ÎN DECEMBRIE 2017, Peste 80 de milioane de euro - valoarea energiei electrice tranzacţionate pe PZU

A.S.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 5 ianuarie 2018

Peste 80 de milioane de euro - valoarea energiei electrice tranzacţionate pe PZU

Valoarea energiei electrice tranzacţionate pe Piaţa pentru Ziua Următoare, în luna decembrie 2017, s-a ridicat la 372,02 milioane de lei (80,26 milioane de euro), conform OPCOM.

Tranzacţiile cu livrare în ziua următoare s-au plasat în ultima luna a anului 2017 la o medie orară de peste 2.750 MWh/h, echivalentul unei cote de piaţă din consumul intern de aproximativ 40%, în condiţiile în care peste 275 de participanţi au introdus zilnic oferte în platforma de tranzacţionare.

Preţul mediu corespunzător tranzacţiilor stabilite pe această piaţă în luna decembrie 2017, în scădere faţă de luna anterioară cu 33%, de la 256,63 lei/MWh (55,46 euro/MWh) în noiembrie 2017, la 170,92 lei/MWh (36,87 euro/MWh) în luna analizată, s-a situat în cadrul domeniului de variaţie al preţurilor medii lunare în pieţele spot din Europa, stabilit între 30 euro/MWh şi 66 euro/MWh, cu 20 de procente mai mic decât media europeană determinată la aproximativ 46 euro/MWh, potrivit unui comunicat al OPCOM.

Pe pieţele pentru ziua următoare cu care PZU administrată de OPCOM funcţionează cuplat începând cu luna noiembrie 2014, preţurile medii pentru luna decembrie 2017 au fost de 40,02 euro/MWh (HUPX), 33,23 euro/MWh (OKTE) şi 32,89 euro/MWh (OTE).

OPCOM precizează: "Preţul mediu la care s-au stabilit tranzacţiile în luna decembrie 2017 a înregistrat o variaţie de aproximativ 12% comparativ cu valoarea corespunzătoare a anului trecut, scăzând de la valoarea de 194,45 lei/MWh (43,05 euro/MWh) în decembrie 2016 la valoarea de 170,92 lei/MWh (36,87 euro/MWh) în decembrie 2017. Aceeaşi tendinţă de scădere a preţului s-a menţinut şi pentru primele zile ale anului 2018, comparativ cu perioada echivalentă a anului anterior preţul mediu corespunzător tranzacţiilor stabilite pe PZU fiind de 100,08 lei/MWh (21,48 euro/MWh), cu 54% mai mic decât valoarea de 217,11 lei/MWh (47,81 euro/MWh) stabilită la începutul anului 2017.

La nivelul lunii decembrie 2017, vârful de preţ, 487,32 lei/MWh (104,98 euro/MWh), s-a stabilit în intervalul orar 18 al zilei de 4 decembrie, în timp ce preţul orar minim la nivelul lunii, 0,45 lei/MWh (0,10 euro/MWh), s-a înregistrat în intervalul orar 5 al zilei de 25 decembrie. Natura variabilă a datelor fundamentale cu privire la energia electrică (producţia, consumul, transportul de energie electrică, inclusiv indisponibilitatea planificată/neplanificată a unor unităţi de producţie şi instalaţii de distribuţie şi/sau transport), precum şi prezenţa unor fenomene meteorologice extreme cum ar fi temperaturi extreme, nivel de hidraulicitate care se abate în anumite momente de la un profil previzionat pe termen lung sau a altor factori relevanţi şi determinanţi în diferite momente, sunt elemente care determina că preţurile angro ale energiei electrice să fie mai volatile pe termen scurt".

La nivelul întregii luni, numărul participanţilor care au transmis cel puţin o ofertă a fost de 305, conform OPCOM, reprezentând în valori relative 80% din cele 380 companii înregistrate la piaţă pentru ziua următoare la sfârşitul anului 2017. Interesul faţă de tranzacţiile cu livrare în ziua următoare s-a materializat în angajamente orare care, analizat la nivelul întregii luni, au variat, potrivit OPCOM, într-o marjă între 1.762 MWh/h şi 3.780 MWh/h, volatilitatea cantităţilor tranzacţionate fiind determinată de intenţiile de echilibrare a poziţiilor în piaţă de către participanţi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb