ÎN ULTIMII DOI ANI Lemet a direcţionat peste 300.000 de euro pentru diverse proiecte cu scop umanitar

G.B
Companii / 23 martie 2022

Alexandru Rizea, fondatorul şi directorul general al fabricii de mobilă "Lemet" din Câmpina

Alexandru Rizea, fondatorul şi directorul general al fabricii de mobilă "Lemet" din Câmpina

Lemet şi-a intensificat în perioada pandemiei eforturile pentru susţinerea proiectelor de responsabilitate socială. Astfel, în nume propriu sau prin Asociaţia "Bucuria de a Învinge", compania a direcţionat în ultimii doi ani peste 300.000 de euro pentru proiecte dintr-o arie largă de domenii, de la cultură şi educaţie până la sport şi activităţi cu scop umanitar. În cadrul parteneriatelor existente, s-au făcut sponsorizări către asociaţii, fundaţii sau instituţii locale. În plus, ţinând cont de impactul nefast pe care l-a avut pandemia de Covid-19, s-au iniţiat demersuri pentru a susţine noi proiecte sociale şi oameni care au avut nevoie de ajutor, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, Lemet a fost mereu alături de Spitalul Municipal Câmpina, dar în perioada pandemiei a acordat o şi mai mare atenţie nevoilor unităţii medicale. Astfel, din momentul în care s-a conturat clar pericolul reprezentat de coronavirus, compania a sponsorizat achiziţia a trei ecografe portabile, în valoare de 100.000 lei.

Cu toate că provocările pandemiei s-au simţit şi în businessul Lemet, compania a continuat să susţină toate proiectele în care s-a implicat de-a lungul timpului. La nivel local, Lemet este principalul sponsor al Fundatiei Leaders, organizatoare a Programului "Leaders Explore", aflat deja la cea de-a V-a ediţie. Este vorba despre un program prin care adolescenţii sunt provocaţi să ia decizii, să încerce lucruri noi, să schimbe, să analizeze, să-şi depăşească limitele şi să fie curioşi. Totodată, Lemet a sponsorizat Concursul Naţional de Design Mobilier organizat de Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România, susţinând astfel tinerii designeri şi arhitecţi, cât şi Gala Topului Firmelor Prahovene, organizată în anul 2021 de către Camera de Comert şi Industrie.

Lemet a susţinut în ultimii nouă ani competiţia de ciclism Royal Race, organizată în prezent de Fundaţia Young Motivation. Evenimentul sportiv are o importantă componentă caritabilă, fondurile strânse fiind direcţionate în primul rând către tratamentul copiilor cu autism.

Un nou proiect de CSR pentru anul 2022 este sprijinirea Fundaţiei Romanian Angel Appeal, care îşi propune să susţina educaţia nonformală în patru şcoli din două comunităţi.

Susţinută de Lemet, Asociaţia "Bucuria de a Învinge" este o organizaţie nonprofit care a luat naştere în 2005. Scopul principal al acesteia este sprijinirea persoanelor defavorizate din comunitate, cum ar fi copiii abandonaţi sau cei care se află în familii cu venituri insuficiente, batrânii care au nevoie de ajutor, dar şi alte categorii de persoane care nu au posibilitatea de a se întreţine. Astfel, se urmăreste acordarea de sprijin material orfelinatelor, şcolilor, instituţiilor de învaţământ, de cultură, a celor cu caracter religios, spitalelor şi cluburilor sportive.

În ultimii doi ani, Asociaţia "Bucuria de a Învinge" şi-a împărţit bugetul său, de aproape 200.000 de euro, astfel: 20% către activităţi sportive, 30% către activităţi culturale, de învăţământ şi lăcaşe de cult, iar jumătate din sumă a fost folosită pentru sponsorizarea persoanelor din comunitate (cazuri de boală sau cazuri sociale).

Pe lângă sprijinul companiei, Asociaţia se bucură şi de susţinerea angajaţilor Lemet, o mare parte dintre aceştia redirecţionând 3,5% din impozitul pe venit.

În acest an, Lemet şi Asociaţia "Bucuria de a Învinge" vor continua proiectele caritabile, alocând noi resurse celor care au nevoie de sprijin, se arată în comunicat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb