ÎN CEL DE-AL DOILEA TRIMESTRU AL ANULUI: OMV Petrom şi-a redus producţia de hidrocarburi

Andrei Iacomi
Piaţa de Capital / 9 iulie 2022

OMV Petrom şi-a redus producţia de hidrocarburi

Creştere puternică a marjei de rafinare, la 24,44 de dolari pe baril

OMV Petrom, cea mai mare companie energetică din Europa de Sud-Est, şi-a redus producţia de hidrocarburi în cel de-al doilea trimestru al anului, comparativ cu cea din aceeaşi perioadă a lui 2021, însă marja de rafinare a urcat puternic, în contextul creşterii preţurilor produselor petroliere, după cum reiese din raportul emitentului publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În perioada aprilie-iunie a anului curent, producţia de ţiţei şi condensat a OMV Petrom s-a ridicat la 57,5 mii barili echivalent petrol pe zi (bep/zi), cu 11,3% sub cea din acelaşi interval al anului anterior, în timp ce producţia de gaze naturale a fost de 62,6 mii bep/zi, în scădere cu 9,1%, comparativ cu cea din trimestrul al doilea al anului 2021. În total, producţia de hidrocarburi a OMV Petrom din perioada aprilie-iunie a anului curent a fost de 120,1 mii bep/zi, în scădere cu 10,2% faţă de cea din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Volumul total al vânzărilor de hidrocarburi s-a ridicat 115,5 mii bep/zi, cu 9,7% sub cel din aprilie-iunie 2021, din care vânzările de ţiţei şi condensat au fost de 60,8 mii bep/zi (-10,2%), iar vânzările de gaze naturale s-au ridicat la 54,8 mii bep/zi (-8,6%).

În contextul creşterii preţurilor produselor petroliere, marja de rafinare realizată de OMV Petrom în cel de-al doilea trimestru al anului s-a ridicat la 24,44 dolari pe baril, cu peste şase dolari mai mare faţă de cea din primele trei luni din 2022 şi de aproape şase ori mai mare decât cea din trimestrul al doilea al anului trecut, de 4,27 dolari pe baril. Iar asta în condiţiile în care, începând cu perioada aprilie-iunie a anului trecut, indicatorul marja de rafinare reflectă preţul ţiţeiului de referinţă schimbat din Ural în Brent (valorile indicatorului marja de rafinare pentru perioadele anterioare nu au fost recalculate), după cum spune compania.

"În contextul diferenţialului extraordinar de mare dintre Ural şi Brent generat de contextul geopolitic, începând cu trimestrul al doilea din 2022, preţul de transfer dintre Explorare & Producţie şi Rafinare & Marketing se bazează pe Brent în loc de Ural, deoarece Urals nu mai reprezintă o referinţă relevantă", se arată în raportul OMV Petrom.

Practic, marja de rafinare a companiei nu se mai raportează la preţul mediu al sortimentului Ural, care în trimestrul al doilea a fost de 79,26 dolari pe baril, ci la cea a sortimentului Brent, al cărui preţ mediu a fost de 113,93 dolari pe baril, conform raportului companiei. Dacă ar fi fost raportată la cotaţia Ural, marja ar fi fost şi mai mare.

În trimestrul al doilea al anului, vânzările totale de produse finite ale companiei s-au ridicat la 1,32 milioane de tone, faţă de 1,24 milioane de tone în aceeaşi perioadă a anului trecut şi 1,21 milioane de tone în primele trei luni ale anului curent.

OMV Petrom îşi va publica rezultatele obţinute în pentru primele şase luni ale anului în data de 28 iulie.

Austriecii de la OMV deţin 51% din OMV Petrom, în timp ce Statul Român, prin Ministerul Energiei, are 20,64% din producătorul de petrol şi gaze.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Deci astia ne spun cum ne excrocheaza: nu se mai ia in calculul pretul sortimentul ural,mai ieftin si mai bun,ci se merge pe brent.dar oare ei ce rafineaza: ural sau brent,?ce extrag de la noi ce sortiment este????

    Oare statul roman,actionar si el are ceva de zis???asta e o intrebare retorica,bineinteles.

    Am ajuns prostii planetei,suntem sub stadiul de colonie ordinara. 

    1. De cind Rusia a anuntat ca ia inapoi Alaska, locul de unde se extrage Ural, a ramas in meniu doar Brent.

      Pina ia inapoi si Marea Chinei de Sud, de unde vine Brentul. 

      linisteste-te amice. Ural este petrolul exportat de Rusia. Verchere (OMV Petrom): "Nu mai importăm ţiţei din Rusia, dar sursele alternative sunt mai scumpe"

      3,5:mld profit la S1?

    Afara cu OMV din tara! Nationalizam Petrom.

    1. semnat sosoaca & co

      ba, mai bine punem mana pe furci si topoare si il daramam de tot. asta e lucrare diavoleasca, precis nu a fost sfintit de un sobor de preoti la inaugurare :)))

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb