ÎN PRIMELE 9 LUNI ANAF a realizat venituri bugetare de 123 miliarde lei, în creştere cu 7,6%

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 16 octombrie 2012

ANAF a realizat venituri bugetare de 123 miliarde lei, în creştere cu 7,6%

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a realizat, în primele nouă luni, venituri bugetare de 123,32 miliarde lei, cu 7,6% mai mult în termeni nominali decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar ponderea acestora în Produsul Intern Brut (PIB) a avansat cu 0,5 puncte procentuale. Veniturile ANAF reprezintă 99,7% din programul de încasări anunţat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) după rectificarea bugetară din luna august, de 123,76 miliarde lei, se arată într-un comunicat al ANAF. În primele nouă luni ale anului trecut instituţia a realizat venituri bugetare de 114,62 miliarde lei.

Veniturile la bugetul de stat au avansat, în intervalul ianuarie-septembrie, cu 8,8% în termeni nominali (6,77 miliarde lei), la 83,61 miliarde lei.

În structura veniturilor bugetului de stat, încasările din impozitul pe profit au crescut cu 6,2% (475,2 milioane lei) faţă de primele nouă luni ale anului trecut, cele din impozitul pe venit cu 12,5% (1,72 miliarde lei), iar încasările din TVA au fost de 36,2 miliarde lei, în creştere cu 6,2% (2,12 miliarde lei).

"Încasările din TVA au fost mai mari în primele nouă luni ale anului 2012, comparativ cu aceeaşi perioa­dă a anului 2011, cu 8,3% (3,19 miliarde lei) pentru operaţiunile interne şi cu 8,6% (440,9 milioane lei) la importul de bunuri. În ceea ce priveşte restituirile din taxa pe valoarea adăugată, acestea au fost cu 16,1% mai mari decât cele operate în aceeaşi perioadă a anului 2011, respectiv 11,7 miliarde lei faţă de 10,08 miliarde lei", se spune în comunicatul ANAF.

Încasările la bugetul de stat din accize au avansat cu 8,8% în termeni nominali, la 14,1 miliarde lei, pe fondul îmbunătăţirii activităţii de colectare şi al creşterii, de la 1 iulie, a cotelor la tutun, acciza totală fiind de 79,19 euro/1.000 ţigarete, comparativ cu 76,6 euro/1.000 ţigarete până la 30 iunie.

"În ceea ce priveşte bugetele de asigurări sociale, se constată că s-au înregistrat creşteri faţă de anul precedent ale sumelor colectate, ca urmare a măsurilor privind extinderea bazei de impozitare, precum şi a măsurilor de îmbunătăţire a activităţii de colectare", se arată în comunicat.

Veniturile încasate la bugetul Fondului naţional unic de asigurări de sănătate au înregistrat un avans de 14,2%, respectiv 1,54 miliarde lei. Aceste venituri au inclus, din luna februarie, şi contribuţia datorată pentru medicamentele finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii (taxa de clawback), în valoare de 1,15 miliarde lei.

Pe de altă parte, sumele colectate au fost diminuate, din luna mai, cu circa 90 milioane de lei în urma recalculării contribuţiilor datorate de pensionari şi cu aproximativ 88 milioane de lei după restituirea unor sume din cele reţinute anterior pensionarilor cu pensii mai mici de 740 lei.

Veniturile colectate la bugetul asigurărilor sociale de stat au cres­cut cu 1,3% (348,1 milioane lei) în condiţiile în care contribuţia la Pilonul II de pensii a fost de 1,85 miliarde lei, cu 395 milioane de lei mai mare faţă de primele nouă luni ale anului trecut, datorită creşterii cotei de contribuţie.

La bugetul asigurărilor pentru şomaj, veniturile au consemnat o creştere de 3,8%, respectiv 37,4 milioane de lei.

Veniturile bugetului general consolidat au totalizat 125,6 miliarde lei (20,7% din PIB) la finele lunii august, înregistrând o creştere cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent în termeni nominali şi cu 0,6 puncte procentuale ca pondere în PIB.

Execuţia bugetului general consolidat după primele opt luni s-a încheiat cu un deficit de 7,11 miliarde de lei, respectiv 1,17% din PIB, faţă de un deficit de 2,24% din PIB în perioada similară din 2011 şi de 1,15% din PIB la finele lunii iulie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb