ÎN PRIMUL SEMESTRU DIN ACEST AN: CBRE: "Stocul spaţiilor moderne de retail - circa 3,7 milioane mp"

R.R.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 6 august 2019

CBRE: "Stocul spaţiilor moderne de retail - circa 3,7 milioane mp"

Stocul total de spaţii moderne de retail, care include atât parcuri de retail, cât şi centre comerciale, a ajuns la aproximativ 3,7 milioane de metri pătraţi în prima jumătate a anului 2019, iar până la sfârşitul anului urmează a fi livraţi aproximativ 130.600 de metri pătraţi, arată cel mai recent raport al companiei de consultanţă imobiliară CBRE, "România MarketView H1".

Conform companiei, cea mai mare parte a stocului de retail este răspândită la nivel naţional, în timp ce Bucureştiul are o pondere de 31%, iar centrele comerciale - cel mai des întâlnit format de retail din România - se află în top cu 61% din suprafaţa totală analizată.

Raportul citat mai notează: "În prima jumătate a anului 2019, aproximativ 67.000 de metri pătraţi de retail au fost adăugaţi la stocul modern de retail datorită celui mai ambiţios proiect livrat în trimestrul al doilea, extinderea proiectului Iulius Town dezvoltat de Iulius Group în Timişoara (47.000 de metri pătraţi). Câteva extensii ale centrelor comerciale performante, aflate deja în plină funcţionare, precum şi un nou parc de retail de mici dimensiuni, livrat la Drobeta Turnu Severin, sunt în topul noilor livrări de pe piaţă".

Carmen Ravon, Head of Advisory and Transaction Retail, CBRE Româ­nia, a declarat: "Dezvoltatorii se concentrează, în continuare, asupra oraşelor secundare şi terţiare, o tendinţă evidenţiată încă de anul trecut, pe care am observat-o şi în primul semestru din 2019, când extinderea Veranda Mall (circa 6.000 de metri pătraţi) a reprezentat singurul proiect livrat în Capitală. Concurenţa puternică dintre centrele comerciale existente în Bucureşti încurajează dezvoltatorii de retail să îşi extindă investiţiile în oraşele regionale, prin dezvoltarea de proiecte de mici dimensiuni, însă cu potenţial de extindere. Cu toate acestea, mai există loc pentru noi proiecte de retail în Bucureşti".

În primele şase luni ale anului curent, piaţa de retail din România a primit un impuls pozitiv, prin decizia a şapte branduri de a intra pe piaţa locală, primul pas în strategia acestora de extindere fiind făcut în Bucureşti.

Doamna Ravon a mai explicat că tendinţa pozitivă a consumului privat este clar vizibilă în vânzările de retail, iar încrederea clienţilor este de asemenea în creştere, ceea ce face ca retailerii să caute noi locaţii în care să fie prezenţi, respectiv dezvoltatorii să creeze extensii şi să regândească proiectele existente.

"În era vitezei, comerţul electronic şi digitalizarea schimbă modul tradiţional de funcţionare a comerţului cu amănuntul şi a retailerilor, însă pentru moment aceştia sunt încă focusaţi să ofere o experienţă de shopping plăcută, combinând atmosfera prietenoasă cu activităţile recreative şi amuzante", a mai explicat domnia sa.

Chiriile prime (locaţie principală, suprafaţă închiriată de 100 de metri pătraţi) au rămas stabile, la nivelul de 80 euro/mp/lună în centrele comerciale, respectiv 55 euro/mp/lună în locaţii stradale şi 8 -15 euro/mp/lună în parcurile de retail, a mai explicat compania. Conform CBRE, pentru centrele comerciale stabilizate, CBRE estimează o creştere uşoară a chiriilor în funcţie de dorinţa de extindere a retailerilor.

Densitatea de retail a Bucureştiului (mp/1.000 de locuitori) a atins la, jumătatea acestui an, nivelul de 548, în timp ce la nivel naţional a ajuns la 190, mai informează specialiştii CBRE, potrivit cărora marile oraşe regionale, precum Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Constanţa înregistrează următoarele valori: 488, 420, 603 şi 582, în timp ce Oradea este oraşul regional cu cea mai mare densitate de retail, respectiv 657 mp/mia de locuitori.

Raportul citat mai arată: "În a doua jumătate a anului 2019, livrările moderne de retail urmează să îşi dubleze valoarea comparativ cu prima jumătate a anului, aproximativ 130.600 de metri pătraţi fiind aşteptaţi pe piaţă. Cea mai mare parte a spaţiilor (97%) va fi localizată la nivel naţional, urmând tendinţa investitorilor de a se concentra pe oraşele regionale. În plus, 37% din proiectele prevăzute sunt reprezentate de centre comerciale, iar restul sunt parcuri de retail, atât de dimensiuni mici, cât şi mari. Cu 73% din suprafaţa totală prevăzută pentru 2019, dezvoltatorii internaţionali NEPI şi Prime Kapital / MAS Real Estate, orientaţi pe segmentul de retail, domină piaţa marilor investiţii. Festival Centrum, cu cei 42.200 de metri pătraţi, dezvoltat de NEPI în Sibiu este preconizat să fie livrat în al patrulea trimestru din 2019, în timp ce Prime Kapital / MAS Real Estate pregăteşte, de asemenea, deschiderea a două parcuri de retail, unul în Baloteşti, în apropierea Capitalei şi altul în Zalău. De asemenea, până la sfârşitul anului, extensia Electroputere Parc din Craiova este estimată să îşi deschidă porţile pentru locuitorii din sudul ţării".

Având în vedere că stocul modern de retail urmează să ajungă la circa 3,8 milioane de metri pătraţi, la sfârşitul anului 2019, experţii CBRE estimează că nivelul chiriilor prime se va menţine stabil, similar cu primul semestru.

Ţinând cont de proiectele de retail aflate în construcţie şi planificate, în anul 2020 sunt aşteptaţi spre livrare aproximativ 214.000 mp de spaţii modern de retail, susţine compania, potrivit căreia două centre comerciale de mari dimensiuni sunt planificate pentru Braşov şi Târgovişte, ambele aflate în construcţie şi urmând a fi inaugurate în prima parte a anului 2020, iar extinderea parcului de retail Colosseum, în prezent în construcţie, este preconizată a fi livrată în prima parte a anului 2020.

Carmen Ravon a mai spus: "În opinia noastră, centrele comerciale îşi vor menţine poziţia de lider ca fiind cel mai dezvoltat format de retail, precum şi pe lista de extindere a retailerilor consacraţi cât şi a celor nou intraţi pe piaţa, deoarece oferă un pachet complet: cumpărături şi distracţie în acelaşi loc".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb