ÎN PLIN RĂZBOI AL TAXELOR VAMALE, China şi SUA reiau negocierile comerciale

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 august 2018

China va trimite un oficial în SUA, către sfârşitul lunii august, pentru reluarea negocierilor comerciale, potrivit anunţului făcut ieri de Ministerul Comerţului de la Beijing.

Astfel, viceministrul Comerţului din China, Wang Shouwen, are programată o întâlnire cu subsecretarul Trezoreriei responsabil cu afacerile internaţionale, David Malpass, la invitaţia SUA. Acestea vor fi primele discuţii după mai multe săptămâni tensionate, în care conflictul comercial dintre cele două puteri s-a acutizat.

Ministerul chinez a precizat: "Reafirmăm că ne opunem unilateralismului şi practicilor de protecţionism comercial, şi nu acceptăm nicio măsură unilaterală de restricţie comercială. China salută dialogul şi comunicarea pe baza reciprocităţii, a egalităţii şi a integrităţii".

Amintim că, în luna iunie, secretarul american pentru Comerţ, Wilbur Ross, a purtat discuţii la Beijing cu vicepremierul chinez Liu He. Însă, discuţiile de atunci nu au dus la reducerea tensiunilor, iar SUA au impus noi taxe vamale pe importurile din China, la care Beijingul a răspuns cu măsuri similare.

"Pentru reluarea negocierilor comerciale cu SUA, China trebuie să ofere un pachet de măsuri", declara, luna aceasta, citat de Bloomberg, Jacob Parker, vicepreşedinte pentru China al operaţiunilor Consiliului de Afaceri SUA-China din Beijing.

În opinia sa, China trebuie să îi facă Washingtonului o ofertă care să reducă surplusul comercial bilateral şi tarifele de import, respectiv să asigure o protecţie sporită drepturilor de proprietate intelectuală şi să stopeze transferurile forţate de tehnologie.

Săptămâna trecută, Statele Unite au anunţat că vor impune, începând cu data de 23 august, taxe vamale de 25% pe importuri chinezeşti în valoare de 50 de miliarde de dolari. SUA aplicau deja, din 6 iulie, taxe vamale pe importuri chinezeşti de 34 de miliarde de dolari, iar din 23 august sunt vizate alte produse din China în valoare de 16 miliarde de dolari.

Statele Unite aplică taxe unui număr de 279 de produse, iar tarifele reprezintă, conform Washingtonului, un răspuns la practicile comerciale "neloiale" ale Chinei, precum transferurile forţate de tehnologie şi de drepturi de proprietate intelectuală.

Tot săptămâna trecută, Ministerul Comerţului din China a decis să impună tarife vamale de 25% unor importuri de bunuri americane în valoare de 16 miliarde de dolari. Aceste taxe vor fi aplicate tot din 23 august şi privesc 333 de produse, printre care ţiţei, benzină, produse din oţel, maşini, biciclete şi echipamente medicale.

Preşedintele american Donald Trump este de părere că tarifele impuse de SUA importurilor de oţel salvează industria americană şi consideră că, în viitor, producătorii americani de oţel se vor confrunta în mare parte cu o competiţie internă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb