ÎN IANUARIE Lipsa normelor de aplicare a Codului Fiscal a determinat reduceri ale vînzărilor de carte

Ziarul BURSA #Cultură / 20 februarie 2004

Două milioane euro - pierderi înregistrate de editori şi difuzori de carte

Termenul scurt scurs între aprobarea şi intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal, precum şi lipsa normelor de aplicare a acestuia au determinat reduceri drastice ale vînzărilor de carte în luna ianuarie, a declarat ieri Silviu Lupescu, director general al Editurii Polirom, citat de Rompres. Acesta a estimat la două milioane euro pierderile înregistrate de editorii şi difuzorii de carte.

Majoritatea librăriilor au fost închise cel puţin 7-10 zile în ianuarie pentru inventariere, reaşezare de preţuri, modificările programelor de evidenţă contabilă etc.

"Editurile, marea lor majoritate, au trebuit să se înregistreze ca plătitoare de TVA, procedură de durată care a făcut ca, practic, în ianuarie, ele să nu mai producă şi să livreze carte. Pe de altă parte, unii difuzori, cazul Centrului de Librării Bucureşti este cel mai edificator, nu au mai respectat contractele cu editurile refuzînd să preia cartea spre distribuţie, încă de la 1 decembrie 2003. Rezultatul a fost o paralizare a activităţii în întregul sistem editorial, o stare de haos care a adus şi va aduce prejudicii majore editorilor şi difuzorilor", a precizat Silviu Lupescu.

Deşi editorii au posibilitatea deducerii TVA-ului, consumatorul final, adică potenţialul cititor, va suporta această cheltuială, consideră Lupescu. "Cartea devine astfel şi mai scumpă şi, evident, ca orice taxă pe consum, TVA va duce la scăderea vînzărilor. În prezent, unul din douăzeci de români îşi mai permite să citească o carte. Ne aflăm în faţa unei situaţii incredibile: România are una dintre cele mai înalte cote de TVA la carte din Europa. În vreme ce ţările europene sunt alarmate de scăderea nivelului de lectură şi reduc cota de TVA la carte - în Suedia ea a devenit zero în 2002 - la noi se votează o cotă de nouă la sută ", a precizat Silviu Lupescu.

Potrivit directorului general al Editurii Polirom, "acelaşi Cod fis-cal a anulat şi cele cîteva avantaje pe care le aveau editurile care făceau donaţii de carte bibliotecilor. Starea bibliotecilor din Româ-nia, aflate în lipsă cronică de fonduri pentru achiziţii, este din ce în ce mai dramatică". "Consider că, în pofida declaraţiilor, interesul pentru a stimula editarea de carte este extrem de scăzut. Printre promisiunile făcute de Ministerul Finanţelor editorilor, la discuţiile privind introducerea TVA, a fost şi aceea a deducerii perisabilităţilor, adică posibilitatea de a fi recunoscute cheltuielile cu retururile. A rămas o simplă promisiune: editurile plătesc impozit pe profit pentru retururi, pentru cărţile deteriorate, ca urmare a expunerii lor în librărie sau pe tarabe. Indiferenţa faţă de cultură este poate şi mai edificatoare dacă ne referim la legea protecţiei culturii scrise, votată în primăvara anului trecut. Singura facilitate concretă din lege, care prevedea tarife reduse pentru expedierea cărţilor prin poştă, a rămas şi astăzi doar o prevedere pe hîrtie, nimeni nu o aplică. Iniţiativele Ministerului Culturii sunt ineficiente sau sunt imediat blocate de reprezentanţii Finanţelor", a spus Silviu Lupescu.

De la 1 ianuarie 2004, o dată cu intrarea în vigoare a Codului Fis-cal, la comercializarea cărţilor şi manualelor şcolare se aplică o cotă de TVA de 9%.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb