaşă junglă de ideologii şi credinţe în care oricine intră se poate considera deja şi definitiv pierdut! (G.Sorel, Les illusions du progres, 1911)