ÎN OCTOMBRIE Activitatea industrială s-a plafonat

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 2 decembrie 2019

Activitatea în industria noastră s-a plafonat la aproape toţi indicatorii, pe parcursul lunii octombrie, iar aşteptările managerilor pentru următoarele şase luni au crescut uşor, "probabil pe fondul schimbării guvernului şi al speranţei într-un an nou mai bun", arată rezultatele Barometrului industrial, întocmit de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) şi IRSOP.

Documentul publicat vineri şi citat de Agerpres relevă faptul că, pe piaţa autohtonă, volumul producţiei a scăzut de la 58 la 57 de puncte, în timp ce stocurile au continuat să crească uşor, de la 45 - în august, la 49 - în octombrie. "Acumularea produselor stocate, în absenţa creşterii, ar putea semnala dificultăţi de desfacere", notează realizatorii Barometrului.

În ceea ce priveşte cererea, comenzile noi se află la 56 de puncte, faţă de 58 în septembrie, o scădere care, deşi pare nesemnificativă, anunţă o producţie slabă în următoarele luni ale anului. De asemenea, comenzile pentru export s-au ameliorat minimal, de la 50 la 52, în octombrie, fapt care arată că exporturile nu şi-au revenit şi că rămân în continuare la marginea zonei de contracţie, care se află sub 50 de puncte.

La capitolul importuri de materii prime, datele centralizate prezintă acelaşi indice în octombrie ca în septembrie, respectiv 57, iar concluzia specialiştilor este că fără comenzi interne şi fără export, importurile de materii prime se pot deteriora rapid.

Potrivit sursei citate, numărul salariaţilor rămâne contractat la acelaşi nivel ca luna trecută, la 48 de puncte. "Firmele au făcut disponibilizări parţiale, probabil în zona forţei de muncă temporare, iar deocamdată nivelul comenzilor nu încurajează angajări de personal. Contracţia are însă implicaţii asupra veniturilor încasate la buget şi asupra cheltuielilor statului cu indemnizaţiile de şomaj", sunt de părere experţii.

Barometrul publicat de SNSPA menţionează, pe segmentul costurilor de producţie, cel mai ridicat nivel din ultimele patru luni, respectiv 67 de puncte în octombrie, faţă de 60 în iulie. "Preţurile încasate de firme pentru produsele lor scăzuseră puţin în septembrie faţă de august, dar în octombrie au urcat la loc, atingând 55 de puncte faţă de 52 în septembrie. Evoluţia preţurilor este mai volatilă decât evoluţia costurilor de producţie", se notează în cercetare.

În privinţa aşteptărilor din partea managerilor, indicatorul global de încredere în performanţa industriei peste 6 luni a crescut la 61 de puncte, faţă de 52, în luna iulie, când indicatorul atinsese nivelul cel mai coborât din acest an.

"Nu e foarte clar de ce sunt managerii mai optimişti, în condiţiile în care creşterea stă pe loc. Probabil că încrederea se bazează preponderent pe factori externi şi anume schimbarea politică din România, stabilizarea uşoară a economiilor occidentale şi speranţele legate de apropierea noului an", mai arată cercetarea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb