ÎMPRUMUTAŢII ÎN CHF REACŢIONEAZĂ: "Sistemul bancar mizează, în continuare, pe manipulare şi pe naivitatea populaţiei"

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 23 mai 2017

"Sistemul bancar mizează, în continuare, pe manipulare şi pe naivitatea populaţiei"

Clienţii: "Vechea etapă de creditare a lăsat în urmă mii de familii distruse, înşelătorie, minciuni sfruntate"

Grupul Clienţilor cu Credite în CHF şi-au exprimat dezacordul faţă de unele afirmaţii făcute, ieri, la Forumul Pieţei Financiare.

Aceştia menţionează, într-un comunicat: "În primul rând, nu putem vorbi de evoluţie şi de o nouă etapă de creditare, atât timp cât nu s-au rezolvat problemele existente în etapă precedentă.

Reamintim, pe scurt, că:

- Pe piaţă există încă mii de credite toxice în CHF;

- Băncile nu au întreprins nimic pentru rezolvarea concretă a problemelor legate de aceste credite, în afară de tratarea punctuală şi discriminatorie a extrem de puţine cazuri;

- BNR şi băncile au făcut tot ce au putut, la nivel media şi instituţional, pentru a «omorî» din faşă orice posibilă soluţie de rezolvare a acestora: Legea dării în plată, Legea conversiei, lobby pe lângă instituţiile din domeniul justiţiei (prin acele seminarii bancare la limita legalului);

- Domnul Isărescu a făcut o serie de declaraţii iresponsabile, cu repercusiuni la nivel economic: ne amintim cu toţii catastrofa preconizată în cazul Legii dării în plată, iar acest lucru nu s-a adeverit;

- Băncile au simulat şi propovăduit în spaţiul public soluţii false de rezolvare a problemei, menite să le îmbunătăţească imaginea în ochii populaţiei: oferte la care se încadra un procent foarte mic de debitori, prin condiţiile extrem de restrictive, restructurări/reeşalonări, conversie la cursul zilei. Marea majoritate a acestor soluţii agravau situaţia debitorilor, în loc să o simplifice.

Un sistem matur şi performant, aşa cum se doreşte a fi cel bancar, nu poate ascunde sub preş, la infinit, greşelile pe care le-a făcut. Noul drum despre care ne vorbesc de câteva săptămâni bancherii, cu mare fast şi multe cuvinte frumoase, nu poate fi început fără rezolvarea greşelilor trecutului.

Sistemul bancar poate începe o nouă etapă doar după ce a completat-o pe cea veche. Iar vechea etapă de creditare a lăsat în urmă mii de familii distruse, înşelătorie, minciuni sfruntate şi abnegaţia bancherilor în a nu-şi recunoaşte şi îndrepta erorile. Plecând la drum cu acest deficit uriaş, minimalizat inutil prin propagandă media şi proprie, sistemul bancar arată că nu s-a schimbat absolut deloc, preferând să mizeze, în continuare, pe manipulare şi naivitatea populaţiei, şi nu pe încredere, comunicare şi transparenţă, cuvinte frumoase care zornăie din coadă şi atât.

Putem afirma, răspicat, că băncile nu îşi vor recăpăta credibilitatea până nu vor rezolva, în mod corect şi echitabil, problema creditelor în CHF".

Împrumutaţii în CHF s-au arătat "mai mult decât surprinşi" de afirmaţia Guvernatorului Mugur Isărescu prin care sfătuieşte băncile să iasă din litigiile cu clienţii.

Reprezentanţii GCCC menţionează: "Să ne amintim că acelaşi Guvernator spunea, nu mai departe de acum câteva luni, că decizia Curţii Constituţionale, de a trimite cazurile de dare în plată în instanţe, pentru constatarea impreviziunii, este «o revenire la normalitate». Nu ştim când a vorbit serios domnul Isărescu (când a apreciat ca normale litigiile bănci-debitori sau când le-a apreciat anormale), dar suntem oarecum obişnuiţi cu o serie de declaraţii contradictorii din ultima perioadă ale dânsului".

Clienţii nu-l iartă nici pe premierul Grindeanu

Clienţii cu credite în CHF ţin să-i reamintească premierului Sorin Grindeanu solicitările pe care le-au făcut legat de identificarea unor soluţii pentru problema creditelor în franci elveţieni. Debitorii subliniază: "Domnul prim-ministru trebuie să înţeleagă că promovarea şi girarea activităţii sistemului bancar presupun, ca revers al medaliei, penalizarea şi corectarea erorilor şi abuzurilor pe care acesta le face. Ignorarea constantă a apelului nostru la comunicare şi colaborare pe această problemă nu face decât să agraveze lucrurile şi să ştirbească din credibilitatea actualului Guvern, vizavi de capacitatea acestuia de a rezolva problemele societăţii".

Clienţii reiterează invitaţia la dialog deschis, atât către şeful Guvernului, cât şi către reprezentanţii sistemului bancar, "ca o ultimă speranţă" că vor fi identificate soluţii reale pentru problemele pe care le au.

Opinia Cititorului ( 32 )

  1. Cine sunt astia ca sa dea ei comunicate? O banda de hoti [Fragment eliminat, conform regulamentului]. La cat au mintit astia mai are cineva incredere in ei. Vai de viata lor, pe astia nici neamurile lor nu ii baga in seama dar vor discutii cu primul ministru.

    1. Dar de ce nu? E interzis? E interzis sa-ti mai ceri drepturile in tara asta? Adica daca sunt furat, trebuie sa tac, nu? sa nu deranjez macroprudentialii? Astia de care ziceti voi ca au mintit, au ce dovedi, cu acte! Se baga cineva sa manance hartiile daca nu e asa?

      ''''RUGATI-VA LA D-ZEU SA NU AJUNGI NICIODATA SCLAVII BANCILOR,PRECUM AU AJUNS IMPRUMUTATII IN CHF,,,,,EI SAU DUS DE BUNA CREDINTA PENTRU UN IMPRUMUT DAR LACOMIA BANCHERILOR SI AVOCATUL LOR DIN BNR AU DISTRUS MULTE FAMILII,,,,,,,SA VAD ATUNCI CE O SA MAI ZICA MULTI CHIAR FOARTE MULTI CAND DL. MANOLE VA OBLIGA CA TOTI PENSIONARII,TOTI DIN MEDIUL RURAL SA ISI FACA CARD DE PENSII,,,,,,OARE SE DORESTE SALVAREA BANCILOR CU BANII PENSIONARILOR..????

      Nu, nu cred. Ce sa zica "multi"? O sa zica bravo di muktam fain.

      Consumatorule, vezi ca ai la calculator pe tastatura, undeva in dreapta jos, un buton pe care scrie CAPS. Apasa-l si vezi ce se intampla. 

      Hoooooo baaaaaa !!! Lacomia bancilor? Lacomia vooastra care ati luat bani cu nemiluita sa faceti afaceri, gen Hadarean sau sau Voevozeanu. Acum ca ati vazut ca trebuie sa dati banii inapoi faceti gargara. 'ai di voi. La munca baaaa, sau la puscarie. Stati voi linistiti ca a zburat puiul cu ata, daca v-au bagat in seama acum cateva luni acum s-au prins toti ce probe [Fragment eliminat, conform regulamentului] sunteti !

      Vezi ca ai termen, ca ai dat bani ca alde Nutzu, ca aia. Ai si tu lei in curte? Sau ai vreun bichon amarat, de moare de foame odata cu tine? Hai ca tu te duci la bulau, esti pe teava, dar pe ala cui il lasi?

      Sper sa ai soarta care o au imprumuatii in chf....

      Pune ba mana si munceste ! Nu mai sta bai sa iti pice din munca altora ! Pune mana si trage la saiba si tu si golanul ala mustacios ! La munca baaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!! La munca !!!!!!!!!!!!!!!!!!!

      Iar ai țepuit niște creditaci?

    [Fragment eliminat, conform regulamentului]

    Astia e bine ca sunt "distrusi" pentru ca sunt genul care cred ca li se cuvin tot felul de chestii ei fiind un zero barat impartit la 8. Tot neamul lor [Fragment eliminat, conform regulamentului] trebuie sa se nasca si sa tina minte ca NU AI VOIE SA TE INTINZI LA CHELTUIELI MAI MULT DECAT ITI PERMITI. 

    Hai [Fragment eliminat, conform regulamentului] nu te lasa! [Fragment eliminat, conform regulamentului] ca nu se mai poate asa. Bai, ne fura astia copiii de sub musteatza si nimeni nu rupe nimic?  

    [Fragment eliminat, conform regulamentului] 

    Serios, nu trebuie sa ma credeti, intrebati orice om normal care lucreaza cu bani si dobanzi si o sa va CERTIFICE ca avocata [Fragment eliminat, conform regulamentului] e muuuuuuuuuult pe langa orice e legat de credite in valuta. REPET, nu ma credeti pe mine, poate gresesc :-) , intrebati oameni competenti in care aveti incredere. 

    **************** ** 

    Si acum ENORMITATEA (evident ca Make nu o vede si astia de la bursa nu ii duce capul sa demonteze o intoxicare ci doar sa cenzureze) 

    ----------------- 

     

    Av Burada Alexandra 

    10 hrs ·  

    In scopul aflarii adevarului si pentru ca pur si simplu m-am saturat de lozinca ”imprumutul in chf a fost mai avantajos” iar ”creditatul in chf a platit mai putin decat cel in EURO”, am comparat doua contracte identice, acordate de aceeasi institutie pentru aceeasi suma, cu aceeasi durata si aceeasi dobanda. Trageti voi concluziile. 

    COMPARATIE CREDIT EURO/CHF 2008 

    CREDIT EUR 59.500 - ÎN ECHIVALENT LEI 217.770 (CURS 3,66 LEI/1 EUR) 

    DOBÂNDĂ: EURIBOR 6 M+ 4% - DURATA 360 DE LUNI 

    CREDIT CHF 96.585- ÎN ECHIVALENT LEI 221.952 (CURS 2, 298 LEI/1 CHF) 

    DOBÂNDĂ: LIBOR CHF 6M + 4%/DURATA 360 DE LUNI 

    SOLD ACTUAL: 

    CREDIT EURO- SOLD 56.135 / ÎN ECHIVALENT LEI 252.607 

    CREDIT CHF – SOLD 86.775, 96 CHF/ ÎN ECHIVALENT LEI 364.455 

    RATA ACTUALA CREDIT EURO-300 EURO/IN ECHIVALENT LEI 1350 

    RATA ACTUALA CREDIT CHF – 465 CHF /IN ECHIVALENT LEI 1953 

    A se observa va rog ca este aceeasi rata de dobanda. Este un caz fericit in care acest creditor nu a facut majorari de dobanda ci a actualizat in mod corespunzator dobanda cu indicele de referinta. 

    ***

    Am uitat...indicele LIBOR era 2,7 iar EURIBOR 4 ceea ce face ca incidenta riscului valutar sa fie si mai mare. 

    1. Niste [Fragment eliminat, conform regulamentului], cetateni de rangul 2 care ar fi in stare sa omoare doar ca sa scape de datorii. Alcoolici [Fragment eliminat, conform regulamentului], asta sunt consumatorii.

      Oo, ușurel...nu mai jigniți oamenii fără să cunoașteți adevărul! Mai citiți, mai documentati-va cine sunt acești "alcoolici și japițe"! S-a dat țeapă peste teapa, așa că mai ușor cu pianul pe scări, să nu se rupă!

      E un vierme [Fragment eliminat, conform regulamentului], platit de stapanii lui bancheri [Fragment eliminat, conform regulamentului]

      A și încă ceva, miroase rău a răutate și simt că unii nu pot dormi noaptea, că încă mai există oameni care lupta pentru dreptate....nu au fost încă adormiți pe sistemul " dormi liniștit...BNR veghează". Prea multă gălăgie in instante și prea multă liniște în bănci? Nasol, ce sa zic!

      Asa este. Acest postac este cercetat penal pentru ca a dat bani cu camata.

      Are apucaturi de la imbuibatii care il omenesc cu cate un chebap. Doar ca aia au fost destul de destepti sa se acopere cu hartii. [Fragment eliminat, conform regulamentului.]

      Hârtie nu mănâncă nimeni? Se lăsase cu promisiuni

      Pe aiai folosita, de la buda din gara de nord

      Esti un idiot!

      Te superi daca te intreb cine sunt oamenii competenti si de incredere? Poti sa numesti cativa?

      O sa-l rugam pe domnul MAKE sa-i gazduiasca, asa cum generos o face cu alte personaje.

      Lista este deschisa. 

      Hei, v-ati gandit sa ii anuntati pe politicieni ca nu o sa-i mai votati nici voi si nici familia plus cunoscutii? Poate asa se vor speria si va sterg datoria..

      Avburado, tu esti [fragment eliminat conform regulamentului]? Nu mai faci odata calculul ala spectaculos cu ratele in francarzi si euroi? Sa ne radem si noi, astia de nu intelegem care credit e mai rau.

    Tu, Moise, care [Fragment eliminat, conform regulamentului] ești cercetat penal, e normal sa ai astfel de apucături si sa injuri pe cine iti apare in gând. Un lucru este cert, postul ce il dorești in BNR cu atata disperare, tot nu va ajunge la tine. Asadar, tot un postac obosit vei ramane.

    1. De mult nu l-ati mai injurat pe Guran, era si timpul :-)

      Puscarieeeeeeee!!!!!! 

    Aveam oarece urma de demnitate, dar odata cu afundarea in creditul chf am ajuns sa-mi cumpar chiloti cu 1 leu de la second hand.Imi sug astia tot sangele.

    Exportatorii şi importatorii au nevoie de credit în valută. Ei lucrează în valută. A-i obliga să se împrumute numai în lei înseamnă să le dai lor riscurile cursului valutar. Era un mare păcat şi o greşeală"

    Pot spune ca am avut o negociere cu CEB in care a rezultat ca CEB nu negociaza,tradeaza clientii precum sclavii,,,,,,o sa consult un avocat si dau apartamentul in plata,,,,stiu ca CEB toate actiunile de DARE IN PLATA le-a contestat in instanta......mergem in instanta daca asa doreste CEB,,,,ratele se suspenda si ne judecam 10 ani,,,,,fiindca asa doreste CEB.Oferta mea a fost ca dau lunar 1.500 lei din 2.100 si nu au fost de acord,,,,''''' CEB''''BANI NU VREA,,,,CASA NU VREA,FIINDCA CONTESTA IN INSTANTA'''''ATUNCI CE VOR?IN maxim 2 saptamani le trimit notificarea!!!!

    1. Sa ceri de la BNR autorizatia pentru CEB NV Olanda. Este emisa in 04.01.2010. CEB NV ti-a cumparat creditul de la CEI IFN SA in data de31.03.2009. Adica CEB NV nu era autorizata la data tramzactiei sa efectueze operatiuni bancare in Romania. Asta inseamna ca, in afara ratei propriu-zise, nu aveau dreptul legal sa solicite dobanda si comisioane incepand cu data de 01.04.2009

      CEI IFN sunt mandatarii unei operatiuni ilegale facuta cu rea credinta. 

      Suplimentar, Riscul valutar este atributul pe care il avea institutia de credit si nu il aveai tu. Poti sa te informezi citind OUG 99/2006, incepand cu articolul 126. 

      Ai, deasemene, in contract o prevedere privitoare la dobanda la (stupoare) 360 de zile. Iti recomand sa faci reclamatie la ANPC, la Bucuresti, local nu o sa rezolvi nimic.

      Bafta! 

      Ce prostii indrugi acolo :-) )))))

      Sunteti in stare sa inventati tot felul de teorii ciudate numai ca sa scapati cu fata de speculanti cueata.

      Burada, specialisto in matematici bancare, tu trebuie sa fii :-) ))))))))))))))))) 

      Esti Lobist bancar,,,,,sa te tiiii bineee,va venii o criza si adio banci,,,imi doresc ca tu sa ajungi sa stai la rand la bancomat sa iti ei salariul,,cum au stat GRECII.....

      [Mesaj eliminat conform regulamentului]

      Am vazut ce ai scris!!!!!!!!!!!!

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb