ÎN DATA DE 4 DECEMBRIE  Acţionarii Electroaparataj - convocaţi ca să anuleze dizolvarea companiei

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Companii / 1 noiembrie 2019

Acţionarii Electroaparataj - convocaţi ca să anuleze dizolvarea companiei

Acţionarii Electroaparataj (ELJ) sunt convocaţi, pentru data de 4 decembrie, pentru a reveni asupra hotărârii din vară privind dizolvarea voluntară a companiei, se arată într-un raport al producătorul de aparate electrice remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În iunie, fondul de investiţii Broadhurst, înregistrat în Cipru, ce deţine 55,31% din Electroaparataj a hotărât dizolvarea societăţii, în condiţiile în care conducerea companiei a atras atenţia că societatea nu poate susţine măririle salariale solicitate de Sindicatul Valahia, care convinsese muncitorii să intre în grevă din acest motiv.

Oficialii Electroaparataj mai susţineau atunci că acţiunea sindicaliştilor este ostilă economiei, făcută cu rea intenţie şi distrugătoare pentru companie, iar apariţia stării de insolvenţă a societăţii şi implicit a falimentului companiei este cauzată exclusiv de activitatea Sindicatului Valahia. De asemenea, s-a oferit posibilitatea negocierii vânzării unei părţi sau a întregii companii către sindicalişti.

Ulterior, decizia a fost contestată de Safina Rom SRL şi Denis Technology SRL, creditori ai Electroaparataj, iar la finalul lunii august Tribunalul Dâmboviţa a suspendat hotărârea din iunie de dizolvare a companiei.

Acum, ca urmare a constatării faptului că din 11 iunie nu a fost făcută către acţionari nicio repartiţie din activul societăţii, aferentă procedurii de dizolvare, Consiliul de Adminstraţie al Electroaparataj a decis convocarea acţionarilor pentru a reveni asupra dizolvării societăţii şi a aproba continuarea activităţii companiei.

De asemenea, în cazul unei decizii pentru, acţionarii Electroaparataj vor constata neîncetarea mandatelor directorilor şi administratorilor, întrucât condiţiile deciziei acţionarilor din iunie nu au fost îndeplinite, astfel încât

mandatele conducătorilor companiei nu au încetat.

Începând cu data de 26 iunie, acţiunile ELJ sunt suspendate de la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti.

După primele şase luni din 2019, Electroaparataj a înregistrat o pierdere de circa 0,24 milioane de lei, faţă de un câştig de aproape 0,22 milioane de lei pentru aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce veniturile totale au coborât cu 23,66%, la 6,58 milioane de lei, pentru aceeaşi perioadă de raportare.

Anul trecut, compania a înregistrat pierderi de 0,76 milioane de lei, mai mici decât cele înregistrate în 2017, de 1,31 milioane de lei, ca urmare a creşterii veniturilor din vânzări şi reducerii cheltuielilor din exploatare.

Pe lângă Broadhurts Investment, un alt acţionar important al companiei este Metex Big din Galaţi ce deţine 14,73% din producătorul de aparate electrice.

Electroaparataj a fost înfiinţată în 1948 ca producător de echipament de comutaţie de joasă tensiune. Compania a devenit lider de piaţă până în anul 1990 când, la intrarea în ţară a competiţiei companiilor multinaţionale, şi-a redus o parte din fabricaţie. A fost complet privatizată în anul 1997, când şi-a dezvoltat capacităţile şi tehnologiile de producţie aferente aparatajului de joasă tensiune şi serviciilor respective.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb