ÎN A TREIA RUNDĂ DE NEGOCIERI Barnier deplânge o lipsă de progrese decisive în negocierile cu Marea Britanie

Ziarul BURSA #Internaţional / 1 septembrie 2017

Barnier deplânge o lipsă de progrese decisive în negocierile cu Marea Britanie

Davis îndeamnă Bruxellesul să dea dovadă de "flexibilitate"

Negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat, ieri, că nu s-au înregistrat progrese decisive în vreuna dintre principalele teme ale celei de a treia runde de negocieri care au avut loc săptămâna aceasta la Bruxelles, relatează The Associated Press.

"Niciun progres decisiv" nu s-a înregistrat în vreunul dintre subiectele pe care Uniunea Europeană vrea să le soluţioneze înainte să se treacă la discuţii despre relaţiile viitoare între Uniune şi Regatul Unit, a spus Barnier.

"Suntem departe de un progres suficient", a subliniat el în această conferinţă de presă, organizată la finalul a patru zile de negocieri cu britanicii. "Cu fiecare zi care trece ne apropiem tot mai mult de data plecării", a avertizat el.

Ministrul britanic încărcinat cu Brexitul, David Davis, negociatorul-şef al Londrei, a îndemnat Uniunea Europeană să dea dovadă de "flexibilitate" în vederea unei ieşiri din impasul în care au intrat negocierile în vederea divorţului între Regatul Unit şi Uniune, relatează The Associated Press.

"Disensiuni semnificative" rămân în urma acestei a treia runde de negocieri, a recunoscut Davis într-o conferinţă de presă comună pe care a susţinut-o împreună cu negociatorul-şef al UE Michel Barnier după patru zile de negocieri. El a exemplificat, în acest sens, angajamentele financiare ale Londrei la ieşirea din Uniune.

Guvernul britanic are o "datorie faţă de contribuabilii" britanici în înţelegerea cerinţelor europene, a subliniat Davis.

Londra a lansat procesul ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană în martie. Barnier a subliniat că Bruxellesul este pregătit de o intensificare a ritmului negocierilor.

Diplomaţi europeni au declarat, ieri, că această rundă de negocieri în vederea Brexitului a devenit mai "caustică", potrivit News.ro.

Oficiali din ambele tabere, care au încheiat ieri patru zile de negocieri la sediul Comisiei Europene, au spus că discuţiile au condus la puţine rezultate, în contextul unor dispute cu privire la toate subiectele abordate, de la aranjamente referitoare la sănătate, după Brexit, prevăzut în martie 2019, şi până la factura ieşirii.

Preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker şi negociatorul-şef al UE au criticat faptul că Londra nu a furnizat încă suficiente informaţii în vederea negocierilor în această fază şi a trecerii la următoarea fază, cu privire la relaţiile viitoare.

La rândul lor, diplomaţi britanici au declarat sub protecţia anonimatului, deoarece nu au fost autorizaţi să vorbească în mod public despre acest lucru, că unele documente de poziţie ale Uniunii, inclusiv cele cu privire la factura pe care Londra o are de plătit la ieşire, sunt prea "slabe" în vederea unei dezbateri decisive.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb