În ţara Partidului-Stat

Imaginaţi-vă o ţară în care se organizează alegeri. Care sunt câştigate de un singur partid. Timp de un secol. Aţi citit bine. O sută de ani la rând. Unde acelaşi partid formează guvernul - singur sau într-o alianţă pe care o domină. Cum aţi numi regimul din acea ţară?

Răspunsul este destul de dificil, pentru că avem de-a face cu un caz real. Nu, nu este o dictatură. Acolo presa este (destul de) liberă. Economia (destul de) capitalistă. Nu este vorba de o dictatură comunistă, ci de o ţară europeană modernă. Este vorba de Ţara Galilor.

Merită să ne oprim puţin asupra acestei situaţii pentru că aşa vom înţelege ceva despre logica "socialismului democratic" european. Şi mă tem că concluziile nu sunt deloc roz.

Dar să nu anticipăm. Mai întâi, faptele. În 1922 Partidul Laburist galez a câştigat prima sa majoritate a locurilor care reveneau Ţării Galilor în parlamentul de la Westminster. De atunci nu a pierdut nici o alegere la nivel "naţional" (folosesc termenul cu referire mandatele galeze, evident). În 1999 au avut alegeri pentru parlamentul local al Ţării Galilor. Laburiştii le-au câştigat şi pe acestea cu 38 la sută din voturile exprimate. De atunci, tot pe primul loc.

Situaţia aceasta este fără precedent în Europa şi chiar în lume. Singura comparaţie, imperfectă, ar fi cu Partidul Poporului din Tirolul de Sud (Sudtiroler Volkspartei), care a câştigat cam toate alegerile de la înfiinţarea sa, adică din 1945.

Ce explică această dominaţie extremă a scenei politice? Să o luăm încet. În ultimele decenii, rămânerea la putere a partidelor de acest gen a fost posibilă datorită alianţei cu naţionalismul local, chiar cu separatismul. S-a întâmplat aşa, spre exemplu, în Catalonia, unde socialismul şi separatismul practic se confundă. Sau în Scoţia. Şi în România, PSD a stat la putere, ani de zile, prin alianţa sa cu UDMR.

Mulţi îşi imaginează că naţionalismul dur este, cumva, "de Dreapta". Dar o simplă privire asupra scenei politice europene ne arată că Stânga dură este, adesea, naţionalistă. Sau promovează teze naţionaliste şi separatiste. Acest lucru este clar în Ţara Galilor, care este guvernată de o coaliţie între laburişti şi Plaid Cymru (UDMR-ul galez). Retorica anti-engleză este comună ambelor partide.

O menţiune specială trebuie inserată aici. Ca şi alte partide populiste de Stânga, şi laburiştii galezi au reuşit să capteze în folosul lor sentimentul pro-UE. Mai ales pentru că, în cazul Ţării Galilor, ei au asociat, în mintea publicului, ieşirea din Uniunea Europeană cu Partidul Conservator.

Faptele, şi de această dată, s-au înclinat în faţa ideologiei. În realitate, mulţi politicieni conservatori, inclusiv fostul Prim-ministru David Cameron, au preferat opţiunea rămânerii în Uniunea Europeană. Numeroşi alegători laburişti au votat pentru Brexit.

Colacul peste proverbiala pupăză este altul. De ce ar vrea un britanic - fie el şi din Ţara Galilor - să fie în Uniunea Europeană? Să privim statisticile economice. Cel mai sărac stat din America este Mississippi, considerat acolo un adevărat caz patologic. Şi totuşi cetăţenii din Mississippi, cu un PIB pe cap de locuitor de 47.000 de dolari, sunt mai bogaţi, în medie, decât francezii (44.995) sau decât italienii (34.997). Iar diferenţa s-a mărit în ultimul deceniu.

Pentru politicienii socialişti cifrele însă nu contează. Ce contează este avântul nebunesc spre orizontul roşu al ideologiei. Este şi cazul laburiştilor galezi şi al aliaţilor lor. Obsedate de "transgenderism" şi alte derapaje de acest gen, aceste partide au uitat să mai guverneze. În Ţara Galilor, şomajul este cel mai ridicat din întregul Regat Unit. Sistemul de educaţie este în criză. Un sfert din populaţie a ajuns pe listele Serviciului Naţional de Sănătate, cu timpi de aşteptare de peste doi ani. Peste doi ani, unii vor avea mai degrabă nevoie de preot decât de doctor...

Unii se vor întreba ce legătură are cu noi un partid, fie şi el de guvernământ, tocmai din Ţara Galilor. Are. Frecvent, în aceste pagini, am analizat capturarea Statului român de către partidul socialist. Şi propagarea unei ideologii, a Stângii populiste contemporane, care are efecte toxice asupra electoratului.

Problema este însă că noi nu trăim sub un glob de sticlă. În 1990 graniţele s-au deschis. Din 2007 România face parte din Uniunea Europeană. Ne place sau nu, trebuie să recunoaştem: nu suntem singuri pe lume.

Asta este valabil şi în plan politic. Partidul Social-Democrat din România nu este singurul care duce în perete o ţară din Europa. Există o întreagă mişcare spre Stânga radicală. Aceste partide se sprijină şi se încurajează unele pe altele. Învaţă unele de la altele.

Şi, trebuie să recunosc, au ce învăţa. Cu deosebire următorul truc: este posibil să domini autoritar scena politică păstrând aparenţele democraţiei. Indiferent de rezultatele concrete ale politicilor publice. Întotdeauna există o explicaţie. O cale de a te victimiza cu succes. Şi nişte alegători de păcălit, pe termen (foarte) lung.