Criza constituţională şi moaşele ei

Avem o criză constituţională! E ca o rîmă cu două capete. Oriunde ai rupe, rămîne unul. Nu după multă vreme, i se iveşte la loc şi cel de-al doilea. În loc de o rîmă, te pomeneşti cu două, fiecare cu cîte două capete! De unde o apucăm?

La un capăt al crizei noastre stau deciziile contradictorii ale Curţii Constituţionale, mai întîi de validare a rezultatelor pentru primul tur al prezidenţialelor, iar apoi, de anulare a lor şi de refacere de la zero a parcursului. Calendarul prezidenţialelor a fost astfel mutat cu cel puţin un trimestru, în teritoriul anului 2025, iar organizarea lui legală a fost pusă în seama nou alesului Parlament şi, respectiv, a noului Guvern care se va forma în urma alegerilor generale care au avut loc între timp. Tema crizei, de la acest capăt al problemei, a fost creată de succesiunea contradictorie a deciziilor Curţii Constituţionale care, la 2 decembrie, declară valide rezultatele primului tur de scrutin al prezidenţialelor, pentru ca patru zile după aceea, să le anuleze! Două Hotărîri în bună regulă, ambele publicate în Monitorul Oficial al României! Cuiul lui Pepelea: articolul 146 litera f. din Constituţie, invocat ca temei juridic/constituţional pentru radicala şi insolita decizie. Respectivul articol, oricum l-ai citi, însă, este departe de a conferi explicit Curţii Constituţionale asemenea uriaşe şi discreţionare puteri. El spune doar că Înalta Curte "veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului". Reţineţi, vă rog, cei doi termeni cheie: "veghează" şi "procedură"! Textul nu spune nimic despre căderea sau autoritatea Curţii de a îndrepta neregulile sesizate în urma vigilentei sale vegheri. Aceste îndreptări cad, în logica instituţională a separării şi a echilibrului puterilor din stat, care domină întregul text constituţional, în seama altor autorităţi. Guvernul, ca putere executivă, Parlamentul ca for Legislativ, respectiv Justiţia. În mod vădit, Curtea Constituţională nu a fost prevăzută cu instrumentele necesare pentru a supraveghea sau diagnostica legalitatea, imparţialitatea sau deformările manipulatorii exercitate asupra procesului electoral. Nici pentru a le îndrepta. Ea are la dispoziţie doar decizia ghilotină, de ultimă instanţă, a validării, respectiv a invalidării alegerilor. Pe de altă parte, textul Constituţiei vorbeşte doar despre respectarea "procedurilor". Nimeni nu a dovedit că Georgescu sau alt candidat, ori vreuna dintre instituţiile responsabile de organizarea şi derularea alegerilor a încălcat flagrant vreo prevedere procedurală! Cu alte cuvinte, la o interpretare strictă, conservatoare, a textului constituţional, Curtea are temeiuri relativ slabe pentru radicala sa decizie. Las la o parte faptul că celebrele "documente-descoperiri" din CSAT, privind existenţa unor ingerinţe şi manipulări sistematice, din ţară şi din străinătate, menite să pompeze "artificial" voturi spre candidatul "Georgescu", chiar dacă ar fi fost pline ochi cu dovezile concrete ale unor asemenea activităţi, tot nu au greutatea juridică necesară pentru o decizie de anulare a alegerilor. Pentru ca asemenea documente să producă efecte instituţionale cu un ordin de mărime echivalent unui cutremur de gradul 8 într-o democraţie, era absolut necesar ca pe baza lor să avem argumentele şi deciziile Preşedintelui, instituţia nu persoana, cea care veghează la bunul mers al instituţiilor fundamentale ale statului, pe cele ale Guvernului, ca responsabil pentru organizarea, legalitatea şi bunul mers al alegerilor, pe cele ale Justiţiei, singura instituţie calificată pentru cîntărirea valorii juridice a probelor aduse în sprijinul afirmaţiilor de ingerinţă externă/internă nelegală, ale Parlamentului ca instituţie legitimă şi reprezentativă a voinţei colective a naţiunii şi abia apoi ale Curţii Constituţionale, ca instrument de ultim resort pentru decizia de invalidare a votului de la primul tur al prezidenţialelor şi de resetare a întregului proces electoral. Autorităţile noastre, oamenii care ocupă înaltele scaune ale puterii, au luat-o însă razna pe arătură. S-au purtat ca o turmă de elefanţi speriaţi care dau buzna în magazinul cu porţelanuri! Fac praf şi pulbere prin jur, dar în cele din urmă sunt mulţumiţi că au găsit uşa de ieşire!

La celălalt capăt al crizei se află decizia Preşedintelui de a rămîne în funcţie pînă cînd va fi ales un nou Preşedinte şi acesta va depune jurămîntul în faţa Parlamentului. Iohannis a luat această decizie de unul singur, fără sprijinul explicit al nici unei alte autorităţi a statului, Parlament, Guvern, Justiţie, Curte Constituţională pe baza lecturii personale pe care a făcut-o articolului 83 din Constituţia României. De cînd lecturile personale pot întemeia acte şi decizii constituţionale, fundamentale pentru funcţionarea statului de drept, cum ar fi decizia de a prelungi "durata mandatului preşedintelui României", doar recent şi înalt medaliaţii consilieri ai Cotrocenilor ne-ar putea spune! Nu o vor face, mai mult ca sigur, grăbiţi cum sunt să îşi ocupe noile funcţii şi să dea uitării zidurile fostei mînăstiri cantacuzine. Lectura iohannesciană a articolului 83 din Constituţie este nu doar "personală", ci şi grav trunchiată. Articolul respectiv, referitor la durata mandatului Preşedintelui României, are trei paragrafe al căror conţinut trebuie considerat împreună şi necontradictoriu. Primul stabileşte perioada standard a mandatului, cinci ani. Al treilea stabileşte, fără echivoc şi foarte restrictiv, situaţiile şi condiţiile prelungirii mandatului: în caz de război sau de catastrofă, iar ca procedură, prin lege organică(!!!). Paragraful doi are menirea să acopere tema continuităţii exercitării funcţiei prezidenţiale în cazul în care, între data încetării unui mandat şi cea a începerii oficiale a celuilalt, ar inteveni, din diferite motive, un nedorit dar inevitabil hiatus, un decalaj de ordinul orelor sau al zilelor. Nicidecum de ordinul lunilor sau anilor, situaţii pentru care trebuie aplicate prevederile paragraful trei. Declaraţia-decizie unilaterală a lui Iohannis, conform căreia va rămîne Preşedinte în exerciţiu al României şi după data de 21 decembrie, nu are acoperire constituţională în articolul 83 şi nu am nici o îndoială că va fi contestată, atît în justiţie, cît şi la Curtea Constituţională. Pe de altă parte, plecarea lui Iohannis de la Cotroceni la data încetării constituţionale a mandatului său nu produce nici un fel de complicaţii, dimpotrivă. La data respectivă, Parlamentul este în funcţiune, iar Preşedintele Senatului, conform prevederilor Constituţiei, poate prelua temporar atribuţiile funcţiei prezidenţiale, fără nici o complicaţie constituţională. Nu este nevoie de prelungirea mandatului prezidenţial şi, oricum, aceasta nu poate fi operată printr-o simplă declaraţie publică a Preşedintelui în funcţiune. Dacă nu vrea să îşi aprindă încă o claie de paie în cap, să susţină simplificarea, limpezirea mai rapidă a crizei constituţionale, Iohannis ar trebui să facă un simplu exerciţiu de "răzgîndire". Mă rog, asta presupune anterior un exerciţiu de gîndire! Dar, vorba proverbului, "de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere"! Poate Constituţia să ceară, dar cui îi mai pasă de litera ei strîmbă din născare şi moartă de mult în urma cumplitelor cazne la care a fost supusă de "politrucienii" României în cele trei decenii şi jumătate de exerciţii liber alese în spinarea democraţiei originale!