ÎN CONTEXTUL VÂNZĂRII UNUI COMPLEX TURISTIC THR Marea Neagră - profit de aproape şase ori mai mare

M.G.
Ziarul BURSA #Companii / 27 februarie 2019

Grupul Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (EFO) a obţinut în anul 2018 un profit net preliminar de 9,4 milioane de lei, de 5,83 de ori mai mare (plus 483%) decât cel realizat în anul anterior, respectiv 1,61 milioane de lei, potrivit rezultatelor financiare publicate de către emitent pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Este o evoluţie care apare în contextul creşterii veniturilor din exploa­tare ale grupului cu 62,8%, la 63,46 milioane de lei la finalul anului 2018, de la 38,98 milioane de lei la finele lui 2017, în condiţiile în care veniturile din serviciile de cazare au marcat un avans de 40,5% (29,52 milioane de lei) faţă de cele din anul precedent, iar încasările de la capitolul «venituri din imobilizări cedate şi active deţinute pentru vânzare» s-au apreciat cu 963%, de la 1,38 milioane de lei în 2017 la 14,67 milioane de lei în 2018.

În luna noiembrie a anului 2018, emitentul a anunţat vânzarea complexului turistic Lidia din staţiunea Venus pentru suma de 2,5 milioane de euro.

În aceeaşi perioadă de raportare, cheltuielile din exploatare consolidate au marcat o creştere de 36,8%, la un nivel de 50,41 milioane de lei, la 31 decembrie 2018, în comparaţie cu 36,85 milioane de lei la 31 decembrie 2017, pe fondul creşterii cheltuielilor pe toate segmentele de costuri.

Cea mai importantă creştere a costurilor a fost înregistrată la capitolul «cheltuieli cu imobilizările cedate şi active deţinute pentru vânzare», respectiv de 921%, de la 0,71 milioane de lei, în 2017, la 7,25 milioane de lei în 2018.

La 31 decembrie 2018, grupul THR Marea Neagră avea active totale de 266,84 milioane de lei, în creştere cu 4,08% faţă de activele deţinute la 31 decembrie 2017, în contextul în care totalul activelor imobilizate a scăzut cu 5,1%, în aceeaşi perioadă de raportare, până la 197,43 milioane de lei de la 208,03 milioane de lei.

Datoriile totale la nivel consolidat se situau, la finele lui 2018, la 22,1 milioane de lei, în creştere cu 8,91% faţă de 20,3 milioane de lei la finalul lui 2017.

Acţionarul majoritar al societăţii este SIF Transilvania (SIF3), care deţine 77,71% din THR Marea Neagră, în timp ce restul de 22,29% se tranzacţionează liber la bursa locală.

Raportat la cotaţia EFO din 25 februarie, de 0,0916 lei/titlu, valoarea emitentului la BVB este de circa 53,03 milioane de lei.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb