Împrumuturi preventive?

Când Mugur Isărescu declară că este nevoie de finanţare externă "cu caracter preventiv", e clar: situaţia economică pare să se deterioreze. Dacă cel mai respectat expert financiar din România o spune, ce argumente "raţionale" ar mai putea fi găsite împotriva unui împrumut la FMI? Dar, dacă ne amintim bine, acelaşi guvernator al Băncii Naţionale pe când prezenta, pe 15 octombrie 2008, în plenul Parlamentului, un raport privind consecinţele crizei economice mondiale asupra economiei româneşti susţinea şi că tensiunile externe nu au afectat şi nu pot afecta direct economia românească şi sectorul bancar. Ba mai mult, Mugur Isărescu susţinea chiar că toată agitaţia privind criza economică nu era decât" o simplă zvonistică exacerbată de repetiţiile care apar în presă". Mai apoi, pe 4 noiembrie 2008, într-o prelungită conferinţă de presă acelaşi guvernator declara tranşant că "nu avem nevoie de credit de la FMI". Câteva săptămâni mai târziu, pe 24 noiembrie 2008, acelaşi Mugur Isărescu susţinea într-un interviu că "România nu are nevoie de măsuri radicale". Se prea poate ca Mugur Isărescu să fi fost prea optimist în toamnă şi să fi devenit mai prudent acum. Dar faptul că în nici o jumătate de an s-a contrazis pune serioase semne de întrebare în legătură cu capacitatea sa de predicţie. Când vorbea, în fond, guvernatorul BNR în calitate de expert, atunci sau acum?

Ceva asemănător s-a întâmplat şi cu Traian Băsescu doar că, în cazul preşedintelui, nu putem lua în calcul expertiza sa în domeniu. Pe de altă parte, nici nu putem să nu observăm contradicţiile. Acum doar o lună, pe 12 februarie 2009, preşedintele le spunea miniştrilor că Guvernul nu trebuie angajeze credite pentru a substitui obligaţiile băncilor-mamă de a-şi finanţa filialele din România. Pentru ca, pe 9 martie, să argumenteze în faţa parlamentului în favoarea unui astfel de împrumut. Cum se explică această schimbare de optică? Ne-o spune chiar preşedintele: pentru că a realizat că România are nevoie de o "centură de siguranţă" în faţa unei posibile deteriorări rapide "a economiei globale şi implicit a economiei naţionale". Dar, de unde urgenţa împrumutului dacă, în 2009, România are de rambursat plăţi externe în valoarea de doar 1,6 miliarde de euro. "Marea problemă" - o spune tot preşedintele - este datoria sectorului privat de aproape 24 miliarde de euro. Şi pentru ca aceasta să nu tulbure economia românească ar trebui un împrumut de cam 20 de miliarde de euro. Cât despre efectul de echilibrare a pieţei şi impactul mâinii invizibile în reglarea raporturilor economice pe care neoconservatorii le susţineau, preşedintele nu a suflat o vorbă. Cauzele crizei nu par să îl preocupe pe Traian Băsescu. De parcă, fără a cunoaşte cauza bolii, s-ar putea totuşi găsi leacul salvator!

În schimb, naţiunea a fost avertizată: dacă împrumutul nu se va realiza, urmează dezastrul! Căci "dacă România nu va răspunde adecvat tuturor acestor provocări, există ris­cul să ne confruntam şi cu o criză de reprezentativitate, care ar pune în pericol însuşi caracterul democratic al sistemului nostru politic". Să înţelegem deci c dacă nu împrumutăm de la FMI, riscăm să re-cădem în dictatură? Sau poate e ceva mult mai terestru, ceva ce priveşte reacţia alegătorilor la alegerile europene, dar mai ales la cele prezidenţiale din toamnă? Să fie oare împrumuturile preventive - precum mult mai celebrele lovituri preventive (preventive strikes) ale bushiştilor de mai ieri - mai degrabă arme într-un "război" politic şi ideologic decât instrumente economice? Dar, poate că şi economia a devenit - ca urmare a prea-ideologizării sale - o continuare docilă a politicii cu alte mijloace.