ÎMPIEDICĂ STANDARDELE IFRS EVALUAREA ADECVATĂ A RISCURILOR DIN SISTEMUL FINANCIAR? Subcapitalizarea bancară garantează adâncirea crizei europene

Cotidianul The Telegraph a scris recent despre iniţiativa unui grup important de investitori britanici, care propun renunţarea la standardele IFRS (International Financial Reporting Standards). Aceştia au trimis o scrisoare direct Comisiei Europene, după ce autorităţile britanice i-au ignorat. Biroul comisarului Michel Barnier a răspuns că "împărtăşeşte îngrijorarea" investitorilor şi... cam atât.

Mervyn King, guvernatorul Băncii Angliei, avertiza, încă din 2011, că standardele de raportare financiară IFRS distorsionează rezultatele băncilor, deoarece nu "detectează" creditele îndoielnice decât atunci când este mult prea târziu. Acest "standard" determină constituirea unor provizioane insuficiente, iar rezultatul este supraevaluarea profiturilor bancare, după cum a mai declarat Mervyn King.

Importanţa renunţării la IFRS a fost susţinută, recent, şi în faţa unei comisii a Parlamentului Marii Britanii, experţii audiaţi precizând că reglementările promovate de către International Accounting Standards Board (IASB) nu au contribuit doar la accentuarea crizei financiare, ci continuă să ascundă riscurile băncilor britanice.

În ultimul raport asupra stabilităţii financiare din 2012, Banca Angliei a pus din nou accentul pe necesitatea majorării capitalului bancar.

"Comitetul de Politică Financiară al Băncii Angliei pare obsedat de faptul că băncile nu raportează corect riscurile, subestimând ponderile de risc şi pierderile aferente creditelor neperformante", scria recent revista Euromoney.

Banca Angliei a observat că pierderile, inclusiv cele pentru creditele restructurate, sunt mai mari decât provizioanele deja constituite. Euromoney ne aminteşte, însă, că unul dintre principalele motive ale restructurării agresive a creditelor îl reprezintă tocmai "sfaturile" primite de la instituţiile de reglementare.

Bineînţeles că problemele generate de aplicarea IFRS sunt generalizate la nivelul sistemului bancar european.

Băncile europene se confruntă cu un deficit de capital de circa 400 de miliarde de euro, conform unui raport OECD din 10 ianuarie 2013. Dacă noţiunea de "subcapitalizare bancară" ne-a trimis în ultimii ani, de obicei, către Grecia sau Spania, acum situaţia a devenit mai delicată. Conform estimărilor OECD, sistemele bancare din Franţa şi Germania au nevoie de majorări ale capitalului echivalente cu 7,4% din PIB, respectiv 5,5% (vezi grafic).

"Graficul de la OECD arată că riscul asociat crizei bancare ascunse din Germania şi Franţa este cu mult mai mare decât cel din Spania", mai scrie Euromoney.

OECD a calculat necesarul de capital pentru un eşantion de circa 200 de bănci din zona euro astfel încât să fie îndeplinită condiţia unui indicator leverage ratio de 5%, nivel de la care băncile sunt considerate bine capitalizate (n.a. LR = (Capital de rang 1)/(Active ajustate), unde capitalul de rang 1 este format din capitalul social plus rezerve minus active intangibile, iar activele ajustate sunt activele totale minus activele intangibile).

"Capitalizarea scăzută a sistemelor bancare persistă în multe ţări, în ciuda cerinţelor UE de atingere a unui raport de adecvare a capitalului core tier 1 de 9% până la sfârşitul anului 2012", se mai arată în analiza OECD, unde se mai precizează că unul dintre motivele neîncrederii îl reprezintă construirea indicatorilor de prudenţialitate prin raportarea capitalului la activele ponderate în funcţie de risc. De exemplu, expunerile faţă de obligaţiunile guvernamentale au o pondere de risc zero, ceea ce înseamnă că băncile nu trebuie să dispună de capital pentru aceste active.

Indicatorul LR este construit fără includerea ponderilor de risc, ceea ce face aproape imposibilă angajarea băncilor în ceea ce se numeşte "arbitraj al reglementărilor" (n.a. de exemplu, acordarea unor ponderi de risc scăzute pentru anumite active, prin alocarea acestora într-o clasă inferioară de risc, sau creşterea expunerilor relative faţă de obligaţiunilor guvernamentale).

Criza financiară declanşată în 2007 a demonstrat că există deficienţe majore în metodologia de calcul a necesarului de capital, iar măsurile adoptate în ultimii ani nu au făcut decât să încerce cosmetizarea adevăratei probleme a sistemului bancar european: subcapitalizarea semnificativă în raport cu dimensiunea bilanţurilor.

Iar efectele, chiar dacă întârziate, continuă să apară. Bloomberg a obţinut recent documente care arătau cum Deutsche Bank a "construit" un instrument financiar derivat pentru Banca Monte dei Paschi di Siena în scopul "acoperirii" pierderilor înregistrate de cea mai veche bancă din lume.

Prin intermediul acestui instrument derivat, DB a împrumutat băncii italiene 1,5 miliarde de euro, din care o parte a fost utilizată pentru acoperirea unei pierderi de circa 370 de milioane de euro, înregistrată în cadrul unei tranzacţii anterioare tot cu banca germană.

Experţii consultaţi de către Bloomberg au declarat că nu văd niciun scop legitim într-o astfel de tranzacţie. Din păcate pentru Monte Paschi, "ajutorul" acordat în 2008 de cea mai mare bancă a Germaniei nu a fost suficient, banca italiană fiind nevoită să ceară 1,9 miliarde de euro de la guvern în 2009 şi o suplimentare a ajutorului de stat anul trecut.

După cum se observă, utilizarea "creativă" a standardelor contabile pentru mascarea deficitelor de capital nu mai este de ajuns. Mai este nevoie şi de ceva numit flux de numerar care să fie asociat "activelor" bancare.

Vincent Deluard, analist la Ned Davis Research, a declarat pentru Euromoney că "refuzul băncilor europene de a-şi recunoaşte pierderile poate conduce la o decadă pierdută similară celei din Japonia", iar "perpetuarea restructurării creditelor neperformante poate avea ca rezultat un colaps bancar".

Deşi Comitetul Basel şi-a exprimat de mai multe ori îngrijorarea privind supraevaluarea activelor bancare, noile reglementări din acordul de capital Basel III s-au concentrat mai mult asupra riscului de lichiditate. Dar şi prevederile acestora au fost puternic diluate faţă de propunerile iniţiale, care au fost adoptate în perioada de maximă intensitate a crizei financiare globale.

Acum Basel III permite unor categorii de active securitizate să fie considerate suficient de lichide pentru a fi incluse în cerinţa de lichiditate a băncilor.

"Atitudinea schizofrenică a Comitetului Basel faţă de ABS l-a determinat să adopte două poziţii contradictorii în mai puţin de o lună", se arăta recent pe site-ul revistei Euromoney (n.a. Asset Backed Securities, titluri financiare obţinute prin securitizarea creditelor imobiliare, auto, de studii sau altor active cu un grad de lichiditate scăzut).

Cauza? Lobby-ul puternic al actorilor de pe pieţele financiare. Dar este suficientă relaxarea cerinţelor de lichiditate pentru bănci, mai ales cele europene, când subcapitalizarea bancară nu a devenit doar cronică, ci se deteriorează în continuare?

Până când sectorul bancar european nu va scăpa de eticheta "lipsit de încredere", criza financiară din Europa se va prelungi. Iar lipsa de încredere nu poate fi vindecată decât prin injecţii masive de capital.

Până atunci, autorităţile europene vor continua să ne convingă de importanţa susţinerii cu bani publici a sistemelor bancare şi ne vor cere să ne sacrificăm pe altarul austerităţii. Parcă niciodată nu a fost mai importantă acordarea atenţiei maxime unui avertisment clasic: "Atenţie! Nu vă jucaţi cu focul!".

---------

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.