În 2021, la fabrica de sticlă Saint-Gobain de la Călăraşi, a fost pusă în funcţiune o instalaţie de tratare şi sortare a cioburilor de sticlă colectate, în vederea reciclării şi utilizării acestora în fluxul de producţie, informează news.ro.
Până la sfârşitul acestui an, vor fi evitate aproximativ 8,000 de tone de emisii de CO2, echivalentul a 28 milioane de kilometri parcurşi cu avionul, însemnând înconjurul Pământului de 700 de ori.
Proiectul, al cărui cost se ridică la aproximativ 1,5 millioane euro, a fost coordonat de echipa locală.
Saint-Gobain îşi propune să îşi intensifice substanţial activitatea de reciclare a deşeurilor de sticlă în următorii ani - de 4 ori până în 2030, fiind un promotor activ şi un lider în tranziţia către economia circulară.
Având ca obiectiv reducerea emisiilor de CO2 până în 2030, cu 33% faţă de anul 2017, Saint-Gobain îşi reafirmă astfel ambiţia de a minimiza impactul activităţilor sale asupra mediului şi de a fi recunoscută ca o companie responsabilă, angajată în economia circulară, în special în ceea ce priveşte gestionarea durabilă a resurselor naturale şi a biodiversităţii.
"În tot ceea ce facem, suntem ghidaţi de scopul nostru - "Making the World a Better Home". Indiferent de activităţile noastre pe pieţele de construcţii, transpunem scopul nostru într-un angajament strategic şi în acţiuni concrete. Saint-Gobain are în derulare numeroase iniţiative pentru a reduce amprenta de carbon şi a atinge neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050, fiind o prioritate pentru noi să avem grijă de resursele planetei şi să contribuim la construirea unei lumi mai sustenabile. Proiectul de la fabrica din Călăraşi pentru sortarea cioburilor şi, în consecinţă, reciclarea lor în proces, precum şi celelalte proiecte în care am investit din responsabilitate pentru mediul înconjurător, reprezintă acţiuni concrete pe care le întreprindem, în linie cu planul nostru strategic "Grow & Impact". Suntem angajaţi faţă de generaţiile viitoare şi faţă de planetă, responsabilitatea socială fiind un element principal în strategia noastră.", a spus Ovidiu Păscuţiu, CEO Saint-Gobain România.
Proiecte cu impact pozitiv asupra mediului sunt derulate constant în toate siturile industriale Saint-Gobain România, cum ar fi reciclarea deşeurilor în producţia de plăci de gips-carton şi vată minerală. De asemenea, la nivel local, sunt dezvoltate noi produse, utilizându-se materii prime mai puţin energofage şi folosindu-se energie regenerabilă prin instalarea de parcuri fotovoltaice la Călăraşi şi Turda, toate acestea contribuind la reducerea amprentei de carbon.
Saint-Gobain România continuă, de asemenea, să îşi optimizeze procesele industriale prin folosirea de noi tehnologii şi achiziţia de energie electrică verde. Liniile tehnologice cu echipamente de înaltă performanţă de la fabrica de vată minerală de la Ploieşti sau de la fabricile de plăci din gips-carton şi ipsos de la Turda contribuie în plus la diminuarea amprentei de carbon, iar lansarea unui Fond intern de carbon reprezintă implicarea activă a angajaţilor Saint-Gobain în călătoria spre neutralitatea carbonului.