ÎN AL DOILEA TRIMESTRU DIN 2021 XTB România estimează cel mai puternic ritm de creştere a companiilor din ultimii 12 ani

S.B.
Companii / 2 august 2021

Radu Puiu, XTB

Radu Puiu, XTB

Sezonul de raportări financiare la 6 luni debutează zilele acestea într-o notă de optimism, atât din partea analiştilor cât şi a investitorilor în pieţele de capital. Aceştia se aşteaptă ca rezultatele publicate de companiile de pe marile burse globale să fie bune şi foarte bune, mai ales că vor fi comparate cu datele similare din 2020, care au fost influenţate semnificativ de perioada de lockdown generată de criza Covid-19.

Astfel, Radu Puiu este de părere că piaţa se aşteaptă la publicarea unor date optimiste de către companiile listate, precizând că "în cazul în care va fi confirmat, acest ritm de creştere a veniturilor va fi cel mai puternic din Q4 2009". "Având în vedere scenariul anului trecut, sectoarele legate de redeschiderea economiilor ar putea produce surprize pozitive. Evoluţia acestora din Q2 2020 a fost semnificativ limitată, motiv pentru care ridicarea restricţiilor ar putea să indice o reluare puternică a activităţii. Din această categorie fac parte sectoare precum cel auto, de materii prime, industrial sau de energie. Sectorul financiar ar putea reprezenta un alt domeniu solid, o parte dintre veniturile suplimentare deţinute de populaţie fiind direcţionate către plasamente financiare, în timp ce activitatea de tranzacţionare a accelerat semnificativ", explică analistul XTB.

Ciprian Bîrsan, analist cu 17 ani de experienţă pe pieţele de capital, mizează pe efectul "banilor ieftini" reiterând faptul că ţările din Uniunea Europeană se folosesc de politicile relaxate in ceea ce priveşte deficitele, împrumutându-se agresiv. "În linii mari, pieţele globale nu ar trebui să cunoască schimbări majore faţă de situaţia în care se află în momentul de faţă. Putem observa că revenirea economică a avut loc mai repede decât se estima iniţial şi de aici şi declaraţiile FED legate de majorarea ratei dobânzii. Ţările UE au mână liberă în ce priveşte deficitele (valoarea maximă de 3% poate fi depăşită), iar ca şi consecinţă se împrumută mult mai agresiv decât o făceau până acum", explică acesta.

Înca planează asupra noastră revenirea teoretică a coronavirusului, prin versiunea Delta şi eventual valul 4. Dacă are loc această revenire, situaţia financiară va avea de suferit în funcţie de amplitudinea fenomenului, spune Ciprian Bîrsan.

"Pieţele financiare se află în zona de maxim istoric şi, în consecinţă, eventualele semne de îngrijorare nu ar trebui să apară. Personal nu cred că ar fi motive de corecţii majore pentru un orizont de timp scurt şi mediu. Desigur, nu luăm în calcul un < < accident > > de genul coronavirus. Intenţia de reducere a QE-ului, până la oprirea completă, atât în SUA cât şi în UE, a atras după sine o reacţie de neîncredere a investitorilor, iar revenirea a fost imediată", încheie Bîrsan.

Cătălin Chivu, investitor cu peste 20 de ani de experienţă pe pieţele de capital, spune că veniturile companiilor listate sunt preconizate să crească cu 19,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce câştigurile pe acţiune se anticipează să cunoască un salt, în medie, cu 63,6%.

"Cele mai optimiste prognoze se refera la industriile puternic afectate de pandemie, cum ar fi liniile aeriene, HoReCa, sectorul energetic (ţinem minte cotaţiile negative ale petrolului) sau acţiunile miniere. Evident că în funcţie de aceste rezultate anumite acţiuni şi sectoare vor evolua diferit, măcar pe termen scurt, dar tendinţa generală va fi dată, ca şi până acum, de sentimentul din piaţă, influenţat pe de o parte de redeschiderea totala a activităţilor (deşi revenirea cazurilor de Covid ridică semne de întrebare), dar, în mare măsură, de cifrele privind inflaţia şi piaţa muncii", spune Cătălin Chivu.

În ceea ce priveşte pricipalii factori de risc prezenţi în acest moment pe pieţele de capital, cei 3 analişti şi investitori sunt de aceeaşi părere: inflaţia şi un nou val pandemic generat de creşterea infecţiilor cu varianta Delta a virusului Covid-19 sunt principalii factori de urmărit.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Fiti pregatiti in septembrie.. daca fascistii vor decreta valul 4 pe planeta, bursele se vor prabusi in cap ca niciodata. Atentie la neatentie.. Economia e deja foarte afectata, nu si-a revenit, iar canicula, incendiile si alte nenorociri sunt bomboana de pe coliva revenirii economice.

    Pai doar ei mai lipseau. Totul uuup...

    domnii de la XTB nu au auzit de planul lui Schwab cu cyner-pLandemia si caderea programata a netului worldwide...

    dar nu e nimic, vor auzi :)  

    1. black swan event se numeste ce am scris eu mai sus dragi analisti xtb - si se va intampla pana in martie 2022

    Domnul analist grija mare la ce "vorbesti"!

    Cat despre investitorii (individuali) grija mare ce ascultati / cititi de la institutionali! 

    Pai daca are experienta de peste 20 de ani nu stie ca aerianul si horeca au ciclu de urcare si cadere odata cu bulele financiare de credit? 

    Nu stie ca aerianul si horeca atinsese maxim si in 2005-2007? 

    Sau ca atinsese maxim si in 2018-2019? 

    De minime nu mai vorbim ca se desuc si singure! 

    Horeca nu are cum sa aibe REVENIRE!!! in termeni REALI foarte curand! 

    A fost prea mare "speculatia / investitiile" in acest domeniu! 

    Din acet punct trebuie sa se si produca / plateasca datoriile ca sa se recupereze / regleze din randamente. 

    Revenirea economica nu e revenire economica! E Crack-Up Boom; avem leu plecat de la 150 (XAU)si ajuns la 240!!! Avem leu plecat de la 1 la 1 XAU in anii 2000 si ajus la 240!!!! 

    Principalii factori de urmarit este bula de CREDIT si ridicarea plafonului nominal de creditare ce va rstranga creditarea in piata!!! 

    Atunce se v-a pune osul la treaba! 

    Avem active financiare MP in raport cu VENITURILE in bula de credit (depinde de piete / economii)! 

    semnat comenturi "cretine" 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb