ÎN AL DOILEA TRIMESTRU AL ANULUI CURENT,  Producţia de hidrocarburi a grupului OMV a marcat o scădere

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 12 iulie 2018

Vânzările totale de produse rafinate ale OMV au crescut la 4,98 milioane tone, de la 4,53 milioane tone în primele 3 luni din 2018

Producţia de hidrocarburi a grupului OMV a scăzut la 419.000 barili echivalent petrol pe zi în trimestrul doi din 2018, de la 437.000 barili echivalent petrol pe zi în primele trei luni ale anului, în timp ce contribuţia OMV Petrom a scăzut uşor, până la 160.000 de barili echivalent petrol pe zi, de la 162.000 de barili echivalent petrol pe zi, informează un comunicat de presă al companiei, citat de Agerpres.

Marja de rafinare a OMV (un indicator al profitabilităţii afacerilor cu petrol şi gaze naturale) s-a îmbunătăţit până la 5,23 dolari pentru un baril de echivalent petrol în perioada aprilie - iunie 2018, de la 4,79 dolari pe baril în primul trimes­tru, mai notează comunicatul potrivit căruia, în cazul OMV Petrom, marja de rafinare a crescut până la 6,72 dolari pentru un baril de echivalent petrol, de la 6,56 dolari pe baril.

De asemenea, vânzările totale de produse rafinate ale OMV au crescut în perioada aprilie - iunie 2018 până la 4,98 milioane tone, de la 4,53 milioane tone în primele trei luni ale anului, dar au scăzut vânzările de gaze naturale, de la 32,98 până la 24,79 Twh.

În 28 mai au fost reluate operaţiunile la rafinăria Petrobrazi din Ploieşti, după 6 săptămâni de revizie planificată care a constat în lucrări de modernizare şi mentenanţă, în valoare de 45 de milioane de euro. Rafinăria Petrobrazi, cu o capacitate de rafinare de 4,5 milioane de tone de ţiţei anual, este una dintre cele mai importante unităţi de acest tip din ţară. OMV se aşteaptă ca aceste lucrări să afecteze cu aproximativ 35 de milioane de euro rezultatul operaţional Clean CCS pe segmentul downstream în trimestrul doi din 2018, comparativ cu primele trei luni ale anului.

Rezultatele financiare pentru al doilea trimestru al acestui an urmează a fi date publicităţii de grupul OMV în data de 2 august, se mai precizează în comunicat.

OMV Petrom este una dintre companiile care explorează perimetrul Neptun Deep, din Marea Neagră, unde se află zăcăminte de 20 de miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb