ÎN TIMP CE EVAZIUNEA FISCALĂ ŞI CONTRABANDA SUNT ÎN FLOARE ÎN MAJORITATEA SECTOARELOR Guvernul vrea să impoziteze autostopul

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 28 august 2014

Guvernul vrea să impoziteze autostopul

Cei care "iau la ocazie" autostopişti ar putea fi amendaţi cu până la 5.000 de lei.

Aşa poate fi tradus, pe scurt, proiectul iniţiat de Ministerul Transporturilor şi aprobat, marţi, de Guvern, care prevede că persoanele fizice sau juridice ce transportă persoane cu un autoturism fără să aibă autorizaţie de transport pot fi amendate cu sume între 1.000 şi 5.000 de lei.

Fiind transmisă spre aprobare Parlamentului, iniţiativa se vrea o completare a Legii Taximetriei, fapt care, la prima vedere, ar putea însemna că prevederile legale fac referire doar la piaţa taxiurilor.

Însă expunerea de motive subliniază că, în ultima perioadă de timp, "se constată existenţa unor practici ilicite în activităţile de transport rutier de persoane prin utilizarea autoturismelor, fapt care afectează în mare măsură atât transportul local, cât şi transportul judeţean de persoane".

Aşadar, în timp ce în domenii importante precum turismul, panificaţia, legumele, băuturile, tutunul etc. evaziunea fiscală şi contrabanda ating cote alarmante, uneori de până la peste 80%, Guvernul se limitează să privească la marginea oraşelor, unde, în special la final de săptămână, studenţi, elevi şi oameni cu venituri mici şi medii apelează la "ocazie" în locul microbuzelor şi trenurilor, varianta aleasă fiind mai puţin aglomerată şi mai ieftină sau, de multe ori, chiar gratis, dacă şoferul binevoitor care opreşte îl ia în maşină pe autostopist doar să îl ajute sau să aibă tovarăş de drum.

Întrebarea care se pune este cum vor fi identificaţi cei care primesc bani de la persoanele transportate?

Viorel Radu, preşedintele Asociaţiei pentru Drepturile Taximetriştilor Independenţi (ADTI), consideră că doar prin flagrant ar putea fi depistaţi şoferii care transportă persoane fără să fie autorizaţi în acest sens, însă acest proces ar fi unul destul de dificil şi fără garantarea unor rezultate concrete.

Şeful ADTI ne-a confirmat că iniţiativa legislativă are ca ţintă "vechii pieţari" şi "maşinile de ocazie": "Este introdus în Legea taximetriei, dar nu are nicio legătură cu noi.

Ţinta este reprezentată de acele persoane de la periferia oraşelor care iau la ocazie - vechii pieţari sau maşinile care opresc ocazional. Este un nonsens, cum pot fi identificaţi aceştia? Doar prin flagrant. Prevederea există încă de acum şase ani, este în Hotărârea Consiliului General 178 din 2008, dar nu a fost niciodată pusă în practică. Dacă până acum nu a fost respectată această lege, de ce s-ar aplica de acum înainte? Proiectul este făcut pe sistemul «să ne facem că muncim»".

Expunerea de motive mai subliniază că practicile ilicite menţionate mai sus determină efecte negative majore asupra activităţii economice a întreprinderilor autorizate, asupra bugetului de stat prin diminuarea veniturilor încasate ca urmare a neplăţii taxelor şi impozitelor aferente activităţilor de transport rutier de persoane neautorizate, precum şi asupra siguranţei circulaţiei rutiere.

În aceste condiţii, potrivit documentului citat, proiectul reprezintă o măsură directă pentru "eliminarea efectelor negative majore asupra activităţii economice a întreprinderilor autorizate; eliminarea efectelor create asupra bugetului de stat prin diminuarea veniturilor încasate ca urmare a neplăţii taxelor şi impozitelor aferente activităţilor de transport rutier neautorizate desfăşurate de către persoane fizice sau juridice; eliminarea riscurilor ce privesc siguranţa circulaţiei rutiere ca urmare a efectuării unor activităţi de transport rutier de persoane neautorizate; eliminarea concurenţei neloiale pe piaţa transportului rutier de persoane efectuat prin utilizarea neautorizată a autoturismelor".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. la o tara de hoti un guvern de hoti.

    la o tara de lozeri un guvern de luzeri. 

    la o tara de iobagi un guvern de grofi. 

    la o tara de prosti un guvern de prosti. 

    coooooool

    tara poliiiii si a gainarilor 

    incredibil! afecteaza transportul local! pai daca s-ar lua masuri astfel incat cei care utilizeaza transportul local, sa si plateasca serviciile aferente, in loc sa tot manance banii bugetelor locale, atunci nu cred ca ar fi atat de grav ca unii mai apeleaza la 'ia-ma nene'

    Ei ca sa vezi unde era adevarata economie subterana si de ce economia merge prost!!!

    O sa am mare grija ca la urmatoarele iesiri in afara bucurestiului sa iau autostopisti in masina.

    O lege de (...) facuta de un guvern de (...). 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb