Prostie, minciună sau trădare

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 6 decembrie 2024

Cornel Codiţă

Tabloul de analizat este următorul: "În cursa electorală pentru funcţia de Preşedinte al României au rămas doi competitori: un "candidat al Rusiei" şi un alt candidat. Întrebarea de o mie de puncte: corespunde această "imagine" realităţii sau este un trucaj?

Documentele reuniunii CSAT de acum nici o săptămînă, în mod excepţional desecretizate de Preşedintele României, înclină viguros balanţa în direcţia lui "DA", imaginea corespunde realităţii. Călin Georgescu, dincolo de abracadabrante sale declaraţii şi împiedicatele rostiri onirico-filosofico-politice care îl pun la remorca ideologiei vînturată la Moscova de regimul putinian, este candidatul pentru care "cineva" a lucrat şi a plătit din greu. A fost impus alegătorilor din România cu o asemenea doză de credibilitate şi de "lipici" încît, spre surpriza generală, a fost catapultat pe primul loc după prima rundă electorală. Iar acum, înaintea celei de a doua, îl menţin favorit. Nimeni nu are cum să se îndoiască de faptul că această realizare excepţională din punct de vedere al capacităţii de influenţare şi manipulare electorală a presupus un efort serios. Al unor oameni şi al unor instituţii. Din România şi de dincolo de hotarele ei. Începuturile neobişnuitei campanii de promovare a lui Georgescu au putut fi identificate încă din 2016, cel puţin aşa susţine unul dintre documentele prezentate CSAT! Aceste activităţi au rămas, însă, în afara atenţiei opiniei publice şi a comunicării mediatice standard dar, aşa cum reiese din şedinţa CSAT, au apărut pe radarul instituţiilor care au misiunea să supravegheze şi să combată acţiunile ostile la adresa României, cele menite să-i slăbească şi să-i submineze Suveranitatea, să reducă capacitătea decidenţilor statali cheie, Preşedinte, Guvern, Parlament, de a identifica vulnerabilităţile şi ameninţările la adresa României, de a lua deciziile cuvenite pentru îndepărtarea sau neutralizarea acestor ameninţări, pentru "închiderea" vulnerabilităţilor sesizate. Dacă aşa stau lucrurile, atunci cum de a mai ajuns Călin Georgescu pe lista oficială a candidaţilor la prezidenţiale? Cum şi de ce nu a fost dezvăluit public, la timp, "adevăratul său profil politic", filiaţiile şi afiliaţiile ale căror fire duc la Moscova? Cum de nu s-a căutat sancţionarea în justiţie a activităţilor sale, cel puţin cele alături cu legile electorale? Cum se face că în numele Preşedintelui României, după primul tur al prezidenţialelor, avem un comunicat în care ni se spune răspicat că sus zisa instituţie prezidenţială nu ştie nimic şi nu a fost de nicăieri informată despre nereguli sau acţiuni care să pună sub semnul întrebării integritatea procesului electoral, pentru ca nici o săptămînă mai tîrziu să aflăm din documentele CSAT că lucrurile stau exact pe dos??!!! Cum se face că partenerul strategic al României, Statele Unite ale Americii, ale căror capabilităţi de identificare şi evaluare a acţiunilor ostile la adresa aliaţilor, inclusiv cele din mediul cibernetic, le depăşesc copios pe cele ale României, nu a ştiut nimic despre acţiunile "echipei Georgescu" şi a aflat despre ele, aşa cum reiese din comunicatul oficial al Departamentului de Stat, abia acum, cîteva zile înainte de votul din turul doi al prezidenţialelor? După ce documentele CSAT au fost făcute publice!!!

Nu există decît trei soluţii pentru toate aceste întrebări şi multe altele care pot fi derivate şi adăugate: prostia cosmică a unor personaje şi instituţii care nici cu lumina aprinsă nu sunt în stare să-şi vadă vîrful pantofului, minciuna interesată sau trădarea.

Cazul "prostiei cosmice" are ca protagonişti, mai întîi, instituţiile de securitate. Se poate presupune, deşi în lumina ultimelor documente dezvăluite este mai greu de acceptat, că "serviciile" nu au avut nici un fel de date relevante în materia "Georgescu-Moscova". Dacă totuşi au avut datele primare sub ochi, atunci nu au fost în stare să le pună cap la cap şi să "citească" profilul "Omul Rusiei" înainte ca Georgescu să devină un pion de masivă influenţă pe scena politică a României. Dacă, totuşi, instituţiile cu pricina au făcut la timp ceea ce era de făcut, atunci celălalt protagonist trebuie căutat la Cotroceni. Acolo, în dreptul funcţiei de Preşedinte al României, a aşezat Constituţia României centrul de greutate al responsabilităţii pentru securitatea şi apărarea României. De orice fel de ameninţări, mai ales de cele ale războiului hibrid dus de Rusia nu doar împotriva Ucrainei, ci şi a nenumărate alte ţări ale căror guverne se opun politicilor promovate de regimul putinian. De la Polonia şi Ţările Baltice, la Germania, Franţa, Marea Britanie şi Statele Unite. Nicidecum ultima pe listă, desigur, România! Încă şi mai straniu este "cazul prostiei" aliatului strategic, SUA. Nici ei nu au avut date? Nici ei nu au fost în stare să le pună cap la cap? Nici ei nu au spus nimic celor aflaţi la cîrma principalelor instituţii de guvernare din România? Sincer să fiu, îmi este imposibil să cred aşa ceva!

Inevitabil trebuie să deschidem, deci, cazul doi: minciuna interesată. Aceeaşi protagonoşti. Se poate presupune cu temei că "Serviciile" au minţit atunci cînd au susţinut în rapoartele lor oficiale că au identificat toate ameninţările importante la adresa securităţii României, dar nu au văzut "Mîna Moscovei" în "Programul de promovare Georgescu". Sau au minţit atunci cînd, deşi l-au identificat, nu l-au trecut în rîndul ameninţărilor care necesită reacţii instituţionale consistente, de la cele ale Justiţiei, la cele diplomatice. Sau nu au minţit deloc! L-au informat oportun şi consistent pe Preşedinte cu privire la tema Georgescu. Întrebarea suplimentară, de baraj, este dacă informările cu pricina au structurat adecvat ceea ce în termeni de specialitate se cheamă "informaţii care necesită acţiune imediată" sau subiectul a fost doar eflorat sporadic, lăsînd Preşedintelui latitudinea de a decide singur dacă acţionează instituţional sau nu? (Tema a fost îndelung dezbătută în politica americană, atunci cînd Administraţia Bush şi principalul ei consilier de securitate, Condoleeza Rice, au trebuit să răspundă în faţa Comisiei de anchetă a Congresului pentru acuzaţii de neglijenţă şi/sau incompetenţă, în legătură cu modul în care au folosit informaţiile primite de la servicii, referitoare la iminenţa unui atac major Al-Quaeda pe teritoriul SUA). Întrebarea cheie poate şi trebuie pusă şi în legătură cu Preşedintele României: a minţit sau nu atunci cînd, printr-un comunicat oficial a dat asigurări publicului şi instituţiilor implicate în procesul electoral că nu are cunoştinţă despre ingerinţe străine în procesul electoral? Ceea ce, de la nivelul funcţiei şi a responsabilităţilor sale în materie de securitate a României echivala cu a spune că nu au existat ingerinţe! Întrebarea cheie în acest caz se pune, desigur şi aliatului strategic SUA: a minţit cu bună ştiinţă Departamentul de Stat atunci cînd a declarat printr-un comunicat public, abia cu cîteva zile înainte de turul II al prezidenţialelor, că a luat la cunoştiinţă despre suspectata implicare a Moscovei? Dacă a spus adevărul, atunci concluzia este dezastruasă pentru întreg eşafodajul parteneriatului strategic cu România. Oricine poate înţelege că Statele Unite nu ştiu nimic din ceea ce este important în şi pentru România, pînă acolo încît una dintre cele mai corozive ameninţări de securitate, cea venită din partea Rusiei, este pur şi simplu ignorată, pînă în ultimul ceas al scadenţei electorale! Dacă nu este o minciună, Comunicatul cu pricina face mai mult rău intereselor americane în România, decît tot bugetul FSB din ultimii 30 de ani, destinat acţiunilor împotriva României şi se poate spune, fără nici o reţinere, că Anthony Blinken şi-a lăsat gura/instituţia să vorbească fără el, ori că a pierdut o ocazie istorică de a-şi ţine gura!

În sfîrşit "cazul trădarea"! E tema pe care vă rog pe dumneavoastră să o lămuriţi!

Cine ştie, poate mă lămuriţi şi pe mine!

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb