Impact renunţă la fondurile europene solicitate prin "Millenium Consult Invest 2002"

A.A.
Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 14 august 2013

Finanţarea europeană fusese respinsă, însă compania se gândea să atace decizia în instanţă

"Millenium Consult Invest 2002", deţinută în proporţie de 45% de Impact Developer & Contractor (simbol IMP), a decis încetarea contractului de finanţare europeană nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.

În luna martie, Autoritatea de management pentru Programul Operaţional Regional a respins o cerere de finanţare depusă de firma deţinută de dezvoltatorul imobiliar Impact pentru construcţia unei clădiri de birouri, însă, atunci, Impact a anunţat că decizia va fi atacată în instanţă de solicitant pe motiv că este nelegală şi abuzivă.

"Societatea Impact a fost informată în data de 5.03.2012 de către societatea care a aplicat pentru acest proiect (Millenium Consult Invest 2002, n.r.) cu privire la notificarea primită de la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional (AMPOR) referitor la primirea unei notificări legată de respingerea finanţării proiectului şi a cererii de finanţare pentru Centrul de Sprijinire a Afacerilor - Greenfield 2", se arată într-un anunţ al Impact din luna martie.

Impact menţionează că în luna martie 2010, Millenium Consult Invest 2002 a depus cererea de finanţare, iar după analiza eligibilităţii proiectului, acesta a fost declarat acceptat pentru finanţare. În luna ianuarie 2011 s-a finalizat evaluarea conformităţii proiectului tehnic, iar în aprilie a avut loc vizita la faţa locului în urma căreia s-a recomandat semnarea contractului de finanţare. În perioada mai - noiembrie 2011, procesul de contractare a fost suspendat din cauza unei sesizări primite de la proprietarul unui lot de teren situat la câteva sute de metri distanţă de locul implementării proiectului, care reclama existenţa unor litigii cu privire la Planul Urbanistic Zonal. Persoana care a făcut sesizarea la Agenţia de Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov a deschis mai multe acţiuni în instanţă, cerând anularea Planului Urbanistic Zonal, împotriva Impact Developer&Contractor-beneficiarul PUZ-ului, procese pe care le-a pierdut, afirmau reprezentanţii Impact, în anunţul transmis BVB, în martie.

În luna iulie, omul de afaceri Gheorghe Iaciu a ajuns să deţină 38,05% din capitalul social al Impact. Iaciu a intrat în acţionariatul societăţii în martie, prin achiziţia a 23,22% din acţiunile IMP, pentru 6,4 milioane lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. nu renunta, A FOST OBLIGATA SA RENUNTE! Angela Martinez SARASOLA stie de ce! Si stiu si IMPACT-istii....

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb