ÎN AN "ELECTORAL", SIF Moldova doreşte un act constitutiv mai puţin restrictiv pentru acţionari

A consemnat ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 31 ianuarie 2013

SIF Moldova doreşte un act constitutiv mai puţin restrictiv pentru acţionari

Acţionarii SIF-urilor vor alege, în acest an, noi conduceri, iar administratorii, dar mai ales preşedinţii instituţiilor sunt în atenţia reflectoarelor.

În acest context, conducerea SIF Moldova a trecut printr-o restructurare a personalului şi s-a consultat permanent cu acţionarii pentru a se asigura că deciziile sunt în armonie cu dorinţele acestora.

La final de mandat, Costel Ceocea, preşedintele SIF Moldova, şi Claudiu Doroş, vicepreşedintele instituţiei, ne-au acordat un interviu despre ceea ce a realizat SIF2 Moldova, sub conducerea lor, dar şi despre ceea ce "văd" în viitor.

Potrivit domnului Ceocea, actul constitutiv ar trebui să fie mai puţin restrictiv pentru acţionari, iar societatea ar trebui să implementeze un nou Cod de Guvernanţă Corporativă.

În final însă, acţionarii se uită la randamentul investiţiei. Claudiu Doroş ne-a explicat care este politica investiţională a companiei.

Conducerea SIF Moldova spune că va dis-cuta toate planurile în Adunarea generală.

După scandalul interminabil de la SIF Muntenia şi după rocada de la SIF Banat Crişana, reprezentanţii SIF Moldova se feresc de termenul "revoluţie" şi mizează pe un alt tip de relaţie cu acţionarii. Rămâne de văzut dacă pariul a fost câştigător.

Citiţi, pe larg, răspunsurile reprezentanţilor SIF Moldova la întrebările ziarului "BURSA".

Majorarea de capital, un obiectiv care nu a fost abandonat

Costel Ceocea: "Nu ne îndoim că poziţiile acţionarilor şi ale managementului SIF Moldova sunt convergente"

Claudiu Doroş: "Completăm politica de investiţii şi cu industrii < high-tech >"

Reporter: Care ar fi planul conducerii SIF Moldova pentru 2013?

Costel Ceocea: Unul dintre principalele obiective ale Consiliului de Administraţie a fost îmbunătăţirea aplicării principiilor de guvernanţă corporativă, iar percepţia şi reacţia pieţei a încurajat managementul în acest demers. Există un proces continuu de consultare a acţionarilor, a investitorilor potenţiali şi nu în ultimul rând a specialiştilor din piaţă pe temele de interes major. Pe site-ul nos-tru se regăsesc în mod constant informaţii cu privire la consultările iniţiate de SIF Moldova pe diferite probleme cu potenţial impact asupra performanţei organizaţiei.

De exemplu, ne-am consultat cu acţionarii pe teme privind: tranzacţia ce a vizat participaţia BCR, susţinerea unor amendamente la legea pieţei de capital, inclusiv privind limita de deţinere, stabilirea strategiei multianuale, definirea unei politici de dividend predictibilă, toate acestea finalizându-se ulterior cu rezoluţii ale AGA.

În urma diseminării publice a primelor rezultate ale consultărilor (luna decembrie), a rezultat necesitatea extinderii consultării şi asupra altor aspecte, cum ar fi:

 posibilitatea iniţierii unor programe de răscumpărare care va conduce la creşterea lichidităţii acţiunii în piaţă şi va diminua riscul de preţ al investitorilor, ulterior, impactul pozitiv se va reflecta în creşterea indicatorilor financiari ai SIF Moldova: VAN/acţiune, EPS, dividend/acţiune. Am documentat mai multe aspecte, din opţiunile exprimate de acţionari, cei mai mulţi înclinând pentru implementarea unui posibil program de fidelizare.

 menţinerea unui interes ridicat pentru modificarea actului constitutiv. Dorim în mod consecvent (propunem aceasta acţionarilor încă din anul 2011) revizuirea Actului Constitutiv, în sensul armonizării prevederilor acestuia cu legislaţia aplicabilă şi cu necesitatea reducerii cvorumului privind desfăşurarea adunărilor, adoptarea de hotărâri şi delegarea de competenţe către Consiliul de Administraţie. Eliminarea actualelor bariere statutare privind cvorumul de desfăşurare a adunărilor generale ale acţionarilor ar permite flexibilizarea actului de decizie, cu reflectare în creşterea performanţei SIF Moldova.

Aceste obiective au fost prezentate şi cadrul raportului la semestru şi pe trimestrul al treilea 2012, materiale diseminate public.

În acest context, se conturează un alt obiectiv important şi anume că toate preocupările noastre materializate prin decizii, proceduri, reglementări interne, care dau certitudinea că decizia adoptată nu este intuitivă, ci rezultat al unui proces complex de analiză fundamentală, tehnică şi de oportunitate, să fie dezvoltate prin îmbunătăţirea/ implementarea unui nou Cod de guvernanţă corporativă, care va fI probabil unul dintre subiectele supuse dezbaterii acţionarilor în AGA din aprilie 2013.

În viziunea noastră, dincolo de ce reprezintă prin definiţie guvernanţa corporativă, aceasta trebuie să devină şi un instrument da autoevaluare permanentă a performaţei organizaţiei, materializat în tehnici calibrate în cadrul unor aplicaţii informatice, validate de metodologii specifice analizei pieţei de capital.

În acest sens vom implementa până la sfârşitul primului semestru din 2013 o aplicaţie informatică compatibilă cu Sistemul Informatic Integrat, sistem creat şi particularizat pe specificul activităţii SIF Moldova în ultimii doi ani, care reprezintă un suport în fundamentarea deciziilor într-un mediu puţin predictibil, aşa cum se conturează în analizele macro şi sectoriale.

În acelaşi timp ne menţinem şi obiectivul privind supunerea spre aprobarea acţionarilor a unei operaţiuni de majorare a capitalului social ce vizează:

- menţinerea unei politici de dividend atractive;

- atragerea de resurse şi mobilizarea lor în susţinerea unor programe investiţionale în sectoare de activitate care s-au dovedit a-şi menţine performanţa şi potenţialul de creştere.

Pe principiul reîn-noirii activelor şi dezvoltării programelor de investiţii, se vor iniţia / continua analizele privind alte sectoare (sănătate, IT şi construcţii / high technology /echipamente industriale). care ar permite valorificarea expertizei organizaţiei dobândite în administrarea portofoliului arondat zonal şi nu numai.

Să nu uităm că SIF Moldova a parcurs un program complex de restructurare. În mandatul CA 2009-2013 au avut loc mai multe ajustări ale structurii organizatorice, inclusiv reduceri ale numărului de posturi de la 119 la 45 posturi ocupate în prezent. În acelaşi timp, au fost create comitete la nivelul executivului şi al administraţiei specializate în analiza investiţiilor. Iniţial, partea de strategie era atributul preşedintelui- director general, ulterior, începând cu anul 2012, odată cu noua organigramă, Vicepreşedintele Claudiu Doroş a preluat coordonarea activităţii investiţionale, dată fiind experienţa acumulată în mandatul de trei ani de conducător efectiv.

Reporter: Adică, ar putea fi convocată o adunare ordinară şi o adunare extraordinară?

Costel Ceocea: Consultarea permanentă a acţionarilor, investitorilor, a pieţei are în vedere şi analiza oportunităţii şi posibilităţilor tehnice reale de a asigura cvorumul necesar unei AGAE. Aşa cum am arătat în comunicatul din 30 ianuarie 2013, am identificat toate aceste probleme tehnice ca şi obiective pentru actualul şi viitorul CA, fără a exclude o astfel de posibilitate.

Mai sunt însă de clarificat o serie de aspecte juridice, de respectare a unor reglementări specifice, identificării modalităţilor de exprimare a votului prin corespondenţă electronică etc.

Reporter: De ce aduceţi în discuţie aspectul de oportunitate asupra introducerii sau nu pe ordinea de zi a unor probleme?

Costel Ceocea: Pentru că, în încercarea de a asigura un cvorum ridicat, a fost menţinută o politică de contact permanent cu acţionarii (persoane fizice, persoane juridice, investitori instituţionali, rezidenţi şi nerezidenţi) astfel încât circa 80% este un acţionariat activ (actualizări date de registru, menţinerea contactului, diversificarea metodelor de plată a dividendelor - avem un indice de plată de aproximativ 80% la aceas-tă dată);

Apoi, SIF Moldova pune, de 5 ani, la dispoziţia acţionarilor posibilitatea de a vota prin mijloace electronice, prin corespondenţă. Suntem pregătiţi să asigurăm prezenţa "on line" şi exprimarea votului electronic. Aceste realizări se regăsesc, la nivel de principii şi în Codul de guvernanţă corporativă. Reţinerile de a promova o astfel de manieră de prezenţă şi vot, la această dată, sunt determinate doar de neclarificarea tuturor aspectelor interpretative din punct de vedere juridic şi tehnic.

Un alt aspect deloc neglijabil este faptul că aceste obiective sunt motivate şi de oportunitatea promovării lor în acest moment, la sfârşit de mandat. Dacă ar exista şanse de realizare a cvorumului (la această dată nu avem date de structură de acţionariat pentru a se evalua şansele unei prezenţe de peste 50% din capitalul social) am putea asigura viitorului mandat al CA cadrul pentru implementarea propriei viziuni.

Toate aceste obiective se suprapun pe procesul de alegere a noului Consiliu de Administraţie, care de ce să nu o recunoaştem, pentru foarte multe dintre grupurile de acţionari ar putea să constituie subiectul principal la AGA din aprilie, coroborat cu stabilirea unor strategii pentru viitorul CA (aprobarea programelor de inves-tiţii, bugetului de venituri şi cheltuieli etc.).

Precizez că actualul Consiliul de Administraţie are în vedere să recomande adunării generale ca, prin alegerea noilor administratori, să se respecte cele mai bune practici de guvernanţă corporativă, respectiv "majoritatea membrilor Consiliului ar trebui să fie formată din membrii non-executivi; majoritatea administratorilor care sunt non-executivi ar trebui să fie formată din membrii independenţi". Pentru aplicarea aces-tui principiu candidaturile care respectă criteriile de independenţă stabilite de legea societăţilor comerciale, Legea 31/1990- ART. 138^2, vor avea menţionată calitatea de independent.

Reporter: Care sunt măsurile pe care intenţionaţi să le luaţi pentru a creşte randamentul oferit investitorilor în 2013?

Claudiu Doroş: Abordarea echilibrată a repartizării profitului net, în paralel cu valorificarea oportunităţilor investiţionale, se va corela cu evoluţiile pieţelor financiare internă şi regionale. Continuarea unui management activ de portofoliu va sigura menţinerea performanţei SIF Moldova la un nivel ridicat, cu reflectarea corespunzătoare în randamentul acţiunii SIF2.

Managementul activ al portofoliului SIF Moldova se înscrie în standardele acceptate în domeniu, fapt remarcat de investitori şi reflectat în reducerea discountului faţă de VAN/acţiune (31% - cel mai redus în cadrul sectorului).

În pofida condiţiilor dificile de piaţă, deşi a vândut participaţia BCR care a susţinut un fond de dividend de 114 milioane lei şi a distribuit profituri importante, SIF Moldova a reuşit performanţa de a menţine la un nivel relativ constant valoarea activelor administrate (1.144 milioane lei, în scădere cu 0,8% faţă de 2011 şi cu doar 4,6% faţă de 2009). Aceasta în condiţiile în care pe ansambul sectorului s-au înregistrat diminuări ale activelor totale de 3,4% faţă de 2011 şi de 16,8% faţă de 2009.

Au existat mai multe elemente care au contribuit la susţinerea valorii portofoliului de active.

De exemplu, pe perioada mandatului s-a marcat un profit în principal pe seama sectorului financiar bancar în sumă de circa 480 milioane lei.

Alte exemple sunt expunerea pe emitenţi a căror valoare de piaţă a crescut în această perioadă, dintre care cu creşteri semnificative menţionăm: SNP Petrom, Biofarm, Aerostar, Banca Transilvania şi în care SIF Moldova are expuneri importante; Politica investiţională în această perioadă s-a concentrat pe creşterea expunerii pe cei mai reprezentativi emitenţi din piaţa de capital, realizând o creştere importantă a gradului de lichidizare a portofoliului de la 58.23% în 2009, la 83% în 2012.

Programele investiţionale au însumat în medie peste 118 milioane lei /an, în acţiuni precum Fondul Proprietatea (FP), Petrom (SNP), Banca Transilvania (TLV), Transelectrica (TEL), Trans-gaz (TGN), CEZ, Aerostar (ARS), Bursa de Valori Bucureşti (BVB), Conpet , Electromagnetica (ELMA), şi în cele mai puternice companii miniere aurifere Newmont mining corporation, Barrick gold corporation.

Indicatorii de rentabilitate ROA - 12% (rentabilitatea activelor) şi ROE - 22% (rentabilitatea capitalurilor proprii) poziţionează SIF Moldova în topul companiilor din sector şi indică capacitatea de gestionare optimă a portofoliului de active.

Performanţa managerială a SIF Moldova a fost cu atât mai greu de susţinut cu cât aplicarea ei s-a făcut în pieţe financiare volatile şi reactive, greu de anticipat şi "prins" ca moment de exercitare a deciziei.

În ceea ce priveşte sectorul SIF-urilor, poziţionarea performanţei manageriale SIF Moldova denotă următoarele aspecte prin prisma indicatorilor specifici:

- ROA - SIF Moldova ocupă poziţia a doua ca performanţă. Randamentul activelor (12%) depăşeşte media pe sector (10,6%) şi, coroborat, cu un nivel al datoriilor scăzut şi un ROE puternic (22%) reprezintă un semnal solid că managementul este puternic şi competitiv în a ges-tiona veniturile provenite din banii acţionarilor.

- ROE - SIF Moldova ocupă poziţia a doua ca performanţă. Randamentul capitalurilor (22%) depăşeşte media pe sector (18%). ROE este un test de bază deoarece arată cât de eficient utilizează managementul banii acţionarilor şi dacă managementul creşte valoarea companiei într-o rată acceptabilă/sustenabilă.

Diferenţa ROA/ROE este cea mai performantă pentru SIF Moldova (depă-şind cu mult dobânda bancară, în toţi anii din istoric).

Valoarea puternic crescătoare a ROA pentru SIF2 a rezultat (dacă desfacem indicatorul în Marja profit x Rotaţia activelor) dintr-o rotaţie accelerată a activelor în cazul SIF2 (viteza s-a dublat) deoarece Marja de profit a scăzut uşor faţă de 2011.

Dividendul total distribuit a avut un Payout Ratio (rata dividendului) corect evaluat (59%) astfel încât din profitul rămas s-au putut derula operaţiuni de tranzacţionare ce s-au finalizat cu creşterea VUAN (ultimele 6 luni din 2012 valoarea unitară a activului net a crescut cu +9,7%).

Reporter: Intenţionaţi să participaţi la ofertele publice ale statului prin bursă (dacă ele se vor concretiza), având în vedere că SIF2 urmăreşte reorientarea portofoliului spre domeniul energetic?

Claudiu Doroş: Continuând strategia pe termen lung asumată, se are în vedere consolidarea pilonului energetic aşa cum a fost prevăzut (electricitate, petrol, gaze, utilităţi, servicii conexe, plus deţinerile prin intermediul Fondului Proprietatea, posibil şi proiecte de energii regenerabile) prin completarea deţinerilor la societăţile pentru care procesul de lis-tare pentru vânzarea participaţiilor statului nu s-a derulat încă în 2012.

Reglajul fin intrasectorial are în vedere operaţiuni de rebalansare care să cuantifice noile intrări (Romgaz, Trans-gaz, Nuclearelectrica, Hidroelectrica s.a.) în raport cu investiţiile de profil precedente, în vederea armonizării indicatorilor de risc sectorial pe ansamblul portofoliului şi a rentabilităţii deţinerilor cu ritmul de realizare al bugetului de venituri şi cheltuieli angajat. Selectiv, din sector, se vizează în principal ramura de petrol şi gaze naturale pentru care există mai puţine constrângeri din punctul de vedere al stabilirii preţului, prin comparaţie cu sectorul utilităţi.

Reporter: Toată lumea caută noi oportunităţi. V-aţi orientat spre ceva?

Claudiu Doroş: SIF Moldova are un portofoliu format în proporţie de peste 80% din societăţi listate. La noi, totul este "la vedere" şi activele sunt evaluate de piaţă.

Având acest grad mare de transparenţă, în acest moment, ne permitem să facem adăugiri la politica noastră de investiţii. De exemplu, căutăm proiecte cu capital privat. Un domeniu ar putea fi energia solară. Există potenţial mare de profit pe termen lung şi în agricultură. Există oportunităţi pe sectorul IT. Ne uităm la sectorul "high-tech", care cuprinde farmaceuticele, electronicele şi aeronauticele, unde există un multiplicator potenţial foarte mare în economie.

Încercăm să identificăm proiecte cu potenţiali pateneri, cum ar fi fondurile de private-equity.

Reporter: Având în vedere schimbările intervenite la două dintre SIF-uri (1 şi 4) în 2012, precum şi alegerile de SIF- uri din acest an, consideraţi că pragul legislativ de deţinere de 5% la SIF-uri este necesar? De ce?

Costel Ceocea: În opinia noastră (comunicată public în decembrie 2011) creşterea pragului de deţinere la SIF-uri este un eveniment benefic atât pentru dezvoltarea pieţei de capital româneşti cât şi a Societăţilor de Investiţii Financiare, transmiţând un semnal pozitiv pentru creşterea încrederii investitorilor instituţionali români şi străini în piaţa româ-nească de capital.

Atragerea investitorilor instituţionali puternici în cadrul acţionariatului SIF Moldova creează premise favorabile privind implementarea politicilor inves-tiţionale, modificarea actului constitutiv şi dezvoltarea societăţii în acord cu principiile de guvernanţă corporativă.

Reporter: Vă temeţi de o revoluţie a acţionarilor la SIF2 Moldova?

Costel Ceocea: Nu gândim în aceşti termeni relaţia cu acţionarii. Unul dintre obiectivele majore ale actualului mandat al CA a fost tocmai transparenţa actului managerial iar procesul de consultare a acţionarilor, iniţiat încă din anii precedenţi dar formalizat la sfârşitul anului trecut, s-a înscris în logica comunicării permanente şi deschise. De altfel, propunerile Consiliului de Adminis-traţie privind temele ce vor fi supuse analizei şi aprobării acţionarilor în cadrul AGA 2013 şi care au fost supuse procesului de consultare a acţionarilor vor fi diseminate public după sintetizarea răspunsurilor.

Credem că rezultatul schimbărilor aduse în modul de organizare şi func-ţionare a SIF Moldova, pe fondul condiţiilor dificile generate de criza economică, se concretizează în structurarea unei societăţi de investiţii financiare aliniate la standardele internaţionale din domeniu şi, din această perspectivă, nu ne îndoim că poziţiile acţionarilor şi ale managementului SIF Moldova sunt convergente.

Reporter: Ce dividende veţi propune acţionarilor pentru 2012? Cum apreciaţi rezultatele obţinute de SIF Moldova în 2012?

Costel Ceocea: Premisa de bază este asigurarea unui echilibru al resurselor societăţii şi a utilizării aces-tora, în vederea consolidării activităţii pe termen lung, dar şi a remunerării acţionarilor. În acest context şi în acord cu performanţa administrării activelor, avem în vedere propunerea unui dividend care să asigure un randament estimat de 10% raportat la preţul de piaţă (peste nivelul de minim 5% raportat la preţul mediu al acţiunii SIF2 pe ultimile 90 şedinţe de tranzacţionare din 2012, asumat prin politica de dividend predictibilă).

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Sunt convins ca e ultimul mandat , daca il vor sfarsi, in care mai e posibil sa conduca cei care nu au actiuni, cum de altfel e si normal.Oricum au castigat acesti sefi mai mult decat ar fi meritat in 20 de vieti...

    1. Companiile se conduc de oameni votati de actionari. Nu e obligatoriu ca actionarii sa fie in conducere. Dupa aceia oamenii pusi de ei, primesc si ei actiuni.

      Pai sa vedem... ar fi cate 100.000 lei/luna pentru presedinte si vicepresedinte la care se adauga veniturile din CA-urile pe care le-a tras in calitate de sef al SIF si la care se adauga cca. 1.200.000 lei participare la profit ...e ceva de nici actionarii cei mai mari nu au ca venit. Asa ca, sa tot fii administrator la SIF2.

    ziarului Bursa si dl.Ceocea pentru interviul deosebit de detaliat si clar.

    SIF2 este un deschizator de drum prin prisma transparentei si comunicarii cu actionarii. Din pacate nu se poate spune acelasi lucru si despre celelalte 4 sif. 

    Ceocea, nu e frumos sa minti. De fapt chiar crezi ca te crede cineva? Nu ti-e rusine sa o arzi chiar asa? Vrei tu prag mare si modificarea actului constitutiv? Sper sa ti-o traga baietii si sa ajungi unde ti-e locul intrigant mincinos. Umbli cu fofarlica si cu dezinformarile si aberezi impreuna cu celalalt papagal mincinos.sa te vedem la aga cum te scoti. Parca ad o concertare mica si de cacat, ca tu nici securist nu esti, asa cum te dai.

    Ce baiat bun esti tu draga ceocea! Ce vrajeala de recidivist ai tu spectaculosule! Mai esti strateg cu prietenul tau miclaus? O mai puneti voi de-o strategie, profesionistilor? Atata deschidere ingretoseaza. La aga sa te vedem investitorule. Te mai salveaza hrebe? N-as prea crede. Te papa rotaru cu fulgi cu tot, gasculita ochelarista.

    Stimate coleg,

    Din informatiile pe care le detin - publice, de altfel - SIF2 este singura societate de investitii financiare care doreste introducerea unui Cod de Guvernanta Corporativa, a facut dealtfel pasi mari in implementarea acestuia, ba chiar va fi facut public si diseminat catre actionari si participantii la piata inainte de AGA-O. 

    Aceeasi SIF este intr-un permanent dialog cu actionarii, acestia fiind consultati in permanenta asupra deciziilor cu impact semnificativ (ex. tranzactia BCR). 

    Din astea ce rezulta ? TRANSPARENTA !! 

    Nu stiu vreo alta SIF care sa aiba initiativa unui program de rascumparare a actiunilor. Cine lucreaza in bransa stie ce impact va avea acest program.. Beneficiaza atat organizatia in sine cat mai ales actionarii si participantii la piata interesati de acest emitent. 

    N-am auzit nici o alta SIF care sa propuna actionarilor modificarea actului constitutiv si optimizarea lui la nevoile actuale... Asta in ce s-ar concretiza ? Intr-o flexibilitate a actului decizional, hotararile putand fi adoptate cu un cvorum mai mic...Oare nu e asta tot in beneficiul actionarilor ?  

