IMPORTANŢA AURULUI CREŞTE EXPONENŢIAL ÎN VREME DE CRIZĂ Unde este aurul României?

Criza financiară, intrată într-o fază deosebit de acută, a schimbat radical peisajul bancar internaţional în ultimele săptămâni. Aurul s-a transformat, aproape peste noapte, dintr-o "relicvă barbară", în ultimul refugiu pentru păstrarea puterii de cumpărare. Chiar şi pentru băncile centrale!

Financial Times a scris, zilele trecute, despre suspendarea "temporară" a comercializării monedelor de o uncie American Buffalo, destinate investitorilor individuali. Stocurile s-au epuizat ca urmare a cumpărărilor masive de pe piaţa americană, declanşate de instabilitatea financiară şi teama de inflaţie. Articolul din FT arată că Monetăria SUA a vândut peste 400 de mii de astfel de monede de la începutul anului, cu peste 54% mai mult decât în perioada corespunzătoare a anului trecut. În august, Monetăria SUA a suspendat vânzarea unei alte monede populare, American Eagle, din cauza "cererii fără precedent", după cum scrie FT.

În ediţia electronică de duminică, cotidianul financiar britanic scrie că şi băncile centrale şi-au redus vânzările de aur, până la cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani. Acordul de la Washington, din 1999, permite băncilor centrale europene să vândă maximum 500 de tone pe an, dar această limită nu a fost atinsă nici anul trecut.

Vânzarea graduală a aurului din rezervele naţionale a permis menţinerea sub control a preţului, în condiţiile adâncirii crizei financiare. Financial Times arată că băncile naţionale se află, în prezent, într-un proces de reconsiderare a poziţiilor faţă de rolul aurului în cadrul rezervelor valutare.

Presa financiară internaţională a prezentat, încă de la începutul anului, schimbarea radicală a atitudinii băncilor centrale din Rusia şi China faţă de aur. După ce fostul preşedinte Vladimir Putin a fost fotografiat anul trecut "cântărind" un lingou de aur, actualul preşedinte a făcut acelaşi lucru, în cadrul unei conferinţe cu producătorii. Dmitri Medvedev i-a criticat pentru productivitatea scăzută şi lipsa de cooperare cu guvernul, conform site-ului Russia Today. Este îngrijorat preşedintele că rezerva valutară a Rusiei nu poate cumpăra suficient aur?

Menţinerea preţului aurului la un nivel scăzut a fost absolut necesară, din cauza rolului său de barometru inflaţionist. Astfel, băncile centrale au reuşit să reducă dobânzile de intervenţie la începutul deceniului fără a declanşa imediat şi o spirală a preţurilor. Organizaţia neguvernamentală GATA (Gold Anti-Trust Action Committee) arată, de cel puţin 10 ani, că piaţa aurului este manipulată de băncile centrale în acest scop.

Pe lângă vânzarea directă pe piaţă, băncile centrale au şi împrumutat aurul din rezervă marilor bănci internaţionale, în scopul "activării" acestuia, deoarece metalul preţios era considerat "inert". Între timp şi obligaţiunile de trezorerie americane au devenit inerte din punct de vedere investiţional. Bloomberg a scris ieri că randamentele acestora au coborât până la un nivel întâlnit ultima dată în timpul administraţiei Roosevelt (!!!). Întrega curbă a randamentelor pentru obligaţiunile guvernamentale americane a coborât sub rata inflaţiei, iar agenţia Bloomberg arată că fondurile investite în aceste instrumente sunt "bani morţi".

În condiţiile în care până şi investiţiile în obligaţiuni guvernamentale americane nu mai sunt justificate, motivaţia plasării aurului în scopul activării sale a dispărut. Deoarece aurul este singurul activ financiar fără un element de pasiv corespunzător, siguranţa rezervelor naţionale de aur este primordială.

Dar aurul nostru pe unde mai este şi cât de sigură este revenirea acestuia în ţară? Cel puţin de la începutul deceniului, BNR a plasat o cotă importantă a aurului din rezerva valutară la diferite bănci străine, în scopul valorificării. Rezerva valutară a României include şi o cotă importantă de active denominate în dolari (n.a. obligaţiuni guvernamentale americane şi obligaţiuni emise de agenţiile guvernamentale americane), care se confruntă cu un risc semnificativ de scădere a valorii, pe fondul unei percepii tot mai acute a riscului pe pieţele internaţionale.

Raportul anual din 2007 arată că 59,15% din rezerva de aur este plasată într-un singur depozit extern, pentru care BNR primeşte dobânda în dolari. De ce ar fi interesată o bancă străină, fie ea chiar şi naţională, să plătească dobândă pentru un activ "inert", pe lângă celelalte cheltuieli de stocare? Pentru că banca străină nu îl stochează, ci îl dă cu împrumut în cadrul unei operaţiuni de tip carry trade.

Condiţiile actuale de pe pieţele financiare internaţionale ridică serioase semne de întrebare privind siguranţa aurului nostru. Care sunt garanţiile de returnare? Are contractul şi clauze care permit returnarea unei sume echivalente în valută "forte", în locul aurului?

Randamentele infime, comparate cu riscurile menţinerii celei mai mari părţi din aurul naţional în afara graniţelor, nu mai justifică aceste plasamente, iar Banca Naţională a României ar trebui să adopte măsuri urgente pentru repatrierea aurului.