ÎN ADUNAREA DE ASTĂZI: Acţionarii Medlife au aprobat majorarea limitei de credit a companiei

M.G.
Piaţa de Capital / 23 iulie 2019

Acţionarii Medlife au aprobat majorarea limitei de credit a companiei

Acţionarii prestatorului de servicii medicale Medlife (M), una dintre puţinele companii de creştere de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), au aprobat în şedinţa de astăzi autorizarea Consiliului de Administraţie pentru negocierea cu Banca Comercială Română (BCR) şi alte entităţi bancare termenii şi condiţiile majorării limitei de credit până la un prag maxim de 90 milioane de lei, potrivit unui raport transmis BVB.

Medlife, Bahtco Invest, Accipiens şi Policlinica de Diagnostic Rapid (ultimele trei fiind parte din grupul M) au calitatea de împrumutaţi în contractul de facilitate de credit sindicalizat, încheiat la 31 octombrie 2018, în timp ce BCR, BRD - Groupe Societe Generale (BRD) şi Banca Transilvania (TLV) au calitatea de creditori. Acţionarii au mai aprobat şi prelungirea duratei de rambursare ale facilităţilor existente, rearanjarea termenelor şi condiţiilor aferente, precum şi modificarea garanţiilor, potrivit raportului.

Totodată, aceştia au mai votat pozitiv asupra mandatării CA pentru negocierea cu băncile creditoare condiţiile aderării la contractul de credit a societăţilor Clinica Polisano, Dent Estet Clinic, Genesys Medical Clinic şi Centrul Medical SAMA, companii din grupul Medlife.

Amintim că la începutul lunii iunie, prestatorul de servicii medicale anunţa că are în vedere alocarea sumei de 20 milioane de euro pentru dezvoltarea programului său de achiziţii şi extindere naţională şi internaţională. Din acestea, 15 milioane de euro reprezenta majorarea limitei de credit, iar alte 5 milioane erau lichidităţi proprii ale companiei.

Mihai Marcu, preşedinte şi director medical al MedLife, declara: "Am reuşit să ne îmbunătăţim marjele şi acest lucru ne permite să creştem sustenabil şi, totodată, să asigurăm raportul optim dintre datoria netă şi profit. Scăderea gradului de îndatorare ne încurajează să ne îndreptăm către acţionari pentru a solicita creşterea liniilor de finanţare în vederea reluării achiziţiilor în România, Ungaria, dar şi în ţările învecinate unde vedem o piaţă importantă de creştere. Prospectăm şi testăm piaţa permanent şi avem în acest moment discuţii cu cinci - şase operatori din România şi cu alţi doi - trei din Ungaria şi sperăm ca în perioada următoare să concretizăm câteva tranzacţii".

După primele trei luni ale anului curent, MedLife a raportat o pierdere de 1,05 milioane de lei, faţă de un profit de 0,6 milioane de lei în primul trimestru din 2018, ca urmare a adâncirii pierderilor financiare cu 170,1%, de la 2,5 milioane de lei în primele trei luni ale lui 2018, la 6,75 milioane de lei la finalul lunii martie 2019.

La nivel operaţional, MedLife a obţinut un profit de 5,86 milioane de lei, cu 66,8% peste cel raportat după primele trei luni din 2018.

La finele lunii decembrie a anului trecut, Mihail şi Nicolae Marcu deţineau 31,76% din prestatorul de servicii medicale în timp ce Mihaela Cristescu, mama fraţilor Marcu, avea 14,04% din MedLife.

Valoarea de piaţă a companiei la bursă este de circa 708,64 milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. NUMAI , CA ESTI DESTEPT , MAI MULT , PENTRU TINE , SI PENTRU FAMILIA TA !!! AI SCRIS TU , IN PROSPECTUL ALA DE INTRARE LA BURSA , CA NU VEI DA DIVIDENDE , CA NU AI DE UNDE ; FOARTE BINE !!! BANII , SANT , S-AU AR TREBUI SA FIE BAGATI , IN DEZVOLTAREA FIRMEI ; ATUNCI , DE CE I-TI CALCI CUVINTUL ??? VORBA , AR TREBUI , SA FIE VORBA , DACA VREI CA LUMEA SA AIBA , INCREDERE IN TINE !!! ADICA : PENTRU ANUL TRECUT , AI HOTARIT PENTRU TINE , SI CEI DIN JURUL TAU , PENTRU CONDUCERE , SI CATIVA DIRECTORI , 1 '''''' FOND DE PREMIERE , DE 8 8000 000 DE LEI '''''' !!! PENTRU MASA ACTIONARILOR , CARE AU AVUT INCREDERE IN TINE , SI AU BAGAT BANI , IN ACEASTA AFACERE A ''''' TA ''''' , NU SE CUVENEA , MACAR CATEVA ACTIUNI GRATUITE , DACA BANI , NU SE POATE ??? SANT SIGUR , CA , PENTRU ANUL VIITOR , O SA AI GRIJA SA ALOCI , 1 FOND , SI MAI MARE , DE """ PREMIERE ""!!! PENTRU CE ??? PENTRU MERIT ??? MAI OMULE , MAI COBOARA , SI TU , CU PICIOARELE , PE PAMANT !!! O FI AFACEREA TA , DAR ESTI LISTAT PE BURSA , SI NU E NUMAI FAMILIA TA PE PAMANT ; NU NUMAI LOR LE E FOAME , NU NUMAI TIE , TI-E FOAME ; SI LA CEI CE AU AVUT INCREDERE IN TINE , LE E FOAME !!! DE BANII LOR , AI UITAT ??? SA INTELEG , ACUM , DIN CE ZICI , CA : AI NEVOIE DE BANI NOI , DE LA ACTIONARI , PENTRU NOI ACHIZITII ??? TI-AI ADUS AMINTE , DE ACTIONARI ACUM , DOAR CA SA CONTRIBUIE CU BANI , LA IMBOGATIREA TA ??? CHIAR , NU TI-E UN PIC DE RUSINE ??? SE PARE CA NU !!! DA , E ADEVARAT CA , CU RUSINEA MORI DE FOAME , DAR NICI NEOBRAZAREA , SA NU AJUNGA , PANA LA CERURI , CAMARADE MARCU !!!

    o sa va manance malparaxisurile , companie crescuta din pix pe datori vedem unde ajunge dar cred ca nu prea departe

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb