ÎN PRIMELE TREI LUNI,  ANAF a primit spre executare silită cauze cu prejudiciu total de aproape 2 miliarde

Elena Deacu
Macroeconomie / 8 aprilie 2015

ANAF a primit spre executare silită, în primele trei luni, un număr total de 2.140 sentinţe/hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauze penale, valoarea totală a prejudiciului stabilit prin acestea fiind de 1,985 miliarde lei.

Din totalul de 2.140 sentinţe/hotărâri judecătoreşti comunicate în cursul anului 2014, 31 de hotărâri cu o valoare a prejudiciului de 549,2 milioane lei (cca 130 milioane euro) provin din dosare penale instrumentate de către Direcţia Naţională Anticorupţie (dintre care se remarcă cazul ICA 701/26.09.2013 T.B. / DP 888/a/08.08.2014 cu un prejudiciu stabilit la 60.482.615 euro, respectiv cca. 266,2 milioane lei, adică jumătate din totalul prejudiciilor).

ANAF precizează că pentru un număr de 63 sentinţe/hotărâri judecătoreşti prin care s-au stabilit prejudicii în valoare de 596,49 milioane lei (30% din valoarea totală) sunt în curs formalităţile legale de partaj / iesire din indiviziune forţată, fiind vorba de valorificarea părţii din bunurile deţinute în comun de persoane juridice sau ce revine persoanelor fizice condamnate penal.

Totodată, pentru un număr de 693 sentinţe/hotărâri judecătoreşti prin care s-au stabilit prejudicii în valoare de 433,1 milioane lei (21,8% din valoarea totală) s-au pronunţat pentru persoane fizice care nu deţin bunuri sau venituri urmăribile sau pentru care s-a declarat starea de insolvabilitate.

Mai mult, pentru un număr de 12 sentinţe/hotarari judecătoresti prin care s-au stabilit prejudicii în valoare de 33,03 milioane lei s-au pronunţat pentru persoane juridice aflate sub incidenţa prevederilor Legii Insolvenţei nr.85/2006, modificată şi completată în anul 2014 .

Deşi organele fiscale teritoriale au întreprins toate formele legale de executare silită impuse de legislaţia în vigoare, recuperarea prejudiciului stabilit pentru situaţiile prezentate mai sus este extrem de dificilă şi influenţează decisiv gradul de recuperare redus al acestuia. Astfel, volumul sumelor recuperabile prin executare silită (exclusiv valoarea prejudiciilor aferente stărilor de insolvenţă, insolvabilitate, inexistenta de bunuri sau venituri urmaribile, formalitatilor legale de partaj / iesire din indiviziune aflate iîn curs) se reduce de la 1.985,07 milioane lei la 922,45 milioane lei, ceea ce reprezintă 46,4% din valoarea totală a prejudiciului de recuperat comunicat. Diferenţa de 53,6% constituie, în fapt, un prejudiciu nerecuperabil similar arieratelor nerecuperabile.

Cauzele principale care conduc la un grad mic de recuperare a creanţelor provenite din sentinte penale transmise spre recuperare A.N.A.F. sunt:

1. întarzieri semnificative în transmiterea către organele fiscale teritoriale a hotărârilor penale ramase definitive spre recuperare;

2. existenţa unor perioade mari de timp între momentul emiterii unei sentinţe penale de către prima instanţă de judecată şi momentul rămânerii definitive şi executorii a acesteia, perioada în care, în multe cazuri, inculpaţii înstrăinează bunurile din patrimoniu.

3. imposibilitatea înscrierii măsurilor asiguratorii la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară în cazul bunurilor pentru care nu este deschisă carte funciară de către debitori.

4. comunicarea dificilă cu Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi cu alte instituţii ( Direcţiile / Compartimentele de impozite şi taxe locale, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Autoritatea Navală Română, Autoritatea Aeronautică Civilă Română, Depozitarul Central, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului );

5. neinstituirea măsurilor asiguratorii de către organele de cercetare penală;

6. bunurile supuse executării silite nu prezintă interes pentru piaţă şi aparţin, de regulă, unor persoane private de libertate, şi au un grad avansat de uzură fizică şi morală;

7. în unele situaţii sentinţele penale definitive se comunică fără a fi însoţite de documente din care să rezulte măsurile asiguratorii, punerea acestora în executare nefiind posibilă;

8. evaluarea bunurilor sechestrate de natura imobilelor nu poate fi realizată în absenţa proprietarului sau imputernicitului acestuia;

9. persoane cu debite de valori foarte mari, privaţi de libertate, fără bunuri şi venituri urmăribile;

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, din cadru ANAF, alocă 90% din resursele umane şi materiale acţiunilor de combatere a marii evaziuni. Deşi rezultatele DGAF au fost făcute publice în repetate rânduri, o mare parte din mass-media, lideri de opinie, lideri politici şi europarlamentari continuă să prezinte activitatea ANAF, în ce priveşte combaterea evaziunii fiscale, ca fiind concentrată pe controlul buticurilor, tarabelor, cofetăriilor sau confiscărilor de urzici, în ciuda faptului că toate aceste cazuri au fost dezminţite şi s-au dovedit a fi pure invenţii.

În plus, acţiunea de combatere a micii evaziuni este prezentată în continuare ca distrugând cea mai mare parte a micilor întreprinzători şi aruncând în şomaj angajaţii, în ciuda datelor oficiale care contrazic aceste prezentări distorsionate ale realităţii, date care au fost prezentate în repetate rânduri reprezentanţilor presei spre a fi aduse la cunoştinţa opiniei publice.

În realitate, la nivel naţional, în perioada 01-30 martie 2015 au fost dispuse 1.495 amenzi contraventionale pentru încălcarea obligaţiei legale de a utiliza casa de marcat electronică fiscală şi de a emite bon fiscal, iar cele 281 suspendari de activitate (la nivel naţional) dispuse în martie 2015, pentru refuzul emiterii bonului fiscal, reprezintă doar 18,8% din totalul celor 1.495 sancţiuni dispuse în această perioadă.

Subliniem faptul că din 1,5 milioane contribuabili mici şi mijlocii şi PFA-uri, cele 281 de suspendări reprezintă 0,018%, ceea ce nu poate reprezenta sub nicio formă un atac la buna funcţionare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii.

În scopul creşterii volumului sumelor recuperate din punerea în executare a sentinţelor penale, începand cu data de 01.01.2016, va deveni operaţională o aplicatie informatică centrală şi baza de date dedicată acesteia prin care se va monitoriza stadiul executarii silite al fiecareia dintre hotărârile penale definitive comunicate A.N.A.F.

De asemenea se va înfiinţa, în cadrul A.N.A.F. - aparat central, o direcţie specializată cu structuri teritoriale corespondente care va avea ca atribuţiuni exclusive ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin sentinţe definitive de către instanţele de judecată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb