În ultima săptămână, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au cercetat 85 de persoane pentru comiterea de infracţiuni economice, se precizează într-un comunicat de presă.
Poliţiştii au constatat 13 infracţiuni de evaziune fiscală, 12 la Legea nr.86/2006 privind Codul vamal, 10 înşelăciuni, câte 4 fapte de uz de fals şi delapidare, 3 infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale şi 2 de spălarea banilor.
De asemenea, a fost constatată câte o faptă de complicitate la evaziune fiscală, tentativă la înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, neglijenţă în serviciu, fals privind identitatea, instigare la delapidare, abuz în serviciu, deţinere produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, precum şi o infracţiune prevăzută de Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
În această perioadă, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au efectuat 32 de percheziţii domiciliare, au pus în aplicare 8 de mandate de aducere şi au aplicat măsuri asigurătorii în valoare de aproape 415.000 de lei.
Totodată, au aplicat 98 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 368.400 de lei.