    La fel, majorarea de capital se doreste tocmai pentru mentinerea unui dividend atractiv si pentru asigurarea necesarului de resurse de care este absoluta nevoie pentru investitii.. daca nu se fac investitii in societati generatoare de profit/in sectoare cu potential, nu exista nici dividend... Vinderea activului bucata cu bucata nu duce decat la o moarte lenta... 

    Focalizandu-ne atentia pe indicatorii de rentabilitate, observam performanta gestionarii veniturilor ce provin de la actionari.. Si tot asa, putem analiza intreaga activitate a SIF 2.. 

    In concluzie, stimate coleg de bransa, din fericire pentru mine, (si din pacate pentru dumneata), condensul dintre frigul de afara si "fierbinteala" pe care o am, n-a reusit sa imi abureasca obiectivitatea ! 

    1. Doamna brokerita, ati scris frumos, ca la gazeta de perete a scolii comunale unde ati fost pioniera. Ati pus chiar si virgulele bine, se vede scoala veche. Nu-i asa ca v-ti si laudat la dumneavoastra la unitate cu compunerea cumintica si cu tendinte de non combat, asa cum v-a instruit "ursarul" vostru presedinte? Brokerito, nu-ntelegi ca termenii folositi de voi , n-au nici o legatura cu realitatea? Data viitoare fii mai rea si lasa intepaturile cu "cateii" ca nu tine vrajeala. Aproape ca m-ai facut sa plang cu lectia de limbaisme sifisto-prostisme ce ne-ai servit-o ca o gospodina plictisitoare ce probabil esti.

      Stimate coleg,

      Pastrand aceeasi nota de respect, atat pentru dumneata cat si pentru cititorii ziarului, vreau sa-ti comunic faptul ca esti intr-o eroare grava.. 

      Probabil ca, daca ai fi avut dreptate, in macar una din afirmatiile facute mai sus, as fi reactionat virulent.. In situatia de fata insa, nu am de ce.. 

      Nedorind sa deviez de la subiectul acestui articol, termenii, si mai ales, afirmatiile mele din textul precedent au doar legatura cu realitatea.. Sunt actiuni, fapte, cat se poate de REALE ! 

      Ceea ce afirmi dumneata despre mine nu cred ca are vreo relevanta pentru subiectul tratat aici, insa, ca sa iti elucidez presupunerile, afla ca nu trebuie sa ai doar "scoala veche " ca sa stii sa scrii corect romaneste, nu trebuie sa ai o respectabila etate pentru a distinge realitatile faptelor de maraitul speculantilor si poti fi obiectiv, bazandu-te pe INFORMATII, nu pe presupuneri... "Limbaismele" si "prostismele" abunda in afirmatiile altora care arunca cuvintele fara sa le treaca prin filtrul ratiunii ... Iar din pacate pentru ei, la baza acestora, nu existe informatii...

      sa inteleg ca reactionezi virulent atunci cand cel care te ataca are dreptate si cu multa diplomatie cand nu are. e buna si cacialmaua asta dar sa o si declari...probabil te-a luat gura pe dinainte sau n-ai studiat logica aia simpla pe care, de fapt, trebuie sa o ai nativ. iti mai aduci aminte? cand spui: nu nu sunt o coafata, pe principiul logicii elementare (negarea negatiei), inseamna ca de fapt sunt coafata. pe acelasi simplu principiu de logica, atunci cand spui ca la baza acestor afirmatii nu exista informatii, de fapt nu infirmi afirmatiile ci speri ca nu exista informatii. de fapt, prin recurenta, recunosti faptele si negi posibilitatea documentarii lor.

      de ce crezi tu ca speculatorii maraie? afla ca speculatorii sunt in general inteligenti. daca te referi la ei numindu_i speculanti nu stiu despre ce vorbesti.

      mi-a placut finul'" ba p-a ma-tï" 

    baieti, aveti o problema. ar fi bine sa chemati salvarea! sa vedem daca ghiciti care-i aia.daca recunoasteti ca nu stiti, va spun eu, dar trebuie sa ma rugati

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